M. Șandru, M. Banu, D. Călin în „Procedura trimiterii preliminare. Principii de drept ale Uniunii Europene şi experiențele sistemului român de drept”, Ediția I, Editura CH Beck, București, 2013 este citata in recursul in interesul legii privind regimul juridic al dobanzilor acordate pentru sumele încasate cu titlu de taxă pe poluare, taxă de primă înmatriculare şi taxă pe emisiile poluante, restituite prin hotărâri judecătorești.
***
TEXT INTEGRAL
Nr. 1295/C/3363/III-5/2013 27.03. 2015
RIL expediat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 27 martie 2015
Doamnei
judecător dr. Livia Doina STANCIU
PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
În temeiul dispozițiilor art. 514 din Codul de procedură civilă, formulez prezentul
RECURS ÎN INTERESUL LEGII
În practica judiciară s-a constatat că nu există un punct de vedere unitar asupra următoarelor probele de drept:
„I. Interpretarea şi aplicarea dispozițiilor art. 3 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligațiile bănești, a dispozițiilor art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligațiile bănești, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar – fiscale în domeniul bancar, a dispozițiilor art. 120 alin. (7) şi art. 124 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în referire la dobânda ce se acordă pentru sumele încasate cu titlu de taxă pe poluare, taxă de primă înmatriculare şi taxă pe emisiile poluante, restituite prin hotărâri judecătorești.
- Interpretarea şi aplicarea dispozițiilor art. 994 din Codul Civil din anul 1864, art. 1535 din Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil, art. 124 alin. (1) şi art. 70 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, modificată şi completată, în referire la momentul de la care curge dobânda pentru sumele încasate cu titlu de taxă pe poluare, taxă de primă înmatriculare şi taxă pe emisiile poluante, restituite în temeiul hotărârilor judecătorești”.
Urmare verificării din oficiu a practicii judiciare în aceste probleme de drept şi în considerarea sesizării formulate de Avocatul poporului, transmisă prin adresa nr. 8/S:U/2013 din 26 septembrie 2013 a Înaltei Curți de Casaţie şi Justiţie, s-a constatat că instanțele au stabilit unanim că sunt purtătoare de dobânzi sumele încasate cu titlu de taxă pe poluare, taxă de primă înmatriculare şi taxă pentru emisii poluante a căror restituire a fost solicitate pe calea acțiunilor în justiție.
În această modalitate s-a făcut aplicarea, pe de o parte, a deciziei în interesul legii nr. 24/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul Competent să judece recursul în interesul legii[1] şi, pe de altă parte, a jurisprudenței Curții de Justiţie a Uniunii Europene care a statuat că, atunci când un stat percepe taxe cu încălcarea normelor dreptului Uniunii, justițiabilul are dreptul la restituirea nu numai a impozitului perceput fără temei, ci şi la dobânzi care să reprezinte o despăgubire adecvată pentru pierderea suferită prin plata nedatorată a impozitului, ca o consecință a principiului efectivității[2].
Divergența de jurisprudență vizează natura juridică a dobânzilor ce pot fi acordate şi momentul de la care acestea încep să curgă, astfel:
- În prima problemă de drept care vizează dobânda aplicabilă în cazul restituirii pe cale judecătorească a sumelor încasate cu titlu de taxă pe poluare, taxă de primă înmatriculare şi taxă pentru emisiile poluante, s-au identificat trei orientări de jurisprudență:
I.1. Într-o primă opinie s-a considerat că autoritățile fiscale pârâte datorează dobânda legală prevăzută de Ordonanța Guvernului nr. 9/2000, respectiv de Ordonanța Guvernului nr. 13/2011, întrucât sumele a căror restituire a fost solicitată nu au natura juridică a unor taxe fiscale, ci reprezintă taxe speciale pentru protecția mediului.
Prin urmare, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 124 alin. (2) şi art. 120 alin. (7) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, referitoare la nivelul dobânzii fiscale.
În motivarea unora dintre aceste soluții s-a invocat şi faptul că dobânda legală este mai mică decât dobânda fiscală. (Anexa I.1.)
I.2. În a doua opinie, s-a considerat că autorităţile publice pârâte datorează dobânda fiscală prevăzută de art. 120 alin. (7) şi art. 124 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, modificată şi completată.
S-a arătat că dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 9/2000 şi ale Ordonanței Guvernului nr. 13/2011, constituind dreptul comun în privința dobânzii legale nu sunt aplicabile în materie fiscală pentru care există prevederi speciale în cuprinsul Codului de procedură fiscală.
S-a reținut şi că această soluție este determinată de natură juridică a taxelor a căror restituire a fost solicitată pe calea acțiunilor în justiție, aceea de taxe fiscale a căror administrare este supusă prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, modificată şi completată.
În acest sens, au fost invocate dispozițiile art. 12 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, modificată şi completată, potrivit cărora, contribuțiile, taxele, penalitățile şi alte sume ce constituie venit la bugetul acestui fond urmează regimul juridic al impozitelor, taxelor, contribuțiilor şi altor sume datorate bugetului general consolidat, reglementat de Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, modificată şi completată. (Anexa I.2.)
I.3. S-a identificat şi o soluție izolată în care instanța de judecată a acordat dobânda legală prevăzută de art. 3 din Ordonanța Guvernului nr. 9/2000 pentru perioada cuprinsă între data plății taxei şi până la expirarea termenului prevăzut de art. 70 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, modificată şi completată, în care autoritățile administrative fiscale trebuie să soluționeze cererea de restituire şi dobânda fiscală, prevăzută de art. 120 alin. (7) din acest din urmă act normativ, din ziua imediat următoare expirării termenului de soluționare a cererii de restituire, până la data restituirii efective a taxei.
S-a reținut că taxa a cărei restituire a fost solicitată mai întâi prin parcurgerea procedurii administrative şi, mai apoi, pe calea acțiunii în justiție, a fost încasată nelegal, fiind supusă restituirii, potrivit art. 117 lit. d) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, modificată şi completată.
Pentru repararea integrală a prejudiciului, contribuabilul este îndreptățit a obține şi dobânda aferentă sumei ce trebuie restituite.
Prin urmare, dobânda legală prevăzută de Ordonanța Guvernului nr. 9/2000 a fost acordată cu titlu de folos nerealizat până la momentul expirării termenului prevăzut de lege pentru soluționarea cererii de restituire pe cale administrativă.
S-a considerat că dobânda fiscală se cuvine din ziua imediat următoare expirării termenului prevăzut de art. 70 alin. (1) din Codul de procedură fiscală, avându-se în vedere şi prevederile Ordinului nr. 1899/2004 al Ministrului Finanțelor Publice. (Anexa I.3.)
- Cu privire la cea de-a doua problemă de drept, referitoare la momentul de la care curge dobânda legală sau dobânda fiscală, după caz, s-au identificat patru orientări de jurisprudență:
II.1. Într-o primă orientare, instanțele care au considerat că se datorează dobânda fiscală au stabilit ca plata acesteia să se facă începând cu ziua imediat următoare expirării termenului de 45 de zileprevăzut de art. 70 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, modificată şi completată.
În motivarea acestor soluții s-a reținut că, potrivit art. 124 alin. (1) din acest act normativ, pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget, contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua imediat următoare expirării termenului prevăzut de art. 117 alin. (2) şi (21) sau la art. 70, după caz, până la data stingerii prin oricare dintre modalitățile prevăzute de lege. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor.
Procedura de restituire a sumelor achitate de un contribuabil ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale este reglementată de art. 117 alin. (1) lit. d) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală şi Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 1899/2004.
Coroborând prevederile art.124 alin. (1) cu art. 70 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, instanțele au observat că, în principiu, dobânda se datorează de la momentul punerii în întârziere.
Deoarece în acest caz este vorba despre o restituire care se efectuează la cerere, data punerii în întârziere echivalează cu data expirării termenului prevăzut de lege pentru soluționarea cererii în procedura administrativă. (Anexa II.1.)
II.2. Într-o altă orientare, instanțele care au acordat, fie dobânda legală prevăzută de Ordonanța Guvernului nr. 9/2000 sau de Ordonanța Guvernului nr. 13/2011, după caz, fie dobânda fiscală, prevăzută de art. 120 alin. (7) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, modificată şi completată, au considerat că aceasta curge de la data plății taxelor a căror restituire a fost solicitată prin acțiunile în justiție.
În motivarea acestor soluții, instanțele au avut în vedere Hotărârea pronunțată de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în cauza C-565/11 (Mariana Irimie împotriva Administrației Finanțelor Publice Sibiu şi Administrația Fondului pentru Mediu) în care s-a statuat că dreptul Uniunii se opune reglementării interne conținute în art.124 din Codul de procedură fiscală care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând cu ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.
Interpretarea dată de instanța europeană Tratatului de Funcționare a Uniunii Europene este obligatorie pentru instanțe şi pentru organele fiscale.
Întrucât sumele plătite cu titlu de taxă pe poluare, taxă de primă înmatriculare sau taxă pentru emisiile poluante nu au fost datorate potrivit legislației comunitare, ele trebuie restituite împreună cu daunele (dobânda) solicitate.
În aceste de situații, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor care guvernează autonomia procedurală şi îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite şi daune pentru pierderile suferite (Cauza C-68/79, Hans Just I/S c/a The Danish Ministry for Fiscal Affairs).
Prin urmare, dobânzile aferente sunt datorate cu titlu de reparare integrală a prejudiciului cauzat prin plata unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii Europene şi se cuvin contribuabililor de la data achitării taxei şi până la plata efectivă a debitului.
S-a apreciat că nu se poate paraliza dreptul contribuabilului de a beneficia de o reparație integrală a prejudiciului pe considerentul că acesta are doar dreptul de a i se restituit suma plătită fără temei legal, iar dobânda se acordă doar dacă autoritățile administrative nu rezolvă cererea de restituire în termenul prevăzut de lege, deci doar de la data refuzului de restituire a sumelor solicitate.
Dacă s-ar admite opinia potrivit căreia indiferent de perioada de folosire a sumei de bani, achitată la bugetul de stat fără temei legal, autoritatea administrativă este ținută să restituie doar suma plătită la bugetul de stat de contribuabil, fără o altă reparație, în ipoteza în care cererea de restituire este rezolvată în termenul de 45 de zile de la înregistrare, indiferent de perioada de timp cât bugetul de stat a beneficiat de fructificarea acestei sume, ar echivala cu încălcarea principiului răspunderii civile delictuale care presupune repararea în natură şi integrală a prejudiciului. (Anexa II.2.)
II.3. Alte instanțe care au acordat, fie dobânda legală prevăzută de Ordonanța Guvernului nr. 9/2000, respectiv Ordonanța Guvernului nr. 13/2011, fie dobânda fiscală, prevăzută de art. 120 alin. (7) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, modificată şi completată au considerat că aceste dobânzii curg de la data punerii în întârziere a autorităţii fiscale, punere în întârziere realizată prin cererea de restituire a taxei formulată fie pe cale administrativă, fie pe cale judecătorească.
În motivarea acestor soluții, s-a reținut că dobânda poate fi acordată, ca regulă, de la data punerii în întârziere, iar excepțiile trebuie să fie strict prevăzute de lege.
Punerea în întârziere a debitorului obligației de restituire a taxei se realizează prin formularea cererii de restituire, fie pe cale administrativă, fie pe cale judecătorească, întrucât nicio dispoziție legală nu consacră faptul că autoritatea administrativ – fiscală ar fi de drept în întârziere de la data la care s-a făcut plata taxei. (Anexa II.3.)
II.4. A fost identificată şi o soluție izolată, potrivit căreia, dobânda legală curge de la data plății taxei, până la soluționarea cererii de restituire în procedura administrativă, iar dobânda fiscală curge de al data expirării termenului de soluționare a cererii de restituire în procedura administrativă, prevăzut de art. 70 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, modificată şi completată.
Această soluție s-a raportat la regimul juridic diferit al celor două tipuri de dobândă prevăzute în dreptul comun şi în legislaţia fiscală. (Anexa II.4.)
Apreciez ca fiind în litera şi spiritul legii opiniile exprimate la pct. I.2. şi II.2. pentru următoarele considerente:
- În privința dobânzii ce se acordă pentru sumele încasate cu titlu de taxă pe poluare, taxă de primă înmatriculare şi taxă pentru emisiile poluante, consider că natura juridică a taxelor ce constituie obiect al obligației de restituire se răsfrânge asupra accesoriilor creanței principale, în virtutea principiului accesorium sequitur principale.
Încă de la momentul reglementării inițiale, sub forma taxei speciale pentru autoturisme şi autovehicule, prevăzută de art. 2141 – 2143 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, continuând cu reglementarea adusă prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule şi prin Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, legiuitorul național a subsumat aceste taxe creanțelor fiscale principale, astfel cum sunt definite de art. 21 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, modificată şi completată, ca reprezentând drepturi patrimoniale care, potrivit legii, rezultă din raporturile de drept material fiscal, în această categorie fiind incluse atât dreptul la perceperea impozitelor, taxelor, contribuțiilor şi altor sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat, cât şi dreptul la restituirea acestor sume, în măsura în care plata lor a fost fără temei legal.
Împrejurarea că aceste taxe au constituit venituri ale Fondului pentru mediu, potrivit art. 9 alin. (1) lit. r) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 196/2005 nu schimbă natura lor juridică.
Pe de altă parte, potrivit art. 12 alin. (1) din acest act normativ, contribuția şi taxele ce se constituie venit la bugetul Fondului pentru mediu urmează regimul juridic al impozitelor, taxelor, contribuțiilor şi al altor sume datorate bugetului general consolidat reglementat de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
În consecință, dobânzile aferente sumelor solicitate a fi restituite pe calea acțiunilor în justiție, reprezentând creanțe fiscale accesorii, în sensul art. 21 alin. (2) lit. b) din Codul de procedură fiscală, nivelul acestora este determinat potrivit art. 124 alin. (2) raportat la art. 120 alin. (7) din acest act normativ.
Acordarea acestor dobânzi este condiționată de pronunțarea unor soluții de admitere a capătului principal de cerere având ca obiect restituirea sumelor plătite cu titlu de taxă specială de primă înmatriculare, taxă pe poluare sau taxă pe emisiile poluante, după caz[3].
Consider că în aceste situații nu poate fi acordată dobânda legală prevăzută de art. 3 alin. (3) –(6) din Ordonanța Guvernului nr. 9/2000, respectiv dobânda legală remuneratorie prevăzută de art. 3 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011, dată fiind, pe de o parte, natura juridică a creanței principale şi, pe de altă parte, împrejurarea că potrivit art. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 9/2000 şi art.2 din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011, dobânda legală prevăzută de aceste acte normative este aplicabilă doar atunci când printr-o dispoziție expresă a legii nu se prevede o altă rată a dobânzii.
Or, în materia analizată există dispoziții speciale în cuprinsul Codului de procedură fiscală prin care se stabilește un alt cuantum al dobânzi ce se acordă pentru sumele de restituit de la bugetul general consolidat.
Argumentul potrivit căruia dobânda legală se acordă întrucât este mai mică decât dobânda fiscală nu poate funcționa în prezența argumentului întemeiat pe natura juridică a creanțelor principale, natură ce se transferă şi în privința accesoriilor acestora.
Pe de altă parte, în modalitatea de interpretare şi aplicare a legii la care achiesez se asigură respectarea principiului echivalenței sau al nediscriminării astfel cum a fost enunțat în jurisprudența Curții de Justiţie a Uniunii Europene.
Bunăoară, afirmând principiul autonomiei procedurale, Curtea a arătat că, în lipsa unei reglementări comunitare în materie, îi revine ordinii juridice interne a fiecărui stat membru atribuția de a stabili modalitățile procedurale aplicabile acțiunilor în justiție, destinate a asigura protecția drepturilor conferite justițiabililor ca urmare a efectului direct al dreptului comunitar, fiind de la sine înțeles că aceste condiții nu pot fi mai puțin favorabile decât cele care privesc acțiuni similare, de aceeași natură interne (principiul echivalenței)[4].
Aplicând acest principiu în problema de drept analizată, se observă că potrivit art. 120 alin. (7) şi art. 124 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, modificată şi completată, sumele ce se restituie contribuabililor, în ipotezele prevăzute de art. 117 alin. (1) din acest act normativ sunt purtătoare de dobândă fiscală.
Or, acordarea dobânzii legale, pentru ipoteza particulară a taxelor analizate restituite în temeiul art. 117 alin. (1) lit. d) din acest cod, ca urmare a aplicării directe a dreptului Uniunii Europene echivalează cu o încălcare a principiului echivalenței.
- II. În referire la problema datei de la care curg dobânzile fiscale aferente sumelor de restituit, se observă că potrivit at. 117 alin. (9) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, modificată şi completată, procedura de restituire şi de rambursare a sumelor de la buget, inclusiv modalitatea de acordare a dobânzilor prevăzute de art. 124 se aprobă prin ordin al ministrului economiei şi finanțelor.
În acest sens a fost emis Ordinul nr. 1899/2004 al Ministrului Finanțelor Publice pentru aprobarea procedurii de restituire şi de rambursare a sumelor de la buget.
Totodată, potrivit art. 124 alin. (1) raportat la art. 70 alin. (1) din Codul de procedură fiscală, pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget, contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua imediat următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea cererii de restituire.
Prin Hotărârea din 18 aprilie 2013 pronunțată în cauza C-565/11, Mariana Irimie, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, raportându-se la jurisprudența sa anterioară, a stabilit că principiul efectivității impune într-o situație de restituire a unei taxe percepute de un stat membru cu încălcarea dreptului Uniunii, ca normele naționale care privesc în special calculul dobânzilor eventual datorate să nu aibă ca efect privarea persoanei impozabile de o despăgubire adecvată pentru pierderea suferită prin plata nedatorată a taxei (par. 20).
Curtea a observat că un regim precum cel în discuție în litigiul principal care limitează dobânzile la cele care curg din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a taxei percepute fără temei nu îndeplinește această condiție, întrucât pierderea depinde în special de perioada indisponibilizării sumei plătite fără temei cu încălcarea dreptului Uniunii şi survine, în principiu, în perioada cuprinsă între data plății fără temei a taxei în cauză şi data restituirii acesteia (par. 27 – 28).
Răspunzând astfel cererii de decizie preliminară formulată de Tribunalul Sibiu, Curtea a arătat că „dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe”.
Ulterior, în cauza C-331/13, Ilie Nicole Nicula, prin Hotărârea din 15 octombrie 2014, Marea Cameră, raportându-se la sistemul de rambursare a taxei plătite în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, instituit prin art. 12 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 9/2013 a observat că taxa pe poluare percepută cu încălcarea dreptului Uniunii nu este restituită contribuabilului decât în măsura în care aceasta este mai mare decât cuantumul exigibil al timbrului de mediu calculat pe baza elementelor luate în considerare la data înmatriculării autovehiculului importat în România (par. 35).
S-a observat că sistemul menționat are ca efect exonerarea autorităţilor naționale de obligația de a lua în considerare dobânzile datorate contribuabilului pentru perioada cuprinsă între perceperea nejustificată a taxei pe poluare şi rambursarea acesteia şi, prin urmare, nu îndeplinește cerința corespunzătoare principiului obligării statelor membre să restituie cu dobândă taxele percepute cu încălcarea dreptului Uniunii (par. 37).
În consecință, răspunzând cererii de decizie preliminară formulată de Tribunalul Sibiu în această cauză, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a stabilit că „dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui sistem de rambursare a unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii precum cel în discuție în litigiul principal”.
În cauza C-565/11 ( Mariana Irimie), Guvernul României nu a formulat cerere de limitare a efectelor în timp ale hotărârii Curții, iar în cauza C-331/13 (Ilie Nicolae Nicula), această cerere a fost formulată însă, Curtea analizând argumentele invocate de Guvernul Român şi considerând că acestea se referă la alte cazuri decât cel în discuție în litigiul principal, a considerat că nu este necesar să se pronunțe asupra acestei cereri (Hotărârea din 15 octombrie 2014, par. 42).
Hotărârile pronunțate în procedura reglementată de art. 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene şi prevederile Tratatului, astfel cum au fost interpretate prin acestea au efect direct imediat în dreptul intern, cu toate consecințele ce decurg din perspectiva particularilor, autorităţilor publice implicate şi a instanțelor naționale[5].
În ceea ce privește efectul în timp al hotărârilor preliminare, acesta este retroactiv, de la data intrării în vigoare a normei interpretate[6].
Prin urmare, față de principiul aplicării prioritare a dreptului Uniunii Europene, principiu înscris şi prin art. 148 alin. (2) din Constituție, respectarea principiului efectivității, astfel cum a fost dezvoltat în cele două hotărâri ale Curții de Justiţie a Uniunii Europene, prezentate anterior, presupune ca dobânda fiscală aferentă sumelor restituite, încasate cu titlu de taxă de primă înmatriculare, taxă pe poluare sau taxa pe emisiile poluante să curgă de la data plății taxei.
Pentru aceste motive, în temeiul dispozițiilor art. 517 din Codul de procedură civilă, solicit admiterea prezentului recursul în interesul legii, a recursului în interesul legii declarat de Avocatul Poporului şi pronunțarea unei decizii pentru interpretarea şi aplicarea unitară a legii
PROCUROR GENERAL,
Tiberiu Mihail NIŢU
[1] Prin decizia nr. 24/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul oficial, partea I, nr. 1 din 3 ianuarie 2012 s-a stabilit că procedura de contestare prevăzută de art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008 aprobată prin Legea nr. 140/2011 raportat la art. 205 – 208 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei pe poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) din același cod;
[2] CJUE, Marea Cameră, Hotărâre din 19 iulie 2012, cauza C-591/10, Littlewoods Retail Ltd. ş.a; Hotărâre din 8 martie 2001, cauzele C-397/98, C-410/98, Metallgesellschaft ş.a., Marea Cameră, Hotărârea din 12 decembrie 2006, Test Claimants, cauza C-446/04;
[3] Cu privire la taxa de primă înmatriculare prevăzută de art. 2141 – 2143 din Codul fiscal, jurisprudența analizată demonstrează că instanțele naționale au dispus restituirea prin aplicarea directă şi prioritară a dreptului comunitar, raportându-se la jurisprudența Curții de Justiţie a Uniunii Europene în cauza Nunes Tadeu (C-345/93), cauzele Ákos Nádasdi şi Németh Ilona (cauzele conexate C-290/05 şi C-333/05) în care s-a reținut că art. 90 par. 1 TCE este încălcat atunci când taxa percepută pentru bunurile importate şi cea percepută pentru produse similare deja existente pe piața națională a statului membru în discuție sunt calculate într-o manieră diferită pe baza unor criterii diferite care conduc fie şi doar în anumite cazuri la o impunere mai împovărătoare asupra bunurilor importate (în acest sens este şi jurisprudența publicată de M. Șandru, M. Banu, D. Călin în „Procedura trimiterii preliminare. Principii de drept ale Uniunii Europene şi experiențele sistemului român de drept”, Ediția I, Editura CH Beck, București, 2013).
În privința taxei pe poluare, jurisprudența analizată se raportează la hotărârile preliminare pronunțate de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în cauza C-402/2009, Ioan Tatu şi cauza C-263/10, Iulian Nisipeanu prin care Curtea, analizând taxa stabilită prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, atât în varianta inițială a reglementării, cât şi în forma adusă ca urmare a modificărilor operate prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 218/2008, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 7/2009 şi Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 117/2009 a stabilit că art.110 din TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime şi aceeași uzură de pe piața națională.
Prin Ordonanța pronunțată de Marea Cameră la 3 februarie 2014 în cauzele conexate C-97/13 şi C-214/13, Silvia Georgiana Câmpean şi George Ciocoiu, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, raportându-se la soluția normativă din Legea nr. 9/2012, combinat cu efectele suspendării aplicării sale prin art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2012 a statuat că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim de impozitare precum cel instituit de reglementarea națională în discuție în litigiile principale prin care un stat membru aplică autovehiculelor o taxă pe poluare care este astfel stabilită încât descurajează punerea în circulație în acest stat membru a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime şi aceeași uzură de pe piața națională.
[4] Hotărârea din 7 iunie 2007, cauzele conexate C-222/05 -C-225/05, J van der Weerd, par. 28 şi jurisprudența loc. cit; cauza C-199/82, Amministrazione delle Finanze dello Sttato.
În literatura de specialitate s-a arătat că principiul autonomiei procedurale a fost nuanțat prin două cerințe: ca procedurile şi regulile naționale să se aplice drepturilor care decurg din dreptul național şi din dreptul comunitar în același fel (echivalența) şi să nu facă imposibilă în practică exercitarea drepturilor ce decurg din dreptul comunitar (efectivitatea sau posibilitatea practică) – P. Craig, G. de Búrca – „Dreptul Uniunii Europene. Comentarii, jurisprudență, doctrină”, Ediția a IV-a, Editura Hamangiu, București, 2009, p. 381-382
[5] Mutatis mutandis, decizia nr. 24 din 14 noiembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii, precit;
[6] B. Andreşan – Grigoriu, „Procedura trimiterii preliminare”, Editura Hamangiu București, 2011, p. 348;
Afaceri juridice europene - European Legal Affairs. blog 
Lasă un comentariu