12 decembrie 2022 – Conferința Doctoranzilor în Drept ”Probleme noi ale raportului dintre dreptul Uniunii Europene și dreptul român”, Institutul de Cercetari Juridice Acad. Andrei Radulescu al Academiei Romane

Conferința Doctoranzilor în Drept
 
”Probleme noi ale raportului dintre dreptul Uniunii Europene și dreptul român”
Luni, 12 decembrie 2022, ora 10,00, On-line
 
Informatii suplimentare – pdf
 
Acest eveniment conferă tinerilor cercetători, atât din cadrul Academiei Române dar și din alte centre universitare din țară și străinătate, un cadru academic și instituțional organizat, adecvat pentru a încuraja activitatea de cercetare științifică, stimulant de dezbateri și de dezvoltare a cercetării interdisciplinare de impact național și internațional, schimbul de idei din aria temelor de interes. 
 

Scopul conferinței este de a susține tinerii cercetători/doctoranzi în vederea prezentării rezultatelor cercetării efectuate în realizarea tezelor de doctorat și valorificarea acestora prin publicarea  materialelor într-un volum al conferinței.
 

Formularul de înscriere va fi activ din 24 octombrie 2022 si va fi activ pana la data de 31 octombrie 2022  – se completeaza  – aici

 Va asteptam sa ne fiti alaturi la acest eveniment !

Programul conferinței este disponibil aici.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: