Ioan Lazăr, Dreptul Uniunii Europene în domeniul concurenţei: Izvoarele dreptului european al concurenţei: Directivele

„Directivele unionale sunt acte normative cu caracter obligatoriu pentru destinatari (state membre, nu particulari), sub aspectul rezultatelor ale căror atingere le prevăd, dar nu şi în ceea ce priveşte mijloacele de realizare ale acestora. Spre deosebire de regulamente, directivele nu dispun de efect direct. Totuşi, putem vorbi în cazul acestora de un efect direct mijlocit (38) care obligă statele – care nu au transpus în legislaţia naţională sau, după caz, au transpus în mod greşit prevederile directivei în termenul de transpunere acordat în conţinutul directivei – să interpreteze normele naţionale în acord cu prevederile directivei.”

„(38) Efectul direct mijlocit al directivelor a fost consacrat prin hotărârea CJCE, 5 aprilie 1979, cauza C-148/1978, Publico Ministerio c. Tullio Ratti, în Culegere 1979, p. 649, precum şi hotărârea CJCE, 8 octombrie 1978, cauza C-80/1978 Officer van Justitie c. Kolpinghuis Nijmegen, în Culegere 1978, p. 3969 [80/86]. A se vedea, pentru un studiu mai amplu, şi: A. Muntean, op. cit., pp. 108-109; M. Enache, Transpunerea directivelor Uniunii Europene în ordinea juridică a României: principii ale dreptului Uniunii Europene şi experienţe româneşti, în Dreptul, nr. 4/2014, pp. 132-159; D.M. Şandru, Directiva – act de dreptul Uniunii Europene – şi simplificarea normativă, în PR, nr. 7/2015, pp. 47-53.”

 

Ioan Lazăr, Dreptul Uniunii Europene în domeniul concurenţei, Capitolul 3: Izvoarele dreptului european al concurenţei, § 2. Legislaţia secundară, Editura Universul Juridic, 2016, p. 144