Koen Lenaerts in RRDE – Revista Romana de drept european

Emanuela Matei, The EU Constitutional Rights – The matter of recovery of unduly levied taxes on pollution caused by motor vehicles

Caroline M. Bradley, Transparency and Financial Regulation in the European Union

Caroline M. Bradley, Transparency and Financial Regulation in the European Union: Crisis and Complexity, Fordham International Law Journal, Vol. 35, 2012; University of Miami Legal Studies Research Paper No. 2012-15. Available at  SSRN


The Lisbon Treaty came into force in the European Union as the global financial crisis developed into a European sovereign debt crisis. Transparency is a component of accountability, and a means of addressing the EU’s democratic deficit. The Lisbon Treaty established a new commitment to transparency within the EU. However, urgency and complexity make transparency harder to achieve, and the European Union has not achieved transparency with respect to urgent matters such as the financial and sovereign debt crises and complex issues such as financial regulation. The EU has made significant structural changes to financial regulation, and the increasing institutional complexity of the EU means that sources of information about the EU’s policies have increased in number, adding to problems of information overload. In response to the financial crisis the EU has introduced many new rules of financial regulation. At the same time, although multilingualism is a core feature of the EU, the EU’s new financial authorities issue technical consultations only in English. Because the EU has committed itself to transparency in the Treaties the EU’s institutions must work to increase citizens’ ability to navigate the information which is available to them. And the EU’s institutions should do more to increase access to information about the development of EU policy, by implementing the EU commitment to multilingualism more effectively, and by not allowing crises and technical matters to divert them from the imperatives of transparency.

o cautare pe blog: „tratatul de la lisabona denumire completa”

Denumirea oficiala, potrivit JO C 306/2010 este Tratatul de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeana si a Tratatului de instituire a Comunitatii Europene, semnat la Lisabona, 13 decembrie 2007.

In Jurnalul Oficial C 83/2010 (ultima republicare) pe coperta nu apare denumirea „Tratatul de la Lisabona”, ceea ce este logic: in prezent nu este in vigoare Tratatul de la Lisabona in sine, ci Tratatul privind Uniunea Europeana si Tratatul privind Functionarea Uniunii Europene (astfel cum au fost modificate de Tratatul de la Lisabona).

In „Aviz cititorului” (in JO C 83/2010) se mentioneaza ca

Prezenta publicatie contine versiunile consolidate ale Tratatului privind Uniunea Europeană si Tratatului privind functionarea Uniunii Europene, precum si a protocoalelor si a anexelor la acestea, astfel cum au fost modificate prin Tratatul de la Lisabona semnat la 13 decembrie 2007 la Lisabona si care a intrat în vigoare la 1 decembrie 2009. Aceasta contine de asemenea declaratiile anexate la Actul final al Conferintei interguvernamentale care a adoptat Tratatul de la Lisabona.

În conformitate cu aviz cititorului din precedenta versiune consolidată publicată (JO C 115, 9.5.2008, p. 1), textul prezent include rectificările adoptate în acest interval.

Prezentul text include, de asemenea, Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene proclamată de către Parlamentul European, Consiliu si Comisie la Strasbourg la 12 decembrie 2007 (JO C 303, 14.12.2007, p. 1). Prezentul text reia si adaptează Carta proclamată la 7 decembrie 2000 si o înlocuieste înecpând cu 1 decembrie 2009, data intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona. În temeiul articolului 6 alineatul (1) primul paragraf din Tratatul privind Uniunea Europeană, Carta proclamată în 2007 are valoare juridică egală cu cea a tratatelor.

Eniko Gyori, The (many) battles of Lisbon – EuropeanVoice.com

Eniko Gyori, The (many) battles of Lisbon – EuropeanVoice.com

Before Hungary assumed the presidency of the Council of Ministers in January, I advised Prime Minister Viktor Orbán to proclaim this a “Parliament-friendly presidency”. This was not just because I am myself a former MEP; we recognised that the world has changed, and the centrepiece of the new institutional landscape created by the Lisbon treaty is the European Parliament, with its new legislative powers.  

The Lisbon treaty made co-decision the rule. Rotating presidencies can no longer see legislation through by dealing solely with the Council of Ministers. For the success of our presidency, a smooth relationship with the Parliament is critical.

Text integral

Deirdre M. Curtin, Ige Dekker, The European Union from Maastricht to Lisbon. Institutional and Legal Unity Out of the Shadows

Deirdre M. Curtin,  Ige Dekker, The European Union from Maastricht to Lisbon. Institutional and Legal Unity Out of the Shadows (April 2010). Amsterdam Centre for Law and Governance Working Paper Series 2010-02. Available at SSRN


The EU was originally established in the Treaty of Maastricht in 1992 as a formal legal construct not entailing legal unity with the pre-existing EC. Almost 20 years later the Treaty of Lisbon explicitly ordains legal unity, thus catching up with legal and institutional practices, social reality and the perception of citizens and third states. This paper analyses the development of the legal system of the EU from the theoretical perspective of the institutional theory of law. We defend the thesis that already in the Treaty of Maastricht and its legal system an international organization with a unitary but complex legal character was established and has been subsequently operationalized in the institutional legal practices of the Union. We highlight in particular the unitary nature or otherwise of the political executive, both ‘frontstage’ and ‘backstage’. Here too there is a sense of the originally largely invisible becoming structurally more visible.

The European Union Legal Order after Lisbon

Patrick J Birkinshaw, Mike Varney (editors), The European Union Legal Order after Lisbon, Kluwer Law International, 2010

Introduction; P. Birkinshaw, M. Varney.

Part One: The Future of the European Union Legal and Political Order. The Future of European Public Law; J. Schwarze. The Future of the European Order; J.E Fossum. The EU and Global Administrative Law; J.-B. Auby. Governance and Constitutionalism in the European Order; A. Menendez.

Part Two:The Future of Regulation. Legal Control of Regulatory Bodies: Principle, Policy and Teleology; P. Craig. Financial Regulation: From Harmonisation to the Birth of EU Federal Financial Law; T. Tridimas. The State, Competition and Public Service; C. Bovis. Regulating Media Markets: The Need for Subsidiarity and Clarity of Principle; M. Feintuck, M. Varney.

Part Three: Citizenship and Human Rights. EU Law’s Fundamental Rights Regime and Post-national Constitutionalism: Kadi’s Global Setting; G. Anthony. Citizenship and European Democracy: Between the European Constitution and the Treaty of Lisbon; M. La Torre. The European Asylum Policy: Between Myth and Reality; D.U. Galetta. Transparency and Access to Documents; P. Birkinshaw.

Part Four: Constitutional and Legal Principles in an Uncertain Order. Multilevel Governance and Executive Federalism: Comparing Germany and the European Union; J. Ziller. The Role of European Judges in an Era of Uncertainty; J. Bell. The Esoteric Dimension of Constitutional Pluralism: EU’s Internal Constitutional Sub-units and the Non-symbolic Cumulative Constitution; C. Kombos.

Recenzie, Jaanika Erne

Armin Steinbach, The Lisbon Judgment of the German Federal Constitutional Court – New Guidance on the Limits of European Integration?

Armin Steinbach, The Lisbon Judgment of the German Federal Constitutional Court – New Guidance on the Limits of European Integration?, German Law Journal, Volume 11, Number 4, 2010


The German Federal Constitutional Court (FCC) has found that there are no constitutional objections against the Lisbon Treaty. At the same time, the FCC imposed limitations to future integration by identifying a number of state functions that are non-amenable to integration and which have to be retained at the national level. This article examines the scope and content of these core competencies. It also discusses to what extent the criteria used by the FCC for the determination of core competencies might reflect a European-wide standard for the determination of limits to the transfer of competencies to the European Union. The article concludes that the judgment clarifies the limitations of the transfer of competencies, even though the criteria used by the FCC cannot claim to produce the set of inalienable sovereign powers that were recognized as such throughout the Union.

Conferinta CSDE: «Principiul subsidiarităţii în contextul Tratatului de la Lisabona», susţinută de LL.M. Simona Constantin, 12.04.2010

Centrul de Studii de Drept European (CSDE) al Institutului de Cercetări Juridice din cadrul Academiei Române organizează la data de 12 aprilie 2010, ora 14, la sediul Academiei Române din Calea Victoriei, nr. 125, Sala de Consiliu, Conferinţa «Principiul subsidiarităţii în contextul Tratatului de la Lisabona», susţinută de LL.M. Simona Constantin.

Prezentarea din 12 aprilie 2010 vizează o analiză a principiului subsidiarităţii în contextul Tratatului de la Lisabona. Pentru poziţionarea şi înţelegerea principalelor aspecte ce privesc subsidiaritatea, analiza va debuta cu schiţarea retrospectivă a cadrului juridic ce reglementează principiul subsidiarităţii, dar şi a modului în care acest principiu a fost aplicat până în prezent. În continuare, va fi expus şi analizat cadrul juridic ce reglementează subsidiaritatea în temeiul Tratatului de la Lisabona, evidenţiindu-se principalele aspecte juridice şi oferindu-se o interpretare a modului în care principiul ar putea fi aplicat în perspectivă. În cadrul prezentării vor exista de asemenea referiri la aspecte precum exercitarea competenţelor în cadrul Uniunii Europene, echilibrul puterilor şi dinamici interinstituţionale.

Simona Constantin este doctorand în drept european al Facultăţii de Drept a Universităţii din Tilburg, Olanda şi conduce un proiect de cercetare intitulat „Dincolo de subsidiaritate. Negocierea şi echilibrarea puterilor discreţionare naţionale în Uniunea Europeană”. În contextul acestui proiect de cercetare, Simona a lucrat pentru Comisia Europeană şi pentru Reprezentanţa Permanentă a României pe lângă Uniunea Europeană, acumulând experienţă în domeniul dinamicilor interinstituţionale şi luarea deciziilor în Uniunea Europeană. Este absolventă a unui masterat în drept european şi internaţional la Universitatea din Amsterdam, Olanda.

Confirmarea participării se face prin e-mail (mihai.sandru@csde.ro) până la data de 11 aprilie 2010. Solicitanţii sunt rugaţi să menţioneze: numele şi prenumele, afilierea instituţională şi funcţia, precum şi domeniul de interes în materia dreptului european.

Informaţii suplimentare şi materiale referitoare la conferinţă vor fi disponibile la adresa http://www.csde.ro

Este încurajată participarea la lucrările conferinţei cu prezentări vizând subiectele enumerate anterior dar şi altele referitoare la probleme conexe ce ar putea fi de interes. În acest sens, doritorii pot adresa o solicitare de înscriere pe lista vorbitorilor, trimiţând şi un scurt rezumat al principalelor puncte ce ar urma să fie atinse, la adresa de e-mail mihai.sandru@csde.ro.

CSDE vă mulţumeşte pentru retransmiterea acestei invitaţii către toate persoanele interesate.

Nu se percepte taxă de participare. Locurile sunt limitate, înscrierea participanţilor realizându-se în ordinea cronologică a confirmarilor. Sunt aşteptate propuneri de sponsorizare a evenimentului.

Partener media principal: http://www.juridice.ro,

Partener media: http://www.caleaeuropeana.ro

Parteneri: Societatea de Ştiinţe Juridice, Peli Filip

Susţinere: Editura Wolters Kluwer, Editura Universitară, Revista Română de Drept Comunitar

„Periferie” şi „centru” în Tratatul de la Lisabona: despre preambul, protocoale, declaratii si alte intentii

Platon, în „Legile” (finalul cărţii a IV-a) afirmă că legiutorul are două mijloace de a face ca legile să fie respectate: convingerea şi forţa (constrângerea). Legiuitorul nu ştie „să îndulcească forţa cu convingerea”. Şi, adaugă Atenianul: „scopul legiuitorului în acest preambul, în care încearcă să convingă, este de a pregăti pe acela, căruia i se adresează legea, să primească binevoitor şi ascultător prescripţia, care este însăşi legea: preambulul acesta după mine, s-ar numi mai bine preludiul, iar nu prefaţa legii.” (Platon, Legile, Editura Iri, Bucureşti, 1995, p. 141-142)

Dacă, la Platon, scopul unui preambul este de a atrage spiritul uman în privinţa respectării legilor, astăzi acesta a devenit o obligaţie care ţine de tehnica legislativă. Cu toate acestea „periferia” primă a legii, preambulul, nu este nici astăzi un text normativ obişnuit. Şi atunci, de ce are importanţă, de ce legiuitorul îşi impune să susţină un act normativ printr-o introducere? Şi, în continuare, care ar fi importanţa acestui text într-un tratat care se adreseaza cel puţin unei jumătăţi de miliard de oameni?

            Tratatul de la Lisabona este un tratat de modificare a tratatelor anterioare (a Tratatului Uniunii Europene (TUE) şi a Tratatului care instituia Comunitatea Europeană, redenumit, din 2009, Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (TFUE)). În acest context, lipsa unui preambul la Tratatul de la Lisabona pare firească, însă se nasc unele nedumeriri în privinţa denumirii şi chiar a existenţei în sine, a unui nou tratat.

În primul rând, preambulul nu are doar o forţa de natură „politică” (chiar ideologică) ci şi o  putere juridică – utilizată  de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) în aplicarea şi interpretarea dreptului comunitar (până la 1.12.2009)/al Uniunii Europene.

            În al doilea rând, TUE şi TFUE au, fiecare în parte (din 1957 şi, respectiv, 1992) propriile preambuluri, modificate prin „Tratatul de la Lisabona”. Aşadar, am putea considera că Tratatul de Lisabona are, vorbind în general, un preambul; paradoxal, când la nivelul dreptului comunitar şi al Uniunii Europene a intervenit o unificare (Comunitatea Europeană fiind „substituită” de către UE, care îi succedă) din perspectiva tehnicii legislative se manifestă o dualitate: câte un preambul pentru fiecare „parte” (a se citi tratat) din mai marele Tratat de la Lisabona. Oare, această dihotomie este întâmplătoare („moştenirea istorică” a Tratatului de la Lisabona) sau reprezintă, un preambul, care apropie cetăţenii europeni de norma juridică (fundamentală) a Uniunii Europene? Cele două preambuluri au suferit mici modificări, şi se poate afirma, ca se completează reciproc, dar pierde din unitatea de stil şi forţa persuasivă în faţa cetăţenilor europeni (care ar trebui să caracterizeze preambulul).

            Mai departe, în procesul de ratificare, a avut vreun rol „preambulul” Tratatului de la Lisabona? Este dificil de răspuns, atât timp cât oficialii europeni au utilizat toate instrumentele politice, diplomatice (posibil şi economice) pentru a determina statele membre să ratifice noul tratat. Se poate afirma că, indirect, s-au nascut noi „preambuluri” ad-hoc, născute din dorinţa oficialilor de a se trece la o nouă etapă.

            În acest context, s-au format noi „centre” şi noi „periferii”. „Centrul”, în acest (mai îndelungat decât se prevăzuse) proces al ratificărilor este reprezentat de „spiritul” tratatului, prin care se trecea la o reformă – în primul rând instituţională, dar şi a competenţelor, pieţei interne etc. „Periferia” este formată de statele care au ratificat tratatul în urma unor îndelungi dezbateri şi re-negocieri (Irlanda, Cehia). Au fost utilizate doar elementele de convingere (care ar fi derivat din preambul) sau această „convingere” s-a apropiat de constrângere (prin intensitatea mijloacelor politice utilizate)?

            Preambulurile tratatelor „reformate” vor constitui, împreună cu textul acestora, un motiv de reevaluare a interpretării teleologice a instanţelor jurisdicţionale europene. Ne putem întreba din nou, unde se află spiritul Tratatului de la Lisabona: în textul său (preambul, articolele tratatelor, protocoale, declaraţii) sau în viitoarea (şi posibila) „nouă” interpretare a CJUE?

            Dacă în privinţa „protocoalelor” pare să nu fie probleme din punctul de vedere al forţei juridice al acestora, declaraţiile ataşate tratatului suscită un viu interes din prisma menţionatei interpretări teleologice a Curţii dar şi a importantelor exerciţii stilitice şi literare de care au dat dovadă autorii (de ex. Declaraţia 17 referitoare la supremaţie).

            În concluzie, situaţia textelor „periferice” ale Tratatului de la Lisabona poate indica un viitor imprevizibil al interpretărilor teleologice în aplicarea acestuia, consolidându-se rolul politic în detrimentul celui juridic în textele juridice fundamentale ale Uniunii Europene[1].

[1] Deşi literatura juridică consideră îndeobşte cele două tratate (Tratul constituţional, respectiv Tratatul de la Lisabona) a fi cvasi-identice, Agustín José Menédez dezvoltă o analiză complexă pentru a demonstra natura lor fundamental diferită (idem, Governance and Constitutionalism in the European Order, în Patrick J Birkinshaw, Mike Varney (ed.), The European Union Legal Order after Lisbon, Kluwer Law International, 2010, 65-90.


Rezumatul Conferinţei, „Periferie” şi „centru” în Tratatul de la Lisabona: despre preambul, protocoale, declaraţii şi alte intenţii” susţinută de Mihai Sandru în 26 februarie 2010 la Departamentul Afacerilor Europene în cadrul conferinţei organizate de DAE, SRDE, UJR şi CSDE cu ocazia intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona.

Isabelle Barrière Brousse, Le traité de Lisbonne et le droit international privé, Journal du droit international, 1/2010

Isabelle Barrière Brousse, Le traité de Lisbonne et le droit international privé, Journal du droit international, 1/2010

Since the evolution of European Community law already threatens the private international law of the Member States, will these systems survive the Lisbon Treaty ?

Despite the weakness of the legal basis of their competence, European authorities have already affected the rules concerning choice of law and of jurisdiction in many ways, and intend to exclude the Member States from the international scene by removing their right to conclude agreements with third countries. Will the Lisbon Treaty change this ? Between the affirmation of Community competence and respect of the Member States’ legal systems and traditions, the treaty’s influence seems to be difficult to forecast. Nevertheless, the emphasis on the role of the States and their National Parliaments and the very objective of creating a European judicial area while respecting diversity establish implied but real limitations on the expansion of Community rules in this area.

Thierry Chopin, Maxime Lefebvre, Après le traité de Lisbonne: l’Union européenne a-t-elle enfin un numéro de téléphone ?

Thierry Chopin, Maxime Lefebvre, Après le traité de Lisbonne: l’Union européenne a-t-elle enfin un numéro de téléphone?, Fondation Robert Schuman, Questions d’Europe, nr. 151/30.11.2009 [*]

Luc Hinnekens, The Uneasy Case and Fate of Article 293 Second Indent EC

Luc Hinnekens, The Uneasy Case and Fate of Article 293 Second Indent EC, Intertax, Vol. 37, Iss. 11, 2009.


Article 293 second indent European Community is the only provision that deals expressly in the treaty with the elimination of double taxation. However, it is interpreted less in terms of a hard and effective obligation for Member States than in soft terms of invitation and exhortation addressed to them. It has become a source of divergent interpretations and is now facing its repeal by the Treaty of Lisbon. The repeal will have very little effect, either positive or negative, with respect to the allocation of taxing competencies between Member States and Community and the abolition of double taxation. With or without Article 293 second indent, Member States are, as internationally recognized persons competent to conclude multilateral treaties for the elimination of double taxation, in the same way as they were competent to conclude bilateral tax treaties to this effect. The absence of significant Community harmonization laws, and tenets of ECJ tax case law relating to exclusions, exceptions, terms and conditions of application, and uncertain interpretation of the principles of free movement confirm that there is no hard and inclusive obligation for Member States to abolish all double taxation and double tax burden.

The German Constitutional Court Says ‘Ja Zu Deutschland!’

Daniel Halberstam, Christoph MöllersThe German Constitutional Court Says ‘Ja Zu Deutschland!’ (November 2, 2009). German Law Journal, Vol. 10, No. 8, 2009; U of Michigan Public Law Working Paper No. 170. Available at SSRN.


In announcing the decision of the Bundesverfassungsgericht (“Federal Constitutional Court” or “FCC”) on the constitutionality of the Lisbon Treaty, the Presiding Justice of the Second Senate summed up the judgment by proclaiming: “The German Basic Law says “yes” to the Treaty of Lisbon.” The decision initially received praise from commentators for having struck down only the existing version of an accompanying federal law while preserving Germany’s ratification of the Treaty more broadly. The decision has thus been likened to the FCC’s 1992 decision upholding the German ratification of the Maastricht Treaty.

This short comment explains what is old and what is new about the FCC’s current decision about Europe. The comment exposes the FCC’s highly deceptive invocation of having taken a “Europe-friendly” stance in interpreting the German Basic Law. The discussion exposes the myriad contradictions within the opinion and the decision’s strange consequences both in terms of the concrete workings of the European Union and in terms of its grand theory of democracy. The comment highlights the FCC’s mistaken understanding of the European Parliament, the profound failure of the Court’s reflexive idea of state sovereignty, and the way in which the opinion condemns Europe to a perpetual state of deficiency. In all this, the Federal Constitutional Court installs itself as the sole arbiter of Germany’s constitutional destiny – even above the people themselves.

A subversive opinion with more twists and turns than even the FCC itself comprehends, the decision ultimately stands as a crude speech act asserting little more than the power of the Court itself.

De la renuntarea la competente la pierderea controlului politic

Un articol, desigur, interesant.

„A lot of my colleagues are lamenting that they’re not going to take part in EU summits. But this has been in the pipeline for seven years,” said Alexander Stubb, Finland’s foreign minister. „There are too many people who are thinking in old treaty terms. They want to undermine the new institutions.”

Tony Barber, Lisbon treaty fails to bring accord on EU foreign policy, Finacial Times, 07.12.2009


Cu ocazia Zilei Nationale a Romaniei, Tratatul de la Lisabona a intrat in vigoare

Tratatul de la Lisabona*, a intrat in vigoare, marti, 1 decembrie 2009.

*mai precis TUE si TFUE

Postul referitor la versiuni AICI

Tratatul de la Lisabona (versiunea consolidata)

Versiunea consolidata a Tratatului de la Lisabona (Tratatul privind Uniunea Europeană şi Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene) a fost publicată în Jurnalul Oficial C 83 din 30 martie 2010


IER: Glosar privind Tratatul de la Lisabona, 23.11.2009

Invitaţie la dezbaterea ocazionată de lansarea lucrării

Glosar privind Tratatul de la Lisabona

 23 noiembrie 2009, Reprezentanţa Comisiei Europene în România (Bucureşti, Casa Uniunii Europene, str. Vasile Lascăr nr. 31, etajul 1)


În speranta că veţi accepta invitaţia noastră, vă rugăm să confirmaţi participarea dumneavoastră până cel mai târziu vineri, 20 noiembrie a.c., orele 14, la următoarele coordonate: Florentina Costache, coordonator de proiect, IER (fax 021 314.26.66, tel. 021 314.26.96 (97), email: florentina.costache@ier.ro).


Protocolul Consiliului cu privire la Cehia din 2009

30-31 octombrie 2009:

Curtea Constitutionala din Cehia se pronunta a doua oara cu privire la Tratatul de la Lisabona

A doua hotarare a fost pronuntata la 3.11.2009