Seminar Wolters Kluwer: Temeiuri juridice ale prelucrării datelor cu caracter personal, 14 februarie 2023

C-68/18, Petrotel-Lukoil, pendinte

Universitatea Petru Maior, Tîrgu Mureș „Conferința Națională Achiziții Publice în România – ediția a II-a. Modificarea legislației în 2017”, 23 ianuarie 2018

Martin Tsamenyi, Mary Ann Palma, Ben Milligan, Kwame Mfodwo, The European Council Regulation on Illegal, Unreported and Unregulated Fishing

Martin Tsamenyi, Mary Ann Palma, Ben Milligan, Kwame Mfodwo, The European Council Regulation on Illegal, Unreported and Unregulated Fishing: An International Fisheries Law Perspective, International Journal of Marine and Coastal Law, Volume 25, Number 1, 2010


On 29 September 2008, the Council of the European Union (EU) adopted Council Regulation (EC) No. 1005/2008 establishing a Community system to prevent, deter and eliminate illegal, unreported and unregulated (IUU) fishing. Essentially, the EU IUU Regulation establishes a framework in which access to EU markets for fisheries products is partly conditioned by the extent to which a country, area or region of origin is demonstrably or increasingly free of IUU fishing. Aside from the amendments to US legislation in 2007, the EU IUU Regulation is the only other domestic legislative measure adopted solely to combat IUU fishing, with four main components: port State measures against third-country vessels, a catch documentation scheme, IUU vessel listing, and listing of non-cooperating States. This article analyses the EU IUU Regulation in the context of international fisheries law, and particularly international efforts to combat IUU fishing. It is concluded that the measures outlined in the EU IUU Regulation, despite several ambiguities, are generally consistent with those called for under international fisheries instruments and measures being implemented by regional fisheries management organisations.

Yasuhiro Shigeta, The ECJ’s ‘Hard’ Control over Compliance with International Environmental Law: Its Procedural and Substantive Aspects, International Community Law Review, 3/2009

Yasuhiro Shigeta, The ECJ’s ‘Hard’ Control over Compliance with International Environmental Law: Its Procedural and Substantive Aspects, International Community Law Review, Volume 11, Number 3, September 2009, pp. 251-305.


This study shows that the ECJ, while not directly applying and interpreting environmental treaties, exercises procedurally and substantively ‘hard’ control over compliance with EC legislation implementing those treaties, in the fields of nature conservation and hazardous waste management, on certain conditions and within certain limits. This study also shows that the ECJ’s acknowledgment of its exclusive jurisdiction on the marine environment as seen in the 2006 MOX Plant case has contradictory effect on its substantively ‘hard’ control: such acknowledgment, although being a plus factor where there is no Community measure, becomes a minus factor since it in practice means that there already exist Community measures. Although the above observations are also instructive to other international judiciaries’ study, structural and situational differences should be considered. 

Drepturile omului & societatile comerciale sau procedura Comisiei in dosare in materia concurentei & jurisprudenta CEDO

Un articol interesant din Wall Street Journal.

JASON L RILEY – Do Companies Have Human Rights?

Intel last week challenged the European Commission’s €1 billion fine for abusing its dominant position. In addition to the usual antitrust arguments, the chipmaker also raised human rights concerns about the decision. What may sound like a Hail Mary defense actually has quite a good chance of success.

The European Convention on Human Rights far more directly and expressly applies to businesses and not just individuals than the U.S. Bill of Rights. That’s why the Strasbourg-based Court of Human Rights accepted in 1996 a complaint from a British savings and loans firm that challenged its corporate tax assessment on human rights grounds. (National Provincial Building Society v. United Kingdom).

The fundamental problem for the Commission is that the core procedural rules of European Union competition regulation date back to 1962, before the development of most of the ECHR case law. A series of ECHR cases over the last decade have already raised human rights concerns about EU procedures. These include concerns over the defendant’s limited access to the Commission’s file to the fact that the Commission conducts “dawn raids” on corporate offices without full judicial warrants.

The main concern, though, is that the Commission is investigator, prosecutor and judge all in one. Such an accumulation of powers flies in the face of traditional Western concepts of due process.

Originally, this did not matter much as the procedures were used more to develop the law than punish companies. Brussels didn’t impose any fines until 1969 and they remained rare and low thereafter for a very long time.

Only over the last decade have fines become much higher and more frequent. While the fines against Intel (€ 1 billion) and Microsoft (consecutively €497, €280 and €899 million) for abusing their respective dominant positions have grabbed the headlines, the Commission more often imposes enormous fines for price-fixing. The top ten over the last decade are Saint Gobain €896 million; EON €553 million, GDF €553 million, ThyssenKrupp €479 million, F. Hoffman La Roche €462 million, Siemens €396 million, Pilkington €370 million, Sasol €318 million, ENI €272 million and Lafarge €249 million.

In cases where huge fines are imposed, and particularly in cartel cases,it becomes much more difficult for the Commission to argue that the ECHR standards are not relevant because Brussels is not involved in criminal law. Even though the Commission regulations state that its fines are “not of a criminal law nature,” they clearly are as far as the Strasbourg court is concerned. Case law at least as far back as the Stenuit case in the early 1990s (a case involving French competition law where the French watchdog had actually weaker fining powers than the Commission) is clear that where a fine is intended to punish or deter and is of general application, it is of a criminal law nature. And for the Strasbourg court, criminal law cases impose a higher standard of human rights compliance on the Commission than in mere administrative law.

In the 1997 Findlay case involving an assault charge before a British military tribunal, the Strasbourg court took the view that where a serious criminal charge was laid down it must be heard by an independent judge at first instance. This raises serious questions about the Brussels procedures given the Commission’s triple powers and that access to a judge is only available on appeal.

The issue thus is whether an antitrust offence resulting in an enormous fine can count as a criminal charge. The difficulty for the Commission is that its fines are so much larger than for any other civil offence under European law. Plus, particularly in price-fixing cases, the Commission tends to deploy typical criminal prosecutor rhetoric, referring to cartelists as “cancer on the economy” who “swindle their clients.”

The Commission might thus be well-advised to preempt the human rights challenge and insert an independent judge into its procedures. Brussels would actually benefit from such a change. The Commission has been tremendously successful in busting cartels in the last decade. Too successful—as it now has a backlog of almost 100 cartel cases and at best, due to its antiquated administrative procedures, can only hand down 8 to ten decisions a year. An independent judge could provide relief.

Instead of the Commission issuing a statement of objections; receiving an extensive written reply from the defendant; organizing an oral hearing (which incidentally takes place wholly in private); holding a meeting of national antitrust agencies to discuss the case and then drafting a 200-page decision that has to be translated into 19 official languages, the Commission would just charge the defendant before a Brussels-based independent competition tribunal.

Establishing an independent court would do more than cut the Commission’s workload. Fighting serious antitrust offenders—such as price-fixers who have been caught red-handed—in an open court before the media would probably force most of the many firms to settle. Few such businesses would want the Commission to air their violations in front of the entire Brussels antitrust press corps.

An independent tribunal would also help solve other problems. For instance, the Commission’s current fining policy has no answer to the “rogue director problem.” This is where the main board may have a strong anti-price-fixing policy but a manager of a subsidiary fixes prices to increase his own compensation and benefits. Current EU anti-trust law can’t target individual employees. With an independent judge in place it would be possible to introduce individual civil sanctions against such rogue directors.

The current Commission review of its own regulation is therefore an ideal opportunity for Brussels not just to alleviate human right concerns before they further escalate but to improve the effectiveness of the entire EU antitrust regime.

—Mr. Riley teaches EU antitrust law at City Law School and City University and is an associate research fellow at the Center for European Policy Studies.

Comisia demarează împotriva Regatului Unit procedura pentru încălcarea dreptului comunitar la viata privată si la protectia datelor personale

Comisia a deschis o procedură privind încălcarea legislatiei comunitare împotriva Regatului Unit după o serie de plângeri din partea utilizatorilor britanici de internet si după un intens schimb de comunicări cu autoritătile britanice cu privire la folosirea „Phorm”, o tehnologie de publicitate comportamentală, de către furnizorii de servicii internet. Procedura abordează mai multe probleme legate de modul în care Regatul Unit aplică normele UE privind intimitatea online si protectia datelor cu caracter personal. Conform acestor norme, tările UE au obligatia să asigure, printre altele, confidenzialitatea comunicatiilor, interzicând interceptarea si supravegherea acestora fără acordul utilizatorului. Problemele au iesit la iveală în cursul unei anchete a Comisiei asupra măsurilor luate de autoritătile britanice ca răspuns la plângerile utilizatorilor de internet în legătură cu Phorm.

Comunicatul Comsiei *

EU Observer

Raportul Grupului Larosiere privind supravegherea financiara transfrontiera in UE

A group of financial experts has put forward 31 detailed recommendations to strengthen supervision of the EU’s financial institutions and markets.

Recommendations include developing common rules for investment funds across all 27 EU countries, capping bankers’ bonuses in line with shareholder interests and establishing a crisis management system for the EU’s financial sector.

Two new EU control systems are also advocated – for financial supervision and managing risk.

„Now it is for the commission to assess and act. Next week on 4 March the commission will give a first preliminary assessment and response to the main conclusions of the report,” said commission president José Manuel Barroso. „Workers and families across Europe and the world have suffered the consequences of hubris in financial markets. The commission is determined that this must not happen again.”

The expert group was chaired by former International Monetary Fund director Jacques de Larosière. Its recommendations will be discussed at an informal meeting of EU leaders on 1 March, and again later in the month at the more formal spring summit.


Raportul poate fi citit integral aici.

CJCE respinge actiunea in anularea Directivei 2006/24/CE, introdusă de Irlanda (C-301/06)

Hotărârea din 10 februarie 2009, C-301/06, Irlanda/Parlamentul si Consiliul.

Irlanda a solicitat Curtii anularea Directivei 2006/24/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 15 martie 2006 privind păstrarea datelor generate sau prelucrate în legătură cu furnizarea serviciilor de comunicatii electronice accesibile publicului sau de reţele de comunicatii publice si de modificare a Directivei 2002/58/CE (JO L 105, p. 54, Ediţie specială, 13/vol. 53, p. 51), pentru motivul că nu a fost adoptată pe baza unui temei juridic adecvat.

Considerentul (9) al Directivei 2006/24:
În temeiul articolului 8 din Convenţia Europeană pentru protectia drepturilor si libertătilor fundamentale ale omului (denumită în continuare „CEDO”), oricine are dreptul la respectarea vieţii sale private şi a corespondenţei sale. Autorităţile publice pot interveni în exercitarea acestui drept numai în conformitate cu legea şi în cazul în care este necesar, într‑o societate democratică, inter alia, în interesele siguranţei naţionale sau ale siguranţei publice, în vederea prevenirii dezordinii sau criminalităţii sau în vederea protecţiei drepturilor şi libertăţilor celorlalţi. Deoarece păstrarea datelor s‑a dovedit a fi un instrument de investigare atât de necesar şi eficace pentru aplicarea legii în mai multe state membre şi, în special, în ceea ce priveşte problemele grave, cum sunt criminalitatea organizată şi terorismul, este necesară asigurarea că datele păstrate sunt puse la dispoziţia autorităţilor de aplicare a legii pentru o anumită perioadă, sub rezerva condiţiilor prevăzute de prezenta directivă. Adoptarea unui instrument de păstrare a datelor care să respecte cerinţele articolului 8 din CEDO este, prin urmare, o măsură necesară.

Considerentul (25):
Prezenta directivă nu aduce atingere competenţei statelor membre de a adopta măsuri legislative privind dreptul de acces la şi de utilizare a datelor de către autorităţile naţionale desemnate de acestea. Chestiunile privind accesul la datele păstrate în temeiul prezentei directive de către autorităţile naţionale pentru astfel de activităţi, menţionate la articolul 3 alineatul (2) prima liniuţă din Directiva 95/46/CE, nu se încadrează în domeniul de aplicare al dreptului comunitar. Cu toate acestea, ele pot fi supuse legii sau măsurilor de drept intern, în temeiul titlului VI din Tratatul privind Uniunea Europeană. Astfel de legi sau măsuri trebuie să respecte pe deplin drepturile fundamentale, astfel cum decurg din tradiţiile constituţionale comune ale statelor membre şi după cum sunt garantate de CEDO. […]

Art. 4 din directiva:
Statele membre adoptă măsuri pentru a se asigura că datele păstrate în conformitate cu prezenta directivă sunt furnizate numai autoritătilor nationale competente în cazuri specifice şi în conformitate cu dreptul intern. Procedurile care trebuie să fie urmate şi condiţiile care trebuie să fie îndeplinite pentru a obţine acces la datele păstrate în conformitate cu cerinţele de necesitate şi proporţionalitate sunt definite de fiecare stat membru, în dreptul intern al fiecăruia, sub rezerva dispoziţiilor relevante ale dreptului Uniunii Europene sau ale dreptului internaţional public şi, în special, a dispoziţiilor CEDO, astfel cum au fost interpretate de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Sustinerea părţilor:
par. 28:
Irlanda arată că alegerea articolului 95 CE drept temei juridic pentru Directiva 2006/24 reprezintă o greşeală fundamentală. Nici acest articol şi nici vreo altă dispoziţie din Tratatul CE nu ar putea să reprezinte temeiul juridic adecvat pentru această directivă. Acest stat membru pretinde, în principal, că unicul obiectiv sau, cel puţin, obiectivul principal sau predominant al directivei respective este facilitarea cercetării, a depistării şi a urmăririi penale a unor infracţiuni, inclusiv din domeniul terorismului. Prin urmare, singurul temei juridic pe care s‑ar putea baza în mod valabil măsurile prevăzute de Directiva 2006/24 ar fi titlul VI din Tratatul UE, în special articolul 30, articolul 31 alineatul (1) litera (c) ţi articolul 34 alineatul (2) litera (b) din acesta.

par. 30:
În opinia acestui stat membru, s‑a stabilit că măsurile întemeiate pe articolul 95 CE trebuie să aibă drept „centru de gravitaţie” apropierea legislaţiilor statelor membre în vederea ameliorării funcţionării pieţei interne (a se vedea în special Hotărârea din 30 mai 2006, Parlamentul European/Consiliul şi Comisia, C‑317/04 şi C‑318/04, Rec., p. I‑4721). Dispoziţiile Directivei 2006/24 ar privi combaterea infracţiunilor, ţi nu ar fi destinate îndreptării disfuncţionalităţilor pieţei interne.
Par. 32
Irlanda arată în plus că Directiva 2002/58 ar putea fi modificată printr‑o altă directivă, însă legiuitorul comunitar nu ar fi abilitat să recurgă la o directivă de modificare adoptată în temeiul articolului 95 CE pentru a încorpora în Directiva 2002/58 dispoziţii care nu intră în competenţa atribuită Comunităţii în temeiul primului pilon. Obligaţiile destinate să garanteze disponibilitatea datelor în vederea cercetării, a depistării şi a urmăririi penale a unor infracţiuni ar face parte dintr‑un domeniu care nu poate să facă obiectul decât al unui instrument întemeiat pe titlul VI din Tratatul UE. Adoptarea unui astfel de instrument legislativ nu ar aduce atingere dispoziţiilor directivei respective în sensul articolului 47 UE. Dacă expresia „a aduce atingere”, care este folosită la acest articol, ar fi corect înţeleasă, ar trebui să fie interpretată în sensul că nu interzice posibilitatea ca unele acte comunitare şi unele acte ale Uniunii să se suprapună în măsura în care este vorba despre domenii secundare şi fără importanţă.

par. 33.
Republica Slovacă susţine poziţia Irlandei. Aceasta consideră că articolul 95 CE nu poate servi drept temei juridic pentru Directiva 2006/24, dat fiind că obiectivul principal al acestei directive nu este eliminarea barierelor şi a denaturărilor din cadrul pieţei interne. Finalitatea acestei directive ar fi armonizarea păstrării datelor într‑un mod care depăşeşte obiectivele comerciale, în vederea facilitării acţiunii statelor membre în domeniul dreptului penal, şi, pentru acest motiv, aceasta nu putea să fie adoptată în cadrul competenţelor Comunităţii.
par. 33:
Potrivit acestui stat membru, păstrarea datelor cu caracter personal în măsura solicitată prin Directiva 2006/24 determină o ingerinţă semnificativă în dreptul particularilor la respectarea vieţii private, prevăzut la articolul 8 din CEDO. Ar fi îndoielnic că o ingerinţă atât de importantă poate fi justificată prin motive economice, în cazul de faţă, funcţionarea mai bună a pieţei interne. Adoptarea unui act în afara competenţei Comunităţii, al cărui obiectiv principal şi nedisimulat ar fi combaterea infracţionalităţii şi a terorismului, ar reprezenta o soluţie mai potrivită, care ar oferi o justificare mai adecvată ingerinţei în dreptul la protecţia vieţii private.

par. 36:
Parlamentul European susţine că, în urma atentatelor teroriste din 11 septembrie 2001 de la New York (Statele Unite), din 11 martie 2004 de la Madrid (Spania) şi din 7 iulie 2005 de la Londra (Regatul Unit), anumite state membre au adoptat norme diferite în domeniul păstrării de date. Potrivit acestei instituţii, astfel de diferenţe erau susceptibile să constituie un obstacol pentru furnizarea de servicii de comunicaţii electronice. Parlamentul European consideră că păstrarea de date constituie un element care presupune un cost important din partea furnizorilor de servicii de comunicaţii electronice accesibile publicului sau de reţele de comunicaţii publice (denumiţi în continuare „furnizori de servicii”), iar existenţa unor norme diferite în domeniu poate să denatureze concurenţa pe piaţa internă. Acesta adaugă că obiectul principal al Directivei 2006/24 este armonizarea obligaţiilor impuse de statele membre furnizorilor de servicii în domeniul păstrării de date. Ar rezulta că articolul 95 constituie temeiul juridic corect pentru această directivă.

par. 37
De asemenea, Parlamentul European susţine că importanţa conferită combaterii infracţionalităţii nu interzice ca directiva în cauză să fie întemeiată pe articolul 95 CE. Deşi combaterea infracţionalităţii a influenţat în mod cert deciziile luate în legătură cu această directivă, această influenţă nu ar vicia alegerea articolului 95 CE drept temei juridic.

par. 46:
Potrivit Consiliului, drepturile protejate prin articolul 8 din CEDO nu sunt absolute şi pot face obiectul unor limitări în condiţiile prevăzute la alineatul 2 al acestui articol. Păstrarea datelor, astfel cum este prevăzută prin Directiva 2006/24, ar servi unui interes general legitim, recunoscut la articolul 8 alineatul 2 din CEDO, şi ar constitui un mijloc adecvat de protejare a acestui interes.

par. 50
Comisia aminteşte că, anterior adoptării Directivei 2006/24, mai multe state membre adoptaseră, în temeiul articolului 15 alineatul (1) din Directiva 2002/58, măsuri naţionale referitoare la păstrarea datelor. Comisia subliniază diferenţele semnificative care existau între aceste măsuri. De exemplu, perioada de păstrare ar fi variat de la trei luni în Ţările de Jos la patru ani în Irlanda. În opinia Comisiei, obligaţiile privind păstrarea de date au implicaţii economice importante pentru furnizorii de servicii. O diferenţă între aceste obligaţii ar putea antrena denaturări pe piaţa internă. În acest context, ar fi fost legitimă adoptarea Directivei 2006/24 în temeiul articolului 95 CE.

par. 53
Autoritatea Europeană pentru Protecţia Datelor susţine că obiectul Directivei 2006/24 ţine de articolul 95 CE, întrucât, pe de o parte, această directivă are o incidenţă directă asupra activităţilor economice ale furnizorilor de servicii şi poate, aşadar, să contribuie la instituirea şi la funcţionarea pieţei interne, iar pe de altă parte, dacă legiuitorul comunitar nu ar fi intervenit, s‑ar fi putut produce o denaturare a concurenţei pe această piaţă internă. Obiectivul privind combaterea infracţiunilor nu ar reprezenta nici unicul obiectiv şi nici măcar obiectivul preponderent al directivei în cauză. Dimpotrivă, aceasta ar viza în primul rând să contribuie la instituirea şi la funcţionarea pieţei interne şi să elimine denaturările concurenţei. Această directivă ar armoniza dispoziţiile naţionale referitoare la păstrarea anumitor date de către întreprinderile private în cadrul activităţii lor economice obiţnuite.
Aprecierea Curţii:

par. 53
Cu titlu introductiv, trebuie subliniat că problema competenţelor Uniunii Europene se prezintă în mod diferit în funcţie de împrejurarea dacă respectiva competenţă a fost deja recunoscută Uniunii Europene în sens larg sau nu a fost încă recunoscută acesteia. În primul caz trebuie să se statueze asupra repartizării competenţelor în cadrul Uniunii Europene şi, mai precis, asupra chestiunii dacă trebuie să se legifereze prin directivă în temeiul Tratatului CE sau prin decizie‑cadru în temeiul Tratatului UE. În schimb, în cel de al doilea caz trebuie să se statueze asupra repartizării competenţelor între Uniunea Europeană şi statele membre şi, mai precis, asupra chestiunii dacă Uniunea Europeană a adus atingere competenţelor statelor membre. Prezenta cauză se circumscrie primului dintre aceste cazuri.

De asemenea, trebuie precizat că acţiunea introdusă de Irlanda se referă în exclusivitate la alegerea temeiului juridic, iar nu la o eventuală încălcare a drepturilor fundamentale care ar decurge din ingerinţele în exercitarea dreptului la respectarea vieţii private pe care le‑ar presupune Directiva 2006/24.

par. 60
Potrivit unei jurisprudenţe constante a Curţii, alegerea temeiului juridic al unui act comunitar trebuie să fie fondată pe elemente obiective care pot fi supuse controlului jurisdicţional, printre care figurează în special scopul şi conţinutul actului (a se vedea Hotărârea din 23 octombrie 2007, Comisia/Consiliul, C‑440/05, Rep., p. I‑9097, punctul 61 şi jurisprudenţa citată).

par. 62
Potrivit articolului 95 alineatul (1) CE, Consiliul adoptă măsurile privind apropierea actelor cu putere de lege şi a actelor administrative ale statelor membre care au ca obiect instituirea şi funcţionarea pieţei interne.

par. 63
Legiuitorul comunitar poate recurge la articolul 95 CE, printre altele, în cazul existenţei unor diferenţe între reglementările naţionale, atunci când aceste diferenţe sunt de natură să îngrădească libertăţile fundamentale sau să dea naştere unor denaturări ale concurenţei şi să aibă astfel o incidenţă directă asupra funcţionării pieţei interne (a se vedea în acest sens Hotărârea din 12 decembrie 2006, Germania/Parlamentul European şi Consiliul, C‑380/03, Rec., p. I‑11573, punctul 37 şi jurisprudenţa citată).

par. 64
În plus, deşi este posibilă recurgerea la articolul 95 CE drept temei juridic în vederea prevenirii unor obstacole viitoare privind schimburile, care ar rezulta din evoluţia eterogenă a legislaţiilor naţionale, apariţia unor astfel de obstacole trebuie să fie probabilă, iar măsura în cauză trebuie să aibă ca obiect prevenirea lor (Hotărârea Germania/Parlamentul European şi Consiliul, citată anterior, punctul 38 şi jurisprudenţa citată).

par. 80
[…] este necesar să se constate că dispoziţiile acestei directive se limitează, în esenţă, la activităţile furnizorilor de servicii si nu reglementează nici accesul la date şi nici exploatarea acestora de către autorităţile de poliţie sau judiciare ale statelor membre.

Iin consecinta, actiunea Irlandei a fost respinsa.

Cauze în care CJCE s-a pronunţat cu privire la întrebări preliminare adresate în baza art. 35 din TUE:

Cauze în care CJCE s-a pronunţat cu privire la întrebări preliminare adresate în baza art. 35 din TUE:

Cauzele conexate C-187/01 şi C-385/01 Gozutok şi Brugge [Curia; Eur-Lex]

Cauza C-467/04 Gasparini [Curia; Eur-Lex]

Cauza C-150/05 van Straaten [Curia; Eur-Lex]

Cauza C-436/04 Van Esbroeck [Curia; Eur-Lex]

Cauza C-469/03 Miraglia [Curia; Eur-Lex]

Cauza C-303/05 Advocaten voor de Wereld VZW [Curia; Eur-Lex]

Cauza C-288/05 Kretzinger [Curia; Eur-Lex]

Cauza C-367/05 Kraaijenbrink [Curia; Eur-Lex]

Cauza C-105/03 Maria Pupino [Curia; Eur-Lex]

Cauza C-467/05 Dell’Orto [Curia; Eur-Lex]

Cauza C-66/08 Szymon Kozlowski [Curia;Eur-Lex ]

Cauza C-296/08 Santesteban Goicoechea [Curia; Eur-Lex]

Politica comerciala comuna sau politica in comun? Despre textile chinezesti si implicatiile nu-ului referendumului francez

Peter Nedergaard [blog], European Union Import Quotas on Chinese Textile and Clothing Exports in 2005: A Panic-Driven Commission or Rational Explanations?, Journal of Industry, Competition and Trade, Volume 9, Number 1 / March, 2009

Publication abstract:

Based upon a narrative policy analysis, the aim of this paper is to answer two questions: (1) Why did the EU re-introduce import quotas on Chinese textile and clothing exports in 2005 after promising to lift them? (2) Why did the EU (partly) abolish these quotas a couple of months later? The rational choice inspired model put forward in this paper assumes that the EU’s political system is a partial asymmetrical political equilibrium in which decisions taken by decision makers are a product of a supply and demand. By using this model, it is explained how the lifting of quotas on Chinese textile and clothing exports to WTO members on 1 January, 2005 and the political situation surrounding the French referendum on the Constitutional Treaty on 29 May, 2005, constitute key events in the decision making process.

Comunicare a Comisiei. Recapitalizare institutii financiare & criza actuala

Comunicare a ComisieiRecapitalizarea instituțiilor financiare în contextul actualei crize financiare: limitarea ajutorului la minimul necesar și garanții împotriva denaturărilor nejustificate ale concurenței 



Ajutor de stat: Comisia/Franta, C-214/07. „Imposibilitate absolută de executare”

CJCE, Comisia/Franta, C-214/07, Hotărârea din 13 noiembrie 2008. [*]

Obiectul actiunii in neîndeplinirea obligaţiilor  Comisiei il constituie nerespectarea Deciziei 2004/343/CE a Comisiei din 16 decembrie 2003 privind schema de ajutor pusă în aplicare de Franta în privinta preluării întreprinderilor aflate în dificultate, JO L 108, p. 38. [*]

„În ceea ce priveste întreprinderile beneficiare care si au încetat activitatea, menţionate în corespondenţa referitoare la executarea deciziei, Comisia sustine că, în cazul transferului de active, trebuie să se examineze conditiile financiare ale tranzactiei pentru a se asigura că transferul a fost realizat în conformitate cu conditiile pietei.” (par. 15)
„Potrivit jurisprudentei, elementul de ajutor poate fi considerat, cu această conditie, inclus în prețul de cumpărare, astfel încât cumpărătorul nu poate, în principiu, să fie considerat beneficiar al unui avantaj (Hotărârea din 20 septembrie 2001, Banks, C 390/98, Rec., p. I 6117, punctul 77, si Hotărârea din 29 aprilie 2004, Germania/Comisia, C 277/00, Rec., p. I 3925, punctul 80), beneficiul ajutorului fiind păstrat de către cedent.” (par. 16)

„În orice caz, recuperarea ajutorului nu ar putea fi condiţionată de indicarea valorii ajutorului în actul de transfer al activelor. În caz contrar, ar fi extrem de uşor să fie repus în discuţie efectul util al normelor privind ajutoarele de stat. Ar fi suficient ca părţile la o tranzacţie efectuată la un preţ inferior preţului pieţei să omită să menţioneze în contract transferul ajutorului. Or, verificarea existenţei unui transfer al ajutorului către dobânditor nu ar putea depinde numai de voinţa părţilor la tranzacţie.” (par. 18)

 Aceasta [Republica Franceză] susţine că, atât pentru transferurile de active realizate prin cesiuni pe cale contractuală, cât si pentru cele care au intervenit în cadrul unor proceduri de redresare si de lichidare judiciară, autorităţile fiscale nu pot aprecia dacă transferurile în cauză s-au desfăsurat în condiţii normale de piaţă. [par. 35]
Într adevăr, dacă există o piaţă imobiliară, nu ar exista o piaţă a bunurilor industriale de ocazie. Asadar, pentru acestea nu este disponibilă nicio referinţă pentru determinarea unui preţ de piaţă în momentul transferului.[par. 36]

În ceea ce privește cesiunile de active pe cale contractuală realizate de întreprinderile care şi au încetat activitatea, recuperarea ajutoarelor nu ar avea niciun temei juridic în cazurile în care transferul ajutorului către dobânditor nu ar fi fost menţionat în actul de cesiune. [par. 41] 

Aprecierea Curţii

În caz de dificultăţi, Comisia si statul membru, în temeiul normei care impune statelor membre şi instituţiilor comunitare obligaţii reciproce de cooperare loială, care rezultă în special din articolul 10 CE, trebuie să colaboreze cu bună credinţă pentru depăşirea acestor dificultăţi, cu respectarea deplină a prevederilor tratatului şi în special a celor privind ajutoarele de stat (a se vedea Hotărârea din 12 mai 2005, Comisia/Grecia, C 415/03, Rec., p. I 3875, punctul 42 şi jurisprudenţa citată). [par. 45]
Condiţia unei imposibilităţi absolute de executare nu este îndeplinită atunci când statul membru pârât se limitează să comunice Comisiei dificultăţi juridice, politice sau practice pe care le prezintă punerea în aplicare a deciziei, fără a întreprinde un veritabil demers pe lângă întreprinderile în cauză pentru recuperarea ajutorului şi fără a propune Comisiei modalităţi alternative de punere în aplicare a deciziei, care să permită depăşirea dificultăţilor (a se vedea în special Hotărârea din 14 decembrie 2006, Comisia/Spania, C 485/03-C 490/03, Rec., p. I 11887, punctul 74 şi jurisprudenţa citată). [par. 46]

  În acest caz, elementul de ajutor a fost evaluat la preţul pieţei şi a fost inclus în preţul de cumpărare, astfel încât cumpărătorul nu poate fi considerat beneficiar al unui avantaj în raport cu alţi operatori de pe piaţă (Hotărârea Germania/Comisia, citată anterior, punctul 80). În caz contrar, nu poate fi exclus ca cesionarul să poată, dacă este cazul, să fie obligat la restituirea ajutoarelor în cauză, în condiţiile în care s ar stabili că păstrează beneficiul efectiv al avantajului concurenţial legat de beneficiul respectivelor ajutoare (Hotărârea Germania/Comisia, citată anterior, punctul 86). [par. 58]

Pentru verificarea condiţiilor financiare ale cesiunii, autorităţile naţionale pot lua în considerare, printre altele, forma utilizată pentru cesiune, de exemplu cea a adjudecării publice, considerată că garantează o vânzare în condiţiile pieţei. [par. 59]
De asemenea, acestea pot lua în considerare, printre altele, o eventuală expertiză desfăsurată cu ocazia cesiunii. [par. 60]
În cazul în care activele au fost preluate de mai mulţi dobânditori diferiţi, nimic nu se opune, în principiu, să fie verificată conformitatea condiţiilor financiare ale fiecăreia dintre operaţiuni cu condiţiile pieţei. [par. 61]
În ipoteza unei cesiuni de active pe cale contractuală, recuperarea ajutoarelor de la cesionar nu poate fi subordonată menţionării exprese în act a unui transfer al acestor ajutoare. Aceasta poate fi operată atunci când cesionarul trebuia să aibă cunostinţă despre existenţa ajutoarelor si despre o procedură de control desfăsurată de către Comisie. [par. 62]
Prin neexecutarea în termenul stabilit a Deciziei 2004/343/CE a Comisiei din 16 decembrie 2003 privind schema de ajutor pusă în aplicare de Franţa în privinţa preluării întreprinderilor aflate în dificultate, Republica Franceză nu si a îndeplinit obligaţiile care îi revin în temeiul articolului 5 din decizia menţionată.

Comisia se bucura: State aid: Commission welcomes Court ruling on recovery of illegal aid, 13.11.2008.

Bronckers: From ‘Direct Effect’ to ‘Muted Dialogue’. Recent Developments in the European Courts’ Case Law on the WTO and Beyond

Marco Bronckers [Univ. Leiden], From ‘Direct Effect’ to ‘Muted Dialogue’. Recent Developments in the European Courts’ Case Law on the WTO and Beyond, Journal of International Economic Law 2008 11(4):885-898 [*]

Recent case law suggests that the European courts are rethinking their position in respect of international law. On the one hand, the European Court of Justice (ECJ) is extending its case law on the WTO, denying ‘direct effect’ to all of its provisions, to other major international treaties, such as the United Nations Convention on the Law of the Sea (UNCLOS). In another recent judgment, the ECJ firmly said that it will not allow international agreements to jeopardize Europe’s constitutional principles. These judgments might suggest that the ECJ is becoming more cautious, even skeptical toward international law. On the other hand, the WTO case law also illustrates that the ECJ has found more subtle ways than direct effect to give domestic law effect to international agreements. Examples are treaty-consistent interpretation, judicial dialogue with international tribunals, and transformation of international law into European legal principles. In this way, the ECJ is able to show respect to international law, which is indeed a core European value. At the same time, the ECJ maintains the power to act as a gatekeeper and resist those international legal norms that are considered inimical to the European legal order. On the whole the author welcomes this case law, albeit with some critical notes.

Daianu: despre lobby, democratie si excese europene

Un articol documentet pe

Retorica protectionismului

António Goucha Soares, „National Champions” Rhetoric in European Law – Or the many faces of protectionism, (2008) 31, World Competition, pp. 353-368 [*]Summary:

The article aims to debate the issue of national champions regarding merger operations with a Community dimension. It starts with a brief overview of the legal framework for merger review in European Union law, as well as a reference to the division of competences between the Union and the Member States in this field. Then, it analyses the scope of Member State action regarding merger operations with a Community dimension, namely the clause to protect national legitimate interests. After some illustrations of recent cases concerning Member States’ defence of national champions, the article devotes the last part to a reflection of two related issues: the concept of industrial policy and the new challenges raised by sovereign wealth funds.

Schimbarea climatica modifica sensul notiunii de Drept (Justitie)

Stiati ca Marea Britanie este una dintre cele mai avangardiste state?

Staiti ca sistemul de juri este perdant?

Dar daca le combinam?

Michael McCarthy, Cleared: Jury decides that threat of global warming justifies breaking the law, The Independent, 11 September 2008.

Comisia Europeana. Comunicare despre „Small Business Act” pentru Europa


Review of Law & Economics

Stire despre ante-proiectul de lege privind reforma constitutionala in Franta

Réforme des institutions : avant-projet de texte du Premier ministre (*)
Le Premier ministre a présenté en Conseil des ministres, le 19 mars 2008, un avant-projet de texte sur la réforme constitutionnelle. Ce texte s’inscrit dans le cadre de la réforme constitutionnelle envisagée sur la base des travaux du Comité Balladur en vue de rendre la Ve République « plus démocratique » (V. JCP G 2007, I, étude 201 ; JCP G 2007, I, étude 204 ; JCP A 2007, étude 2280).
L’avant-projet propose, d’une part, d’accorder de nouvelles prérogatives au Parlement, en renforçant sa capacité d’initiative, en lui conférant une plus grande maîtrise du travail législatif et en modernisant son organisation et son fonctionnement : partage de l’ordre du jour des assemblées entre le Gouvernement et le Parlement ; limitation des cas de recours possibles à la procédure de l’article 49 alinéa 3 de la Constitution ; valorisation du travail en commission ; renforcement des pouvoirs du Parlement en matière de politique internationale et européenne.
D’autre part, il est proposé de rénover le mode d’exercice du pouvoir exécutif : limitation à deux du nombre de mandats consécutifs du président de la République ; soumission de certaines nominations importantes à l’avis préalable d’une commission parlementaire ; rénovation des modalités d’exercice du droit de message du président de la République au Parlement.
Enfin, le texte présenté propose d’accorder des garanties nouvelles aux citoyens : création d’un Défenseur des droits des citoyens qui pourra être saisi par toute personne s’estimant lésée par le fonctionnement d’un service public ; création d’une exception d’inconstitutionnalité permettant aux justiciables de contester devant le Conseil constitutionnel la conformité à la Constitution de lois déjà promulguées ; modification de la composition du Conseil supérieur de la magistrature, dont la présidence des formations sera au Premier président de la Cour de cassation et au procureur général près cette cour ; saisine du Conseil économique et social (dont la compétence consultative obligatoire sera étendue aux questions environnementales) par voie de pétition citoyenne.
Cet avant-projet de texte sera soumis pour avis au Conseil d’État. 

Conseil des ministres, 19 mars 2008, communiqué