SEMINAR WOLTERS KLUWER: DPO  – RESPONSABILUL CU PROTECȚIA DATELOR * Desemnare * Atribuții * Răspundere juridică 6.02 – Bucuresti; 20.03 – Brasov

 

DPO  – RESPONSABILUL CU PROTECȚIA DATELOR

* Desemnare * Atribuții * Răspundere juridică

 

Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), a cărui aplicare s-a produs începând cu data de 25 mai 2018, recunoaște responsabilul cu protecția datelor (DPO) ca un actor-cheie în noul sistem de protecție a datelor cu caracter personal, atât prin prisma obligativității desemnării sale de către autoritățile sau organismele publice, ori de către anumiți operatori sau persoane împuternicite de aceștia, cât și prin prisma nivelului de experiență și al pregătirii profesionale, respectiv a locului și rolului său în arhitectura organizațională.

 

DESCRIEREA SEMINARULUI

Luând în considerare obligațiile pe care operatorii și persoanele împuternicite de aceștia le au, potrivit regulamentului, pentru a asigura conformarea activității proprii cu prevederile GDPR, rolul responsabilului cu protecția datelor este esențial inclusiv pentru evitarea aplicării noului regim sancționator, foarte sever, instituit de GDPR.

În luna noiembrie 2017 Clasificarea Ocupațiilor din România a fost completată cu o nouă ocupație, aceea de responsabil cu protecția datelor. Pentru aplicarea concretă se impune analizarea acestei instituții importante a GDPR și prin prisma acestui aspect, dar și a celorlalte aspecte ce vizează statutul aplicabil, desemnarea, locul, rolul, atribuțiile și răspunderea responsabilului cu protecția datelor, dar și evitarea conflictelor de interese ori asumarea rolului de punct de contact în legătură cu autoritatea națională de supraveghere.

 

TEMATICA SEMINARULUI

  • Noțiuni generale privind responsabilul cu protecția datelor
  • Desemnarea responsabilului cu protecția datelor
  • Funcția responsabilului cu protecția datelor
  • Sarcinile responsabilului cu protecția datelor
  • Responsabilul pentru protecția datelor angajat în baza unui contract de muncă
  • Responsabilul pentru protecția datelor angajat într-o funcție publică, pe baza unui raport de serviciu
  • Responsabilul pentru protecția datelor – parte a unui contract de servicii
  • Responsabilul pentru protecția datelor – reprezentant comun al unui grup de întreprinderi
  • Responsabilul pentru protecția datelor – unic pentru mai multe autorități sau organisme publice
  • Responsabilul pentru protecția datelor – conducător al unei structuri specializate
  • Consultant sau angajat care, fără a fi DPO, îndeplinește sarcinile acestuia
  • Concluzii/Întrebări & răspunsuri

Moderator:  prof. univ. dr. Mihai Şandru, coordonatorul Centrului de Studii de Drept European din cadrul Institutului de Cercetări Juridice “Acad. Andrei Rădulescu” al Academiei Române

 

Trainer:

Irina Alexe

Irina Alexe este cercetător științific asociat la Institutul de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu” al Academiei Române. Este absolventă a Facultății de Drept a Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” și doctor în drept al Facultății de Drept a Universității București. După o experiență de aproape douăzeci de ani în administrația publică centrală, în prezent este ofițer în rezervă, iar ariile sale de interes vizează dreptul administrativ, dreptul constituțional și dreptul european.

În intervalul 2006 – 2016 a făcut parte în mod constant din conducerea Ministerului Afacerilor Interne, coordonând, pentru diverse perioade, activitatea în domeniul elaborării și susținerii, în cadrul procedurilor guvernamentale și parlamentare, a proiectelor de acte normative specifice, activitatea instituțiilor prefectului, a structurilor funcționale (juridic, achiziții publice, resurse umane, financiare și logistice), a structurii specializate în domeniul IT&C, precum și a structurii responsabilului cu protecția datelor.

Începând cu luna aprilie 2018 este titular al disciplinei „Responsabilul cu protecția datelor cu caracter personal. Competențe și regim sancționator”, în cadrul unui program de studii postuniversitare cu tema „Protecția juridică a datelor cu caracter personal”, organizat de Universitatea „Danubius” din Galați.

A participat, în calitate de lector, respectiv keynote speaker, la diverse cursuri de pregătire, conferințe și dezbateri privind noul Regulament General privind Protecția Datelor.

Este autor al unor volume și articole de specialitate referitoare la protecția datelor cu caracter personal, achizițiile publice, adoptarea actelor normative, funcția publică şi funcționarul public. O parte dintre lucrările publicate sunt disponibile la adresa https://independent.academia.edu/IrinaAlexe, respectiv la adresa https://papers.ssrn.com/sol3/cf_dev/AbsByAuth.cfm?per_id=1899724. Este coautor al recentelor lucrări “Protecția datelor cu caracter personal”, Ed. Universitară, 2017 și “Legislația Uniunii Europene privind protecția datelor personale”, Ed. Universitară, 2018, și “Legislaţia privind protecţia datelor în România”, Ed. Rosetti, 2018.

 

SEMINAR BUCUREŞTI

CÂND ȘI UNDE

* 6 FEBRUARIE 2019; Orele 14:00 – 18:00

Sala de cursuri Wolters Kluwer România

Bd. Tudor Vladimirescu 22, Clădirea Green Gate, etaj 6, sector 5, București

 

PREȚURI

* Early Booking (pană la 22 ianuarie 2019) 350 LEI + TVA

* Late Booking (din 23 ianuarie 2019) 450 LEI + TVA

Notă: În cazul neprezentării nenotificate în scris la adresa de mail bianca.joitescu@wolterskluwer.com, cu minim 3 zile înainte de desfășurarea evenimentului, suma achitată poate fi realocată, fără a se restitui, pentru un alt eveniment organizat de Wolters Kluwer Romania. Realocarea către alt eveniment este posibilă o singură dată, pe o perioadă de 3 luni.

CONTACT

Bianca Joițescu;

* Telefon: 031.224.41.51

Email: bianca.joitescu@wolterskluwer.com

 

 

SEMINAR BRAŞOV

CÂND ȘI UNDE

* 20 MARTIE 2019; Orele 14:00 – 18:00

* Sala de cursuri a hotelului Belfort

* Strada Constantin Dobrogeanu-Gherea, nr. 4, Brașov

 

PREȚURI

* Early Booking (pană la 12 ianuarie 2019) 350 LEI + TVA

* Late Booking (din 13 ianuarie 2019) 450 LEI + TVA

Notă: În cazul neprezentării nenotificate în scris la adresa de mail alina.alexe@wolterskluwer.com, cu minim 3 zile înainte de desfășurarea evenimentului, suma achitată poate fi realocată, fără a se restitui, pentru un alt eveniment organizat de Wolters Kluwer Romania. Realocarea către alt eveniment este posibilă o singură dată, pe o perioadă de 3 luni.

CONTACT

Alina Alexe

* Telefon: 031.224.41.58

Email: alina.alexe@wolterskluwer.com

Moderator

Prof. univ. dr. Mihai Şandru, coordonatorul Centrului de Studii de Drept European din cadrul Institutului de Cercetări Juridice “Acad. Andrei Rădulescu” al Academiei Române

SURSA

 

 

 

 

Reclame

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: