Laura Farca

Laura Farca este avocat cu peste 10 ani de experienţă atât în activitatea de consultanţă, cât şi în reprezentarea clienţilor în faţa instanţelor judecătoreşti şi administrativ-jurisdicţionale, experienţă dobândită în cadrul unor prestigioase societăţi de avocatură. Laura s-a specializat în acordarea de asistenţă juridică unor societăţi române şi străine în domeniul achiziţiilor publice (incluzând procedurile de reprezentare în faţa Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor), real estate şi drept societar. Experienţa Laurei acoperă şi dreptul muncii, protecţia datelor cu caracter personal şi dreptul mediului.

Una dintre priorităţile Laurei a fost împărtăşirea experienţei acumulate prin publicarea de articole în domeniul achiziţiilor publice.

Laura Farca a absolvit Facultatea de Drept a Universităţii Bucureşti în 2004 şi este membră a Baroului Bucureşti din 2005. A absolvit cursurile Masterului de Dreptul Afacerilor al Facultăţii de Drept, Universitatea Bucureşti în 2005 şi al Masterului Achiziţii Publice, Concesiuni şi PPP din cadrul aceleiaşi facultăţi în anul 2014.

E-mail: laura.farca@farcalaw.ro

membru aderent ARDAE

 

Dobandirea calitatii de membru aderent

Lista membri aderenti ARDAE – Asociatia romana de drept si afaceri europene

Revista ARDAE – Afaceri juridice europene

PROIECTUL IADUER – interpretarea si aplicarea dreptului Uniunii Europene in Romania – Lista trimiterilor preliminare din Romania, inregistrate la CJUE

Dialog & forum Drept si afaceri europene in Romania

Evenimente drept european – ARDAE – Asociatia romana de drept si afaceri europene

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: