Conferinţă „Traduceri juridice în cadrul Uniunii Europene”, 18-19 mai 2017, UAIC

Conferinţă „Traduceri juridice în cadrul Uniunii Europene”, 18-19 mai 2017

Cu ocazia aniversării a 10 ani de la integrarea României în Uniunea Europeană, Facultatea de Drept a Universității “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi are onoarea a vă invita la conferința Traducerile juridice în cadrul Uniunii Europene, ce va avea loc în perioada 18-19 mai 2017 la Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, în cadrul evenimentului „Săptămâna Europeană la UAIC”. Conferința își propune să abordeze următoarele teme: procesul de traducere a acquis-ului comunitar și a altor documente în cadrul structurilor Uniunii Europene, instituții și poziții responsabile pentru traducere, cerințele necesare pentru acestea, problemele legate de plurilingvism și barierele lingvistice, tehnologii și proiecte menite a îndepărta neajunsurile.

 

Problematica propusă va fi analizată din mai multe perspective:

  1. din perspectiva teoriei traducerii: Întrebarea care stă la baza demersurilor teoretice este ce este și ce competențe presupune traducerea de texte juridice, care sunt dificultățile rezultând din eventualele diferențe dintre sistemele juridice și consecințele aderării la UE din punctul de vedere al intensificării procesului de traducere.
  2. din perspectiva profesioniștilor: traducători, interpreți și juriști lingviști vor prezenta aspecte legate de procedurile de traducere şi cerințele necesare ocupării unor astfel de poziţii în cadrul structurilor UE; manageri de agenții de traducere vor prezenta, printre altele, aspecte legate de fenomenul de traducere înainte şi după integrarea României în UE.
  3. din perspectivă practică: cadre didactice cu experiență în domeniul traducerii de texte juridice și al limbajului juridic vor organiza workshop-uri de traducere.

Secțiunile sunt de interes atât pentru specialiștii din domeniu, cât și pentru studenții Facultăților de Drept și Litere, oferind un cadru ideal pentru dezbateri de ordin teoretic şi analitic, precum şi o perspectivă multidisciplinară asupra posibilităților de dezvoltare a carierei și asupra tehnicilor de traducere.

Pentru înregistrare, vă rugăm să transmiteți titlul comunicării/workshop-ului, însoțit de un rezumat de o jumătate de pagină, pe adresele de e-mail iuliazup@gmail.com sau carmen.ciobaca@gmail.com, până la data de 30 aprilie 2017. Lucrările susținute în cadrul conferinței vor fi publicate ulterior într-un supliment tematic al Analelor Ştiinţifice ale Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. Ştiinţe juridice, revistă ştiinţifică evaluată CNCS în categoria B. Participanții la conferință vor pune la dispoziția organizatorilor textele comunicărilor, pentru publicare, până la data de 15 septembrie 2017.

 

https://www.facebook.com/events/184319902069193/

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: