Laura-Cristiana Spataru-Negura, Dreptul Uniunii Europene – o noua tipologie juridica, Ed. Hamangiu, 2016

Laura-Cristiana Spataru-Negura, Dreptul Uniunii Europene – o noua tipologie juridica, Ed. Hamangiu, 2016

Cuprins

Extras

Prin tema abordata, cartea „Dreptul Uniunii Europene – o noua tipologie juridica” supune atentiei doctrinei juridice problema complexa a aparitiei unei noi tipologii juridice, si anume tipul dreptului Uniunii Europene. Lucrare este gandita ca un studiu multidisciplinar, care imbina elemente de teoria generala a dreptului cu elemente de drept comparat si de dreptul Uniunii Europene, urmarind astfel sa raspunda intrebarii: poate dreptul Uniunii Europene, care este caracterizat de multilingvism si multijuridism, sa fie considerat un nou tip de drept, cu determinatii calitative specifice, aparut in panorama sistemelor de drept ale lumii?

In prezent, suntem martorii unor fascinante provocari in ceea ce priveste Uniunea Europeana – se discuta despre integrarea intr-o ordine juridica supraetatizata, despre racordarea la interese supranationale, despre reconfigurarea suveranitatii, despre impletirea valorilor nationale cu cele ale Uniunii Europene, despre armonizarea legislatiei, dar si despre Brexit. In acest context, doar in masura in care Uniunea Europeana se fundamenteaza pe o vointa juridica autonoma si pe principii si valori care se situeaza in zona eternului juridic, atat pentru ratiunea individului, cat si pentru identitatea nationala a statelor membre, este posibila „unitatea in diversitate” si, deci, existenta unei noi familii juridice.

Monografia „Dreptul Uniunii Europene – o noua tipologie juridica” isi propune sa analizeze conceptul de „tipologie” in stiintele sociale, inclusiv in stiintele juridice, sa examineze tipologia dreptului din perspectiva dreptului comparat, sa studieze istoria si specificitatile dreptului Uniunii Europene, cu accent pe trasaturile care sustin ideea unei noi tipologii juridice, sa cerceteze izvoarele dreptului unional ca arhitect al noii ordini juridice a Uniunii Europene, accentuand rolul doctrinei si al jurisprudentei in conturarea principiilor acestui tip de drept.

Prin chiar structurarea lucrarii, compusa din trei parti – conceptul de „tipologie” in stiintele sociale; Dreptul Uniunii Europene, de la multilingvism la o noua tipologie juridica; trasaturile acestui drept –, s-a urmarit sa se orienteze cercetarea stiintifica spre cunoasterea acelor trasaturi care sa poata sustine existenta unei posibile noi tipologii, in raport de criterii predeterminate teoretic.
Prin tematica abordata si maniera de analiza, prezenta lucrare constituie, in mediul juridic din Romania, o lucrare cu un caracter de noutate. Mai mult, expunerea jurisprudentei Curtii de Justitie a Uniunii Europene reprezinta o abordare inovatoare in cercetarea acestei teme.

„Dreptul Uniunii Europene – o noua tipologie juridica” se constituie ca un demers stiintific bine documentat, echilibrat si corect asezat metodologic. Capacitatea autoarei de a dezvolta o judecata independenta se regaseste in felul in care se raporteaza la bogatul instrumentar bibliografic si la numeroasele solutii jurisprudentiale, pe care le trateaza cu detasarea caracteristica a unui bun cercetator, intr-un spirit critic.

Laura Cristiana Spataru-Negura este, in prezent, avocat in Baroul Bucuresti si asistent universitar doctor in cadrul Facultatii de Drept a Universitatii Nicolae Titulescu din Bucuresti, unde conduce seminarii la disciplina Teoria generala a dreptului.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: