IACOB IULIA – DEMETRA, Nucleul drepturilor cetăţeniei europene: Cauzele Zambrano şi Alokpa

Articol publicat in Revista Afaceri juridice europene, nr. 11/2016 – noiembrie 2016

IULIA – DEMETRA IACOB 

Master- Dreptul Uniunii Europene

Masterand- Dreptul Muncii, relaţii de muncă şi industriale                                                                 

     Nucleul drepturilor cetăţeniei europene: Cauzele Zambrano şi Alokpa

 

1. Context

Anii ’90 au reprezentat un punct de cotitură de o extremă importanţă pentru libera circulaţie, în general, la nivelul Uniunii Europene şi, implicit, pentru libera circulaţie a persoanelor. Până la acea dată, Curtea de Justiţie a Uniunii se rezuma la o interpretare calmă a dreptului unional (comunitar de atunci), fără vreo implicare substanţială a acesteia care să  materializeze în vreun fel activismul său judiciar. Aşadar, evoluţia înregistrată a fost generată de o schimbare esenţială a naturii jursiprudenţei unionale care, începând de la acea dată, se distanţează cu paşi repezi de  interpretarea statică a reglementărilor, specifică perioadei precedente.

Totodată, concomitent cu suflul nou venit dinspre instanţa de la Luxemburg, Tratatul semnat la Maastricht vine să completeze progresul înregistrat în materia liberei circulaţii a persoanelor. Apariţia sa lărgeşte orizontul la maxim prin introducerea conceptului de cetăţenie europeană şi, implicit a drepturilor bazate pe aceasta.

În această ordine de idei, hotărârile din martie 2011[1] şi din 2013[2]  în speţa Zambrano, respectiv Alokpa vizează, în fapt, capacitatea cetăţeniei europene a unor copii minori de a da naştere unui drept derivat de şedere al ascendenţilor acestora ca un corolar al exercitării efective a propriilor drepturi unionale.

2.  Cetăţenii europeni, adevăraţii stăpâni ai tratatelor

 

Cetăţenia europeană a generat mutaţii sub aspectul raportului stabilit la nivelul fiecărui stat între propriii rezidenţi şi străini. La nivelul Uniunii vorbim despre o cvasi-cetăţenie, un cumul de cetăţenii, în virtutea căreia, în patrimoniul fiecărui individ, există o prerogativă în formă latentă care îşi găseşte aplicare în situaţii concrete. Esenţa drepturilor izvorâte din această calitate unională este identică celei naţionale. Dreptul de a se stabili, de a lucra, de a fi tratat în mod nediscriminatoriu şi altele se aplică asemănător unei situaţii existente între cetăţeni la nivelul unui singur stat.

Cu toate acestea, nu este mai puţin adevărat faptul că, deşi au fost de acord să cedeze anumite elemente ce ţin de propria putere de decizie, totuşi, în virtutea puterii lor suverane, statele membre sunt cele care stabilesc condiţiile necesar a fi indeplinite pentru a dobândi cetăţenia acestora.

Având în vedere aceleaşi considerente, chiar dispoziţiile unionale în materia nediscriminării în ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de muncă exclud din domeniul de aplicare tratamentul diferenţiat bazat pe cetăţenie, precum şi orice aspect referitor la condiţiile de stabilire, de admitere, la statutul juridic al resortisanţilor unor state terţe sau al apatrizilor[3]. Aceste elemente rămân, astfel, în atribuţiile autorităţilor naţionale competente ale fiecărui stat membru în parte.

În ceea ce priveşte situaţia ultimilor doi copii ai domnului Zambrano, cetăţenia belgiană a acestora este incontestabilă, prin aplicarea coroborată a dispoziţiilor columbiene şi a celor belgiene în materie, aplicabile la acea dată. Astfel, din perspectiva normării situaţiilor de dobândire a cetăţeniei celui dintâi stat, se prevedea obligativitatea existenţei unei cereri exprese. În acelaşi timp, Codul Belgian privind naţionalitatea cuprindea, în trecut, o măsură de reducere a cazurilor de apatridie.  Conform articolului 10 al menţionatului document, dobândeau această  naţionalitate copiii născuţi în Belgia, care aveau vârsta mai mica de 18 ani, şi care riscau să devină apatrizi din cauza neacordării cetăţeniei belgiene[4].

Prin aplicarea dispoziţiilor Tratatului privind funcţionarea Uniunii Europene, cetăţenia europeană a acestora este dobândită ca un efect automat al calităţii lor de cetăţeni ai unui stat membru[5]. În considerarea celor expuse , s-a decis că dreptul unional se opune unei decizii de expulzare a părinţilor. Pe de altă parte, în speţa din 2013, Curtea de la Luxemburg a hotărât că statul gazdă va decide stabilirea sau nu pe teritoriul propriu a doamnei Alokpa şi a copiilor săi, fără a interzice o eventuală măsură de expulzare. Diferenţa de interpretare a constat tocmai în situaţiile de fapt ale celor două cauze. În prima vorbeam despre stabilirea pe teritoriul statului de cetăţenie a minorilor (alternativa fiind întoarcerea pe teritoriul statului terţ de reşedinţă al părinţilor), or, în a doua speţa, cererea de stabilire viza ţara gazdă a copiilor, nu pe cea a căror cetăţenie o au (ei ar fi putut fi obligaţi să părăsească teritoriul unui stat membru către un altul, tot unional. Abia în ultimă instanţă s-ar regăsi în situaţia domnilor Zambrano în care ar trebui să se întoarcă într-o ţară din afara Uniunii Europene).

După cum se precizează şi în considerentele Curţii, pentru a asigura exercitarea efectivă a drepturilor generate de cetăţenia europeană este absolut necesar ca statele să nu oblige aceste persoane să părăsească teritoriul Uniunii în ansamblul său. Astfel, dreptul suveran al statelor membre de a decide acordarea sau nu a permisului de şedere pe teritoriul propriu este îngrădit în ipoteza în care aplicarea voinţei naţionale ar duce la încălcarea nucleului drepturilor cetăţeniei europene.

3.  Natura liberei circulaţii

 

Un alt aspect deosebit de important şi în strânsă legătură cu problema de drept a beneficiului efectiv este acela al condiţionării exercitării drepturilor de tranzitarea efectivă a teritoriului Uniunii. După cum se subliniază şi în doctrină, „valoarea nu va fi localizata numai in situatii transnationale”[6], nefiind, aşadar, necesară exercitarea fizică a dreptului la liberă circulaţie. Cu alte cuvinte, prerogativele născute din calitatea europeană a unei persoane se exercită, fie pe teritoriul propriului stat, fie pe al altui stat membru, indiferent de o deplasare, în sens propriu, în interiorul Uniunii Europene . Desi statul isi păstrează suveranitatea, cetăţenia europeană vine să o completeze pe cea naţională, nu să i se substituie[7].

În această materie, întrebarea adresată de Avocatul General în cadrul concluziilor prezentate la 30 septembrie 2010 este în măsură să rezume efectiv ideea de bază cu privire la acest aspect. Care este natura juridică a dreptului la liberă circulaţie şi şedere pe teritoriul unui stat membru a cetăţenilor Uniunii?[8] Vorbim despre un drept combinat de „şedere şi liberă circulaţie” sau de un drept „succesiv” prin care se cere, mai întâi, exercitarea liberei circulaţii şi, ulterior, şederea sau, o a treia interpretare, vorbim despre două drepturi independente: „dreptul la liberă circulaţie” şi „dreptul de şedere”?

După cum rezultă din jusriprudenţa anterioară[9] cauzelor Zambrano şi Alokpa, nu este obligatoriu ca minorii să se fi deplasat pe teritoriul Uniunii pentru a putea beneficia de dreptul de liberă circulaţie şi stabilire.

Rezumând cele expuse mai sus, deşi, de principiu, articolul 21 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene nu poate fi invocat în vederea recunoaşterii anumitor drepturi cetăţenilor europeni, totuşi Curtea de Justiţie de la Luxemburg a statuat excepţia de la această idee în speţa Zambrano şi în speţa Alokpa (dar cu un caracter mai atenuat). S-a stabilit, pentru prima oară, că acestă dispoziţie unională poate fi invocată împotriva anumitor măsuri naţionale ale statelor membre care ar putea priva persoanele de beneficiul efectiv al esenţei drepturilor izvorâte din calitatea de cetăţean european.

Date fiind situaţiile de fapt, mai precis vârstele lor, minorii nu le pot exercita, cel puţin în ceea ce priveşte dreptul de liberă circulaţie şi de şedere, în mod indepenedent, aceştia având nevoie de părinţii lor necetăţeni. Minorii din cauzele Zambrano şi Alokpa au posibilitatea de a-şi exercita toate drepturile generate de calitatea lor de cetăţeni europeni.

4. Substanţa drepturilor cetăţeniei europene. Mai protectivă decât ocrotirea drepturilor omului?

Interesant de subliniat este şi faptul că, deşi cetăţenia europeană poate fi privită şi ca un garant al respectării vieţii de familie, în soluţionarea speţei Zambrano nu sunt aduse argumente ce ţin de acest aspect al drepturilor omului. Mai mult, jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, din prespectiva unificării familiei, permite restricţionarea acesteia în măsura conformităţii şi a necesităţii sale într-o societate democratică. Astfel, se trasează linia demarcatoare dintre, pe de-o parte,  dreptul statelor de a stabili propriile reguli privind graniţele şi, pe de altă parte, dreptul individual al unei persoane la reîntregirea familiei[10]. Conform instanţei de la Strasbourg, protecţia este realizată şi în ipoteza reîntregirii familiei pe teritoriul altui stat. Analiza coroborată a atitudinilor celor două instanţe cu privire la această ipoteză, subliniază exact poziţia pe care o adoptă Curtea de la Luxemburg şi mecanismul pe care îl propune în soluţionarea unor astfel de ipoteze. Spre deosebire de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care se pronunţă asupra aspectului reîntregirii familiei din perspectiva drepturilor omului, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene nu are în vedere neapărat reunirea familiei, ci aspectul complex al substanţei drepturilor cetăţeniei europene.

Elementul central al speţei, după cum am menţionat şi mai sus, îl constituie beneficiul efectiv al exercitării drepturilor generate de cetăţenia europeană. Or, această calitate cuprinde o largă sferă de manifestare, paleta drepturilor recunoscute în virtutea sa fiind deosebit de întinsă.

Astfel, acolo unde statul de reşedinţă ar putea eşua să protejeze efectiv (în speţa Zambrano, copiii, deşi cetăţeni belgieni, nu ar putea să se bucure de toate drepturile izvorâte din calitatea lor europeană şi nici de protecţia oferită în faţa situaţiei din Columbia), ar interveni calitatea europeană.

Punctul cheie  în soluţionarea speţelor o ocupă conceptul de exercitare utilă şi de beneficiu efectiv[11] al drepturilor conferite prin Tratate persoanelor, tocmai în virtutea condiţiei unionale. Analizând efectiv circumstanţele situaţiei, s-a ajuns la concluzia că refuzul acordării permisului de şedere şi a celui de muncă, va genera  încălcarea drepturilor care ţin de esenţa cetăţeniei europene.

Astfel, beneficiul efectiv al drepturilor respectivilor minori atrage în componenţa sa anumite drepturi satelit precum cel al recunoaşterii dreptului derivat de stabilire, pentru întreţinătorii lor, pe teritoriul statelor în cauză. Totuşi, protecţia acordată, prin aplicarea tratatelor, se limitează la a nu-i priva pe aceştia de libertatea de circulaţie şi de stabilire pe teritoriul Uniunii Europene privit în anamblul său. Aşa încât, din perspectiva pur teritorială, ingerinţa cu scop ocrotitor a dreptului unional se opreşte la graniţele comunitare. Statele îşi păstrează dreptul suveran de a decide sau nu expulzarea părinţilor minorilor cetăţeni europeni, cu recomandarea explicită a Curţii de a fi luat în considerare întreg contextul situaţiilor respective. De aici şi poziţia diferită pe care instanţa de la Luxemburg a adoptat-o în cele două cauze discutate care, privite într-o manieră detaşată, ar părea să aibă obiect identic. Se precizează că trebuie avut în vedere efectul pe care decizia de a părăsi teritoriul statului gazdă o va avea asupra copiilor. Astfel, în speţa Zambrano, vorbeam despre cetăţeni belgieni pentru care o asemenea hotărâre ar fi echivalat cu o întoarcere, cel mai probabil, in Columbia. De aceea, s-a considerat că dispoziţiile tratatelor se opun unei astfel de măsuri[12].

Pe de altă parte, este adevărat că situaţia asemănătoare a copiilor cetăţeni francezi din cauza Alokpa creionează o soluţie similară: părăsirea, alături de părinte, a statului gazdă. Cu toate acestea, cea care dă individualitate speţei este cea de-a doua componentă a soluţionării ipotezei de faţă. Astfel că, în eventualitatea incidenţei unei decizii de expulzare a mamei, minorii s-ar putea stabili în Franţa, statul de cetăţenie al tatălui. Cu toate acestea, practica a arătat întotdeauna că o corectă rezolvare a unor situaţii presupune şi amănunţita analiză a situaţiei de fapt. În această ordine de idei, din elementele prezentate, rezultă că nu există o relaţie efectivă între minori şi acest părinte al lor[13]. Nerecunoaşterea dreptului de stabilire al mamei ar duce la întoarecerea doamnei Alokpa în statul terţ de reşedinţă şi, implict, la părăsirea teritoriului Uniunii în ansamblul său de către cetăţenii proprii. Tocmai de aceea, instanţa de la Luxemburg decide ca statul gazdă să stabilească, în fapt,  dacă nu cumva somaţia de a părăsi ţara ar echivala cu privarea de efectul util al dreptului la liberă circulaţia şi stabilire al copiilor.

 

 

5. Costurile cetăţeniei europene

 

După cum se poate observa cu uşurinţă, speţa Zambrano creionează problematica raportului dintre drepturile statelor membre, în calitatea lor suverană, şi drepturile individuale ale persoanelor, in calitatea lor de cetăţeni europeni.

În virtutea cetăţeniei europene, persoanele beneficiază de o serie de drepturi specifice protecţiei sociale naţionale, interne. Statele membre îşi văd extinse obligaţiile de asigurare a bunăstării şi asupra unei alte categorii de indivizi, alţii decât cetăţenii săi. Aşa cum şi doctrina precizează, costurile aferente acestor măsuri de protecţie vor fi suportate de către state, nu în virtutea unui acord politic, ci în baza unei decizii a Curţii de la Luxemburg.[14] Cu toate acestea, nu trebuie pierdut din vedere aspectul calităţii de membru al Uniunii Europene şi, implicit, a naturii asumării obligaţiilor de către statele semnatare. Aşa încât, nu se poate afirma cu uşurinţă deplină caracterul pur jurisprudenţial al asigurării bunăstării sociale a cetăţenilor europeni.

Dacă raportăm problema costurilor la cazul Zambrano, se va observa cum implicaţiile de ordin financiar sunt dublate şi de cele de ordin politic. Cu alte cuvinte, statul se va confrunta  şi cu problema presiunii exercitate de piaţa forţei de muncă corelată cu cea a imigraţiei, fiind obligat să ofere condiţii de angajare unui necetăţean a cărui cerere de azil a fost respinsă.[15]

Protecţia efectivă a cetăţenilor europeni despre care Curtea face vorbire în acestă cauză adaugă soluţiilor jurisprudenţiale în materie. Instanţa de la Luxemburg a decis în speţa Chen că părinţii, care nu sunt cetăţeni europeni, vor putea rămâne pe teritoriul respectiv doar dacă dispun de resurse suficiente şi, astfel, neriscând să devină o povară pentru ţara gazdă[16]. Ulterior acesteia, în Zambrano, condiţia este menţinută cu amendamentul că statul va trebui să acorde un permis de muncă părintelui pentru ca acesta să poate îndeplinii criteriul mijloacelor necesare.

 

6. Cetăţeanul european şi circumstanţele. Problema abuzului.

 

Din analiza situaţiei de fapt reiese că domnul Zambrano, cetăţean al unui stat terţ, a solicitat autorităţilor belgiene, iniţial, acordarea de azil pe teritoriul belgian, lucru pe care şi soţia sa l-a solicitat ulterior, ambele cereri fiind refuzate. Totodată, deşi nu avea un permis de muncă, acesta încheie un contract de muncă pe durată nedeterminată[17], nesupunându-se astfel dispoziţiilor legale în materie.

Aşa cum se subliniază şi în doctrină, restrângerea aplicabilităţii legislaţiei naţionale în materia imigraţiei poate fi percepută cu un grad sporit de reticenţă pentru că, până la urmă, o soluţionare precum cea din speţa Zambrano duce la înfrângerea ordinii juridice interne. Se apreciază că astfel de măsuri ar putea traduce chiar un abuz de drept al celor care angajează prevederile Uniunii Europene cu scopul efectiv de a eluda dispoziţiile naţionale cu privire la imigraţie. [18] S-ar putea considera, totuşi, că se anulează caracterul abuziv în ipoteza în care există la nivelul fiecărui stat o serie de cerinţe pe care solicitanţii sunt obligaţi să le îndeplinească.

De asemenea,  trebuie avut în vedere că statele sunt cele care normează în mod exclusiv dobândirea cetăţeniei dispunând, astfel, de pârghii prin care să restrângă sfera beneficiarilor[19]. Aşa cum, de altfel, s-a întâmplat în Belgia prin modificările aduse de legea din 27 decembrie 2006, inainte de livrarea efectiva a soluţionării speţei Zambrano. Acest ”control indirect”[20] exercitat de către statele membre va fi limitat la aspecte ce ţin de normarea lui ”jus soli”, neputând fi extinse şi în ceea ce priveşte consecinţele pe care le aduce calitatea de cetăţean european.[21]

În această ordine de idei, Curtea de la Luxemburg urmăreşte ca statele membre să se raporteze constant la dispoziţiile unionale atunci când stabilesc condiţiile de dobândire sau de retragere a naţionalităţii, având în vedere interdependenţa acestor două calităţi. În acelaşi timp, se poate afirma că speţa Zambrano are puternice implicaţii, aducând în atenţie aspecte privind eventualele acţiuni pe care le întreprind statele membre şi  care ar putea duce la îngrădirea accesului la calitatea de cetăţean european.[22]

Un alt element interesant a fi menţionat este şi absenţa demersurilor domnilor Zambrano în vederea recunoaşterii cetăţeniei columbiene a copilului nou-născut care, în absenţa vreunui demers expres al acestora, minorul dobândeşte cetăţenie belgiană, conform legislaţiei acestui stat[23].  Dacă se urmăreşte linia evolutivă a situaţiei, se poate concluziona că au fost încercate diverse căi de către soţii Zambrano pentru a-şi regulariza şederea pe teritoriul statului membru în cauză. Legislaţia belgiană privind naţionalitatea, destul de protectivă şi susceptibilă de abuzuri, a fost modificată în 2006, tocmai în considerarea acestor aspecte. Legea din decembrie 2006 a vizat limitarea cazurilor de dobândire a cetăţeniei belgiene, excluzând din sfera beneficiarilor pe aceia care, prin demersurile administrative ale părinţilor necetăţeni, pot obţine o altă cetăţenie decât cea belgiană[24].

Pe de altă parte, trebuie luată în considerare şi situaţia de conflict din Columbia, fapt recunoscut şi de autoritatea belgiană prin decizia din 11 septembrie 2000. Prin aceasta, deşi refuză admiterea cererilor celor doi soţi, totuşi ordinul de a părăsi teritoriul avea cuprinsă şi o clauză de nereturnare în statul de provenienţă[25].

Aşadar, chiar dacă am putea vorbi despre o eventuală realizare a unor scopuri nu tocmai etice la o primă vedere, drepturile conferite în considerarea calităţii de cetăţean al Uniunii vor prevala indiferent de considerentele care au generat necesitatea recunoaşterii lor.

Din coroborarea explicaţiilor Curţii de Justiţie a Uniunii Europene date în cele două speţe asemănătoare, se desprinde următoarea idee: cetăţenia europeană pe care un copil o are, va da naştere unui drept derivat de şedere al părinţilor care îl îngrijesc, deşi aceştia provin dintr-un stat terţ. Cu toate acestea, în speţa Alokpa se face o nuanţare importantă în sensul în care Curtea consideră că dreptul derivat de stabilire al părintelui pe teritoriul unui stat membru poate fi exercitat numai în ţara de cetăţenie a copiilor săi,[26]acesta din urmă fiind tot un stat membru, iar nu unul din afara Uniunii, cum este în speţa Zambrano.

Concluzii

 

În contextual dat, se poate pune problema caracterului deciziei Curţii de la Luxemburg în hotărârea Zambrano. Deşi, din punct de vedere moral, soluţia este una cât se poate de corectă, totuşi această interpretare poate duce la anumite controverse  privind din perspectiva implicaţiilor juridice. Bineînţeles, această poziţionare a instanţei a fost atenuată prin jurisprudenţa ulterioră, reuşindu-se o restrângere a cazurilor de interpretări abuzive ale legislaţiei europene[27].Astfel că în momentul de faţă ne aflăm în ipoteza unei reale protecţii oferite cetăţenilor europeni, în virtutea acestei calităţi a lor, corelată cu dezideratul limitării cazurilor de exercitare abuzivă a drepturilor europene.

Noutatea incontestabilă adusă de jurisprudenţa instanţei de la Luxemburg este aceea că cetăţenia europeană este văzută, nu doar ca factor de legătură între individ şi dreptul Uniunii (în considerarea elementului transfrontalier), ci efectiv ca un generator de drepturi[28].

Este absolut necesar a se avea în vedere raţiunea instituirii unei cetăţenii europene, în sensul identificării reale a persoanelor cu ideea unei Uniuni. Aceasta vine ca o completare a cetăţeniei naţionale[29] şi protejează suplimentar acolo unde statul propriu nu mai poate să o facă. Pentru ca acest lucru să fie posibil, cetăţenia europeană nu trebuie să fie percepută ca fiind  un simplu concept, o noţiune abstractă, ci trebuie să aibă aplicabilitate reală. Este esenţială recunoaşterea nucleului său şi aplicarea efectivă a  acestor drepturi de substanţă ale cetăţeniei europene. Or, în cazurile mai sus prezentate, exercitarea utilă a drepturilor şi beneficiul efectiv al acestora reprezintă chiar esenţa calităţii de cetăţean european, mai precis, nucleul drepturilor cetăţeniei europene.

 


[1] Cauza C‑34/09, Gerardo Ruiz Zambrano împotriva Office national de l’emploi (ONEm), hotărâtea din 8 martie 2011

[2] Cauza C‑86/12, Adzo Domenyo Alokpa, Jarel Moudoulou, Eja Moudoulou împotriva Ministre du Travail, de l’Emploi et de l’Immigration,hotărârea din 10 octombrie 2013

[3] Art. 3 alin (2) din Directiva 2000/78/CE a Consiliului de creare a unui cadru general în favoarea egalităţii detratament în ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de muncă.

[4] Anja Lansbergen & Nina Miller, Court of Justice of the European Union European Citizenship Rights in Internal Situations: An Ambiguous Revolution? Decision of 8 March 2011, Case C-34/09 Gerardo Ruiz Zambrano v. Offi  ce national de l’emploi (ONEM), European Constitutional Law Review, 7, 2011,  p.287

[5]Art 20 Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene

[6] Ibidem

[7] Paul Craig, Grainne de Burca, Dreptul Uniunii Europene. Comentarii, jurisprudenţă şi doctrină, ediţia a V-a, Ed. Hamangiu, 2009, pagina 1055

[8] Concluziile Avocatului General Eleanor Sharpson prezentate la 30 septembrie 2010, punctul 80.

[9] Concluziile Avocatului General Eleanor Sharpson prezentate la 30 septembrie 2010, punctul 95.

[10] C. Costello, ‘Metock: Free Movement and “Normal Family Life” in the Union,  Common Market Law Review (2009) p. 587.

[11] Cauza C‑34/09, Gerardo Ruiz Zambrano împotriva Office national de l’emploi (ONEm), Hotărâtea din 8 martie 2011 şi Cauza C‑86/12, Adzo Domenyo Alokpa, Jarel Moudoulou, Eja Moudoulou împotriva Ministre du Travail, de l’Emploi et de l’Immigration,hotărârea din 10 octombrie 2013

[12] Cauza C‑34/09, Gerardo Ruiz Zambrano împotriva Office national de l’emploi (ONEm), Hotărâtea din 8 martie 2011,dispozitivul hotărârii

[13] Cauza C‑86/12, Adzo Domenyo Alokpa, Jarel Moudoulou, Eja Moudoulou împotriva Ministre du Travail, de l’Emploi et de l’Immigration,hotărârea din 10 octombrie 2013,punctul 15

[14] Anja Lansbergen & Nina Miller, Court of Justice of the European Union European Citizenship Rights in Internal Situations: An Ambiguous Revolution? Decision of 8 March 2011, Case C-34/09 Gerardo Ruiz Zambrano v. Offi  ce national de l’emploi (ONEM), European Constitutional Law Review, 7, 2011, p.305

[15] Ibidem

[16] Cauza C-200/02, Kunqian Catherine Zhu,Man Lavette Chen împotriva Secretary of State for the Home Department, hotărârea din 19 octombrie 2004

[17] Cauza C‑34/09, Gerardo Ruiz Zambrano împotriva Office national de l’emploi (ONEm), Hotărâtea din 8 martie 2011,punctul 18

[18] Anja Lansbergen & Nina Miller, Court of Justice of the European Union European Citizenship Rights in Internal Situations: An Ambiguous Revolution? Decision of 8 March 2011, Case C-34/09 Gerardo Ruiz Zambrano v. Offi  ce national de l’emploi (ONEM), European Constitutional Law Review, 7, 2011, p. 301

[19] Concluziile Avocatului General Eleanor Sharpson prezentate la 30 septembrie 2010, punctul 114

[20] Anja Lansbergen & Nina Miller, Court of Justice of the European Union European Citizenship Rights in Internal Situations: An Ambiguous Revolution? Decision of 8 March 2011, Case C-34/09 Gerardo Ruiz Zambrano v. Offi  ce national de l’emploi (ONEM), European Constitutional Law Review, 7, 2011, p. 301

[21] Concluziile Avocatului General Eleanor Sharpson prezentate la 30 septembrie 2010, punctul 114

[22] H.U. Jessurun d’Oliveira, Decoupling Nationality and Union Citizenship?, European Constitutional Law Review (2011) p. 138- 147

[23] Cauza C‑34/09, Gerardo Ruiz Zambrano împotriva Office national de l’emploi (ONEm), Hotărâtea din 8 martie 2011,punctul 19

[24] Concluziile Avocatului General Eleanor Sharpson prezentate la 30 septembrie, punctul 17

[25] Cauza C‑34/09, Gerardo Ruiz Zambrano împotriva Office national de l’emploi (ONEm), Hotărâtea din 8 martie 2011, punctul 15

[26] Cauza C‑86/12, Adzo Domenyo Alokpa, Jarel Moudoulou, Eja Moudoulou împotriva Ministre du Travail, de l’Emploi et de l’Immigration,hotărârea din 10 octombrie 2013,punctul 34

[27] C. Brière, G. Lo Schiavo, J. Probst, L. Schicho et N. Tuominen, Murat Dereci et autres c. Bundesministerium für Inneres, Revue du Droit de l’Union Européenne 4/2011, p. 731

[28] Manigrassi, Luca, Vers une citoyenneté européenne fédérale? Quelques réflexions sur l’arrêt  ”Zambrano, Revue du Droit de l’Union Européenne, Editions Clément Juglarpparis, 2011, p. 424

[29]  Paul Craig, Grainne de Burca, Dreptul Uniunii Europene. Comentarii, jurisprudenţă şi doctrină, ediţia a V-a, Ed. Hamangiu, 2009, p. 1055

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: