Valerius M. Ciucă, În memoria unui bihorean de seamă, fiu adoptiv al Iaşului, prof. dr. doc. Marţian Cotrău

Valerius M. Ciucă, În memoria unui bihorean de seamă, fiu adoptiv al Iaşului, prof. dr. doc. Marţian Cotrău, JURIDICE.ro, 4 septembrie 2016

Se împlinesc, anul acesta, 16 ani de la plecarea la cele veşnice a celui mai apropiat maestru spiritual al meu, prof. dr. doc. Marţian Cotrău (31 august 1923 – 7 aprilie 1998). Timp de nouă ani, ca un veritabil vademecum, mi-a călăuzit paşii şi mi-a întărit sufletul şi spiritul. M-a inspirat. Mi-a dat forţa necesară pentru a rezista într-un mediu confuz, cu dese accente de ostilitate. Mi-a deschis ochii în faţa unor perspective, altminteri, înceţoşate. M-a ridicat din depresiuni şi m-a coborât de pe false coline. M-a întremat şi m-a antrenat.

N-a procedat doar cu mine în sus-menţionatul mod. Era arta lui specială, aceea a discipolatului spontan şi a jertfirii de timp şi de spirit, de suflet plin de empatie, pe altarele celor ce vor fi reclamat ajutorul său. Pentru că era un jertfelnic şi un oficiant al jertfei. Nu-şi negocia umanismul natural. Nu-şi zărăfuia valoarea excepţională de gânditor neo-renascentist şi de om de ştiinţă moral.

CONTINUAREA…

 

 

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: