WOLTERS KLUWER: Conferinta Malpraxisul medical, 11 octombrie 2016

WOLTERS KLUWER: Conferinta Malpraxisul medical, 11 octombrie 2016

Sistemul medical românesc este un subiect care incomodează atât medicii cât și pacienții. Probleme, clișee, acuzații de malpraxis medical, medici care pleacă în alte țări pentru bani mai mulți dar și pentru un respect ridicat.

Din ce în ce mai multe suspiciuni de malpraxis medical sunt relatate constant în presă, împreună cu declarațiile dramatice ale pacienților afectați sau ale rudelor decedaților. În ciuda acestei realități dure (#colectiv #copiiargeșului #hexipharma etc.), autoritățile preferă de cele mai multe ori să închidă ochii în loc să cerceteze temeinic și să preîntâmpine astfel de tragedii. Toate acestea în condițiile în care greșeala medicală conduce către decesul pacientului sau către mutilarea acestuia pe viață.

În ultimul deceniu acuzațiile de malpraxis medical au crescut, afectând atât profesia medicală cât și societatea civilă în ansamblu. Din cauza situației critice actuale din sistemul sanitar, conștientizarea problemelor de către personalul medical și pacienți a condus către situația în care malpraxisul medical declanșează la scară largă, panică, temere și nu întotdeauna într-un mod foarte realist.

Din punct de vedere psihologic apare o problemă uriașă: mediatizarea și vizibilitatea crescută a cazurilor de malpraxis medical, pe măsură ce acuzațiile împotriva medicilor escaladează, se instalează teama generală de a nu fi dat în judecată și astfel procesul de luare a deciziei medicale de multe ori are o abordare defensivă a actului medical. În final, cine are de suferit cel mai mult? Pacientul!

Toate aceste acuzații scad încrederea pacienților în medici și în actul medical fapt ce nu induce o gandire pozitivă ci dimpotrivă se instalează anxietatea față de sistemul medical în ansamblu, iar pacientul cu o gândire negativă nu va evolua bine sub tratament.

De ce o conferință pe această temă?

Scopul acestei conferințe este de a crea un cadru multidisciplinar (etic, medical, juridic, legal etc. ) pentru discuții, analiză, dezbateri. Obiectivele conferinței sunt direcționate către găsirea de soluții etice și juridice implicate în îngrijirea pacienților, elaborarea unor protocoale stricte care să conducă către o practică medicală de nivel înalt și să apere interesele comunității.

TEMATICA

  • Calitatea actului medical – infecțiile intraspitalicești
  • Abuzul în serviciu
  • Corupție – achiziții publice în spitale
  • Ce pași ar trebui urmați pentru a ne asigura că spitalele din România sunt salubre? Ce teste ar trebui realizate astfel?
  • Probleme în sistem sau malpraxis medical ?
  • Malpraxisul medical – proces în instanță sau mediere ?
  • Aspecte juridice privind malpraxisul medical
  • Ai fost victima unui caz de malpraxis? Ce înseamnă acest proces și care sunt șansele de reușită ?
  • Efectele contractului de asigurare de malpraxis medical
  • Etica și drept medical în malpraxis
  • Prevenirea actelor de malpraxis în medicină

 

Beneficiile participanților:

· Informații de ultimă oră despre problemele din sistemul medical

· Discuții și soluții concrete pentru problemele variate ale sistemului medical

· Ocazia de a-și spune punctul de vedere și de a i se face auzită ideea către forurile de decizie din sistemul sanitar

· Prilejul de a adresa întrebări directe factorilor decidenți din sistemul sanitar

Agenda evenimentului:

Data: 11 octombrie 2016

Program: 14.00 – 20.00

Locația: București, Capital Plaza Hotel, Bd. Iancu de Hunedoara 54 (Sala Ion Mincu)

Preț:  Early Booking (până la 30 septembrie):   350 LEI + TVA

            Late Booking (din 30 septembrie 2016):   450 LEI + TVA

În preț sunt incluse: 

  • pauza de cafea,
  • voucher de 100 lei pentru înscrierea la evenimentele viitoare Wolters Kluwer,
  • voucher Acces iDrept Expert 30 zile,
  • 450 lei discount pt achizitie LexForce.

IMPORTANT:  

*Voucher-ul de 100 ron oferit pentru evenimentele viitoare poate fi folosit doar pentru seminariile și conferințele organizate strict de Wolters Kluwer, nu și cele în parteneriat, un voucher per participant și doar din costul întreg de participare (reducerile nu se cumulează). De asemenea, acestea au o valabilitate de 3 luni din data evenimentului la care îl primiți.

Nota: În cazul neprezentării nenotificate în scris la adresa de mail cristina.ghica@wolterskluwer.com, cu minim 3 zile înainte de desfășurarea evenimentului, suma achitată poate fi realocată, fără a se restitui, pentru un alt eveniment organizat de Wolters Kluwer Romania. Realocarea către alt eveniment este posibilă o singură dată, pe o perioadă de 3 luni. 

Moderator conferință:

Lector Univ. Dr. Simona Vlădica, Mediator

Speakeri:

  • Cristina Racoceanu – ANMCS (Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate)
  • Conf. Univ. Dr. Laurențiu Belusica –  Director Medical, Spitalul Județean de Urgență Călărași – „Prevenirea actelor de malpraxis în medicină”și „Malpraxisul medical – proces în Instanță sau Mediere!?”
  • Jud. Lorena Zidaru – Judecătoria Sectorului 4  –„Principiile Curții Europene a Drepturilor Omului în cazurile de malpraxis medical din România”
  • Av. Șerban Lovin – Decan Baroul Ilfov 
  • Jud. Madalina Afrasinie – Tribunalul București
  • Conf. Univ. Dr. Carmen Orban – Manager Institutul Clinic Fundeni
  • Președinți Asoc. Pacienți 

Parteneri Oficiali: Vladica&Asociatii, Avocatul Medicului

Parteneri media: www.exploremedicinetv.ro, Comunitatea Profesiilor Liberare, MedicalManager.ro

SURSA

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: