Dezbaterea Aplicarea privată a regulilor concurenţei în Uniunea Europeană. Acţiunile în despăgubire promovate în faţa instanţelor naţionale şi tribunalelor arbitrale, Academia Romana, 14 iulie 2016

Dezbaterea

Aplicarea privată a regulilor concurenţei în Uniunea Europeană. Acţiunile în despăgubire promovate în faţa instanţelor naţionale şi tribunalelor arbitrale

 

Institutul de Cercetari Juridice “Acad. Andrei Rădulescu” al Academiei Române – CSDE – Centrul de Studii de Drept European si ARDAE – Asociaţia română de drept şi afaceri europene

Evenimentul se va desfăşura la Academia Română, Calea Victoriei, nr. 125, Sala de Consiliu,

14 iulie 2016, orele 13-15

PARTENER PRINCIPAL: Editura Univeristară

Participanţi confirmaţi:

 

Conf. univ. dr. Adriana Almăşan, avocat

Dr. Valentin Mircea

Dr. Dan Pascu, avocat

Dr. Anamaria Toma-Bianov

Prof. univ. dr. Daniel Mihail Şandru, moderator

 Cu acest prilej va fi prezentat volumul Aplicarea privata a regulilor concurenţei în Uniunea Europeană. Acţiunile în despăgubire promovate în faţa instanţelor naţionale şi tribunalelor arbitrale, Anamaria Toma-Bianov, Ed. Universitară, 2016.

Aplicarea privată a regulilor concurenţei în Uniunea Europeană. Acţiunile în despăgubire promovate în faţa instanţelor naţionale şi tribunalelor arbitrale este o carte despre conflictele private enforcement-ului european. Cartea abordează obiectivele conflictuale ale Directivei 2014/104/UE, dispoziţiile conflictuale ale acesteia, conflictele dintre dreptul Uniunii Europene şi normele procedurale şi materiale naţionale care au incidenţă asupra aplicării private a regulilor concurenţei, conflictele dintre drepturile omului şi dreptul concurenţei, conflictele de legi ale acţiunilor în despăgubire transfrontaliere (cross-border litigation), pentru a încheia cu conflictul dintre arbitrajul comercial internaţional şi regimul Bruxelles de competenţă judiciară şi recunoaştere şi executare a hotărârilor în materie civilă şi comercială. Cititorul va face o incursiune în timp pentru a înţelege sursele acestor conflicte, pentru a fi ulterior implicat în cele mai actuale dezbateri care privesc aplicarea privată a regulilor concurenţei în Uniunea Europeană. De orice parte s-ar poziţiona în aceste conflicte şi oricare ar fi interesele pe care doresc să le protejeze, practicienii şi teoreticienii dreptului, victimele unei încălcări a legislaţiei în materie de concurenţă, autorii unei astfel de încălcări, terţii, în categoria cărora includem şi autorităţile de concurenţă, vor gasi argumente care sa le susţină punctele de vedere. Prin urmare, aceasta carte invită cititorii să descopere private enforcement-ul european, să-i cunoască slabiciunile şi nevralgiile actuale, să-i studieze aplicarea şi eficacitatea, să contribuie la aplicarea efectivă şi la perfecţionarea acestuia.

Organizatorii vă mulţumesc pentru retransmiterea acestei invitaţii către toate persoanele interesate. Nu se percepe taxă de participare. Locurile sunt limitate, înscrierea participanţilor realizându-se în ordinea cronologică a confirmarilor, prin e-mail (ardae2007@gmail.com).

eveniment facebook

academia.edu

infolegal

ARDAE.ro

CSDE.ro

evenimente.JURIDICE.ro

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: