Seminar Wolters Kluwer: Obligația statului de a repara prejudiciul cauzat particularilor prin încălcarea Dreptului Uniunii Europene – 11 mai 2016

Revista Afaceri juridice europene, nr. 4/2016 – aprilie 2016

Seminar Wolters Kluwer: Obligația statului de a repara prejudiciul cauzat particularilor prin încălcarea Dreptului Uniunii Europene – 11 mai 2016

SURSA

Cauza Francovich a consacrat principiul răspunderii pecuniare a statului pentru prejudiciile cauzate particularilor prin încălcarea dreptului Uniunii de către autoritățile sale, principiul fiind ulterior reiterat și în alte cauze (de exemplu cauza Fuß).

Astfel, potrivit Curții de Justiție persoanele de drept privat au dreptul să pretindă din partea statelor membre repararea prejudiciilor pe care le-au suferit, pentru orice caz de încălcare a dreptului Uniunii de către un stat membru, indiferent care este autoritatea publică autoare a acestei încălcări și indiferent de autoritatea căreia îi revine în principiu, potrivit dreptului statului membru în cauză, sarcina reparării acestui prejudiciu.

În cadrul acestui seminar veți învăța care sunt pașii de urmat, potrivit răspunderii Francovich, pentru a obține recuperarea prejudiciului suferit ca urmare a încălcării de către stat a dreptului UE.

Aveți astfel la îndemână un instrument nou, construit pe baza jurisprudenței CJUE, pentru a vă valorifica drepturile încălcate! Răspunderea Francovich poate fi folosită în absolut orice domeniu de drept. În cauzele de pe rolul CJUE în care apare răspunderea Francovich, domeniile au fost în mod predominant de dreptul muncii și drept fiscal.

Se vor analiza:

  1. Cum se aplică și se dezvoltă principiul răspunderii statului pentru prejudiciile cauzate particularilor prin încălcări ale dreptului Uniunii de către autoritățile sale
  2. Răspunderea autonomă Francovich
  3. Răspunderea subsidiară de drept comun citită și aplicată în lumina principiilor echivalenței și efectivității
  4. Jurisprudența din România dezvoltată în temeiul celor stabilite de Curtea de Justiție în cauza Francovich.
  5. TEMATICA SEMINARULUI:

    I. Răspunderea autonomă Francovich

    A. Când ia naștere răspunderea Francovich?

    B. Cine are calitate procesuală activă și cine are calitate procesuală pasivă în cazul unei acțiuni în răspundere Francovich? (locus standi)

    C. Care sunt condițiile de fond pentru stabilirea existenței unei răspunderi Francovich?

    D. Care sunt condițiile procedurale pentru introducerea unei asemenea acțiuni în despăgubire?

    E. Cine are competența să stabilească faptul că cele trei condiții Francovich sunt într-adevăr îndeplinite într-o cauză anume?

    F. Care este întinderea prejudiciului ce va fi acoperit?

    G. Care este termenul de prescripție pentru introducerea unei acțiuni întemeiate pe jurisprudența Francovich?

    II. Răspunderea subsidiară de drept comun

    Ori de câte ori una dintre condițiile de fond consacrate în Francovich nu vor fi îndeplinite, justițiabilul va avea în continuare dreptul de a solicita recuperarea prejudiciului suferit invocând la răspunderea de drept comun.

    Vom arăta cum dreptul Uniunii impune ca respectivele condiții stabilite de legislațiile naționale în domeniul reparării prejudiciilor să nu fie:

    1. mai puțin favorabile decât cele referitoare la acțiuni asemănătoare de drept intern (principiul echivalenței) și

    2. să nu fie concepute astfel încât să facă, în practică, imposibilă sau excesiv de dificilă obținerea reparării prejudiciului (principiul efectivității)

    De aceea, vom preciza rolul deosebit de activ pe care instanțele de drept comun îl au în acest domeniu, arătând maniera concretă în care li se poate cere chiar de către justițiabil să-și îndeplinească obligația de sorginte unională de a adapta normele naționale la cerințele principiilor echivalenței și efectivității.

    III. Jurisprudența din România cu privire la răspunderea pecuniară a statului pentru nerespectarea dreptului Uniunii

    Vom încheia seminarul, arătând în mod critic practica din România, indicând și posibile soluții pentru a îndrepta anumite erori realizate de către instanțele din România atunci când judecă acțiuni întemeiate pe jurisprudența Francovich a Curți de Justiție.

Surse ce mai pot fi consultate:

14:00 – 18:00

ADMINISTRATIV – AGENDA

PROGRAM

  • Când?   Miercuri, 11 Mai 2016
  • Unde?   București – Sala de cursuri Wolters Kluwer (Bd.Tudor Vladimirescu 22, Clădirea Green Gate, etaj 6)

PREȚ PARTICIPARE

  • Early Booking (până la 27 aprilie 2016):   300 LEI + TVA
  • Late Booking (din 28 aprilie 2016):           400 LEI + TVA

Sunt incluse în preț:

  • diplomă de participare,
  • voucher de 100 lei pentru înscrierea la atelierele practice viitoare Wolters Kluwer,
  • voucher Acces iDrept Expert 30 zile,
  • 450 lei discount pt achiziție LexForce.

Notă: În cazul neprezentării nenotificate în scris cu minim 3 zile înainte de desfăşurarea evenimentului la adresa la alexandra.zamfirescu@wolterskluwer.com, suma achitată nu se va restitui, însă poate fi folosită pentru un alt eveniment organizat de Wolters Kluwer România.

Mihaela Mazilu-Babel

Mihaela Mazilu-Babel este jurist specializat în dreptul Uniunii Europene, obținând atât o diplomă postuniversitară în dreptul Uniunii Europene de la Universitatea Cambridge (2008), cât și un LL.M în dreptul Uniunii Europene de la Universitatea din Luxembourg (2010).

În prezent, Mihaela lucrează ca asistent de cercetare la Facultatea de Drept și Științe Sociale din Craiova, pregătind teza de doctorat „Protecția jurisdicțională a drepturilor fundamentale la nivel național”. Mihaela este membru al echipei juridice.ro, având sub coordonare proiectele „Întrebări preliminare” și „România la CEDO”.

A fost speaker invitat, printre altele, la conferința Public Law in an Uncertain World a New York University School of Law (1-3 iulie 2015), la conferința Rethinking the Boundaries of Public Law and Public Space a European University Institute (26-28 iunie 2014), și la conferința The national interest in European Union law and governance, a Hungarian Academy of Sciences, Centre for Social Sciences (3-4 iulie 2014). În țară, Mihaela a fost ultima dată speaker invitat la dezbaterea Suspendarea şi reluarea judecăţii după pronunţarea CJUE în privinţa trimiterii preliminare, din noiembrie 2015.

În timpul activității sale de cercetare, Mihaela a realizat stagii de pregătire atât la Curtea de Justiție a Uniunii Europene, cât și la Curtea Constituțională a României. Este autoarea a numeroase articole despre dreptul european, apărute în reviste de specialitate și în mediul online.

Mihaela Mazilu-Babel

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: