Conferinta Wolters Kluwer Controverse legale în publicitate, 19 aprilie 2016

Revista Afaceri juridice europene, nr. 4/2016 – aprilie 2016

Conferinta Wolters Kluwer Controverse legale în publicitate, 19 aprilie 2016

În contextul național actual al României, noțiunea de manipulare prin publicitate este o chestiune sensibilă. Pentru aceste motive există numeroase prevederi, fie ele normative sau de autoreglementare care urmăresc controlarea și sancționarea publicității înșelătoare și a încălcării eticii în publicitate.

În cadrul Conferinței ”Controverse legale în publicitate”, organizată de Wolters Kluwer România în parteneriat cu Societatea Civilă de Avocați Grecu & Asociații vor fi dezbătute aspectele legale care intervin în reglementarea comunicărilor publicitare (afișe, reclame televizate/radio/în presa scrisă, inscripții pe etichetele produselor), limitele care trebuie respectate și practicile care pot fi considerate înșelătoare, capabile să manipuleze comportamentul consumatorului.

  • Înveți să aplici corect reglementările legale din domeniul tău de activitate
  • Primești sfaturi, atenționări și informații care te vor ajuta să eviți amenzile și sancțiunile aplicabile în domeniu
  • Interacționezi cu profesioniști recunoscuți în domeniu
  • Cunoști care sunt prevederile cu un grad mare de risc în aplicare și aplici soluții adecvate fără a restricționa creativitatea specifică domeniului

Dacă ești retailer, comerciant, agenție de servicii de marketing sau publicitate, angajat al unei companii în cadrul departamentului de marketing, jurist sau avocat interesat de aspectele legale din publicitate, te invităm marți, 19 aprilie 2016, la Hotel Rin Central, alături de profesioniștii domeniului pentru a afla răspunsul la următoarele întrebări:

  • Care sunt reglementările legale care se aplică publicității în domeniul tău de activitate?
  • Care sunt limitele publicității, ce este greșit sau corect atunci când concepi un mesaj publicitar?
  • Este suficient ca un spot radio/TV să respecte legea sau ar trebui să se respecte anumite norme etice?
  • Ce înseamnă publicitate înșelătoare și care sunt organismele care analizează comunicările din acest punct de vedere?
  • Care sunt consecințele în cazul în care se încalcă normele legale sau normele etice în domeniul publicității?
  • Este legală publicitatea comparativă? Care sunt condițiile? Putem folosi o marcă a unui concurent în mesajul nostru publicitar?

Dezbaterea reunește profesioniști din cadrul Oficiului de Stat Pentru Invenții și Mărci, RAC (Consiliul Român de publicitate), CNA, ANPC, Ministerul de Finanțe.

BENEFICIILE

PARTICIPANŢILOR

Cui se adresează această conferință?

 

© Toate drepturile rezervate SC Wolters Kluwer Romania SRL | RO8451308 | J40/4017/1996 | Telefon (031)2244195 | Email marketing@wkro.ro

Speakerii evenimentului

 

Conferința se va desfășura la București, Hotel Rin Central, în data de 19 aprilie 2016.

Agenda evenimentului

CÂND:             Marți, 19 aprilie 2016

UNDE:             Hotel RIN Central, București, strada Traian nr. 55

PROGRAM:       9,30 – 10,00 – Welcome coffee. Înregistrarea participanților

                         10,00 – 11,30 – Sesiunea I de dezbateri – Etica în publicitate. Publicitatea înșelătoare

  • Oana Cociasu – Președinte RAC – Autoreglementarea în publicitate. Etica în publicitate
  • Prof. univ. dr. Ioana Cecilia Popescu  – Facultatea de Marketing, ASE –  Etica în publicitate
  • Av. Andreea Tigau – Grecu&Asociații  –  Publicitate înșelătoare și publicitate comparativă
  • Sesiune de întrebări și răspunsuri

                      11,30 – 12,00 Pauză de cafea

                      12,00 – 13,30 Sesiunea II de dezbateri – Norme legale în publicitate

  • Mitrita Hahue – Șef serviciu mărci în cadrul  OSIM – Marca – obiectiv și mijloc de creștere a competitivității
  • Paul Cosmovici – Managing Partner, Cosmovici Intellectual Property: Sloganuri laudative: până unde putem obține o marcă pentru produsul nostru?
  • Victor Dobre – director general IAA
  • Sesiune de întrebări și răspunsuri

                      13,30 – 14,30 Masa de prânz

                      14,30 – 16,00 Sesiunea III de dezbateri –  Publicitatea și consumatorii

  • Sorin Mierlea – Președinte INFOCONS – Acțiuni ale consumatorilor în privința publicității înșelătoare
  • Mihail Meiu – Reprezentant ANPC – Impactul legal al publicității asupra consumatorului
  • Sesiune de întrebări și răspunsuri

                      16,00 – 16,30 Pauză de cafea

                      16,30 – 17,30 – Sesiunea IV de dezbateri – Copiii în publicitate

  • Oliver Gray, Director EASA Alliance – Autoreglementarea în publicitate în Europa
  • Av. Andreea Rusu – Grecu&Asociații  – Copiii în publicitate
  • Sesiune de întrebări și răspunsuri

                      17,30 – 18,00 CONCLUZII

PREȚ:        450 LEI + TVA

În preț sunt incluse următoarele:

  • voucher de 100 lei pentru înscrierea la unul din atelierele practice viitoare Wolters Kluwer*,
  • voucher iDrept Expert (acces 30 zile),
  • voucher de 450 lei discount pentru achiziția soluției juridice LexForce,
  • Cartea ”Cum să comunici în mod legal sau Dreptul Publicității” – Elena Grecu, Andreea Rusu, Andreea Țigău, în valoare de 44 Lei. 

Notă: În cazul neprezentării nenotificate în scris cu minim 3 zile înainte de desfăşurarea evenimentului la adresa la andra.rosianu@wolterskluwer.com, suma achitată nu se va restitui, însă poate fi folosită pentru un alt eveniment organizat de Wolters Kluwer România.

*Voucher-ul de 100 ron oferit pentru evenimentele viitoare poate fi folosit doar pentru seminariile și conferințele organizate strict de Wolters Kluwer, nu și cele în parteneriat, un voucher per participant și doar din costul întreg de participare (reducerile nu se cumulează).

 

Participanții la această conferință vor primi CADOU și cartea “Cum sa comunici în mod legal sau Dreptul publicitații” scrisa de catre trei dintre cele mai bune cunoscatoare ale dreptului publicitații, Elena Grecu, Andreea Rusu și Andreea Țigau, se dorește a fi un ghid complet care sa vina in sprijinul atat al companiilor de media și marketing, dar și al clienților acestora.

Având deja o expertiză care se bucură de un renume în domeniul proprietății intelectuale, doamna avocat și consilier în proprietate industrială Elena Grecu a observat conexiunile legale și practice dintre acest din urma domeniu și domeniul publicitații. Aceasta a aprofundat în consecință practica CNA, RAC și a instanțelor de judecată și și-a consolidat opinii juridice ferme privind modul corect de a face publicitate în Romania.

Completează datele de mai jos pentru înscriere!

Nume/Prenume *
Telefon *
Email *
Cod Promoțional (membrii IAA și RAC)
Profesie *
Alege din lista…
Avocat
Jurist
Executor
Mediator
Consultant fiscal
Practician insolvență
Notar
Grefier
Contabil
Alta…

Vreau să particip!

Pentru înscrieri telefonice sau pe email:
Andra Roșianu
031.22.44.181

Controverse legale în publicitate

În contextul național actual al României, noțiunea de manipulare prin publicitate este o chestiune sensibilă. Pentru aceste motive există numeroase prevederi, fie ele normative sau de autoreglementare care urmăresc controlarea și sancționarea publicității înșelătoare și a încălcării eticii în publicitate.

În cadrul Conferinței ”Controverse legale în publicitate”, organizată de Wolters Kluwer România în parteneriat cu Societatea Civilă de Avocați Grecu & Asociații vor fi dezbătute aspectele legale care intervin în reglementarea comunicărilor publicitare (afișe, reclame televizate/radio/în presa scrisă, inscripții pe etichetele produselor), limitele care trebuie respectate și practicile care pot fi considerate înșelătoare, capabile să manipuleze comportamentul consumatorului.

  • Înveți să aplici corect reglementările legale din domeniul tău de activitate
  • Primești sfaturi, atenționări și informații care te vor ajuta să eviți amenzile și sancțiunile aplicabile în domeniu
  • Interacționezi cu profesioniști recunoscuți în domeniu
  • Cunoști care sunt prevederile cu un grad mare de risc în aplicare și aplici soluții adecvate fără a restricționa creativitatea specifică domeniului

BENEFICIILE

PARTICIPANŢILOR

Cui se adresează această conferință?

 

© Toate drepturile rezervate SC Wolters Kluwer Romania SRL | RO8451308 | J40/4017/1996 | Telefon (031)2244195 | Email marketing@wkro.ro

Speakerii evenimentului

 

Conferința se va desfășura la București, Hotel Rin Central, în data de 19 aprilie 2016.

Dacă ești retailer, comerciant, agenție de servicii de marketing sau publicitate, angajat al unei companii în cadrul departamentului de marketing, jurist sau avocat interesat de aspectele legale din publicitate, te invităm marți, 19 aprilie 2016, la Hotel Rin Central, alături de profesioniștii domeniului pentru a afla răspunsul la următoarele întrebări:

  • Care sunt reglementările legale care se aplică publicității în domeniul tău de activitate?
  • Care sunt limitele publicității, ce este greșit sau corect atunci când concepi un mesaj publicitar?
  • Este suficient ca un spot radio/TV să respecte legea sau ar trebui să se respecte anumite norme etice?
  • Ce înseamnă publicitate înșelătoare și care sunt organismele care analizează comunicările din acest punct de vedere?
  • Care sunt consecințele în cazul în care se încalcă normele legale sau normele etice în domeniul publicității?
  • Este legală publicitatea comparativă? Care sunt condițiile? Putem folosi o marcă a unui concurent în mesajul nostru publicitar?

Dezbaterea reunește profesioniști din cadrul Oficiului de Stat Pentru Invenții și Mărci, RAC (Consiliul Român de publicitate), CNA, ANPC, Ministerul de Finanțe.

  • Moderator Avocat Elena Grecu, Grecu  &  Asociații
  • Oana Cociasu – Președinte Consiliului Roman pentru Publicitate (RAC)
  • Mitrita Hahue – Șef serviciu mărci în cadrul OSIM
  • Paul Cosmovici – Managing Partner- Cosmovici Intellectual Property
  • Ioana Cecilia Popescu – Facultatea de Marketing – ASE
  • Sorin Mierlea – Președinte Infocons
  • Mihail Meiu – Reprezentant ANPC
  • Oliver Gray, Director EASA Alliance
  • Avocat Andreea Tigau – Grecu  &  Asociații
  • Avocat Andreea Rusu  – Grecu  &  Asociații
  • Invitați speciali
  1. Reprezentant Ministerul Finanțelor Publice
  2. Mihaela Ghiță – ICI – Institutul de Cercetare Informatică – ROTLD
  3. Radu Herjeu, Membru CNA

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: