Ordonanta Curtii din 18 februarie 2016 in cauza C-407/15, Rîpanu: „Curtea de Justiție a Uniunii Europene este vădit necompetentă să răspundă la întrebarea adresată de Curtea de Apel Bacău.”

DOSAR IADUER

fisa BLOG

ECLI:EU:C:2016:167

 

ORDONANȚA CURȚII (Camera a zecea)

18 februarie 2016(*)

„Trimitere preliminară – Articolul 53 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Curții – Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene – Dreptul la un proces echitabil – Decizie a unei Curți Constituționale – Efect obligatoriu – Publicare în jurnalul oficial al statului membru vizat – Lipsa efectului suspensiv între pronunțare și publicare – Punere în aplicare a dreptului Uniunii – Lipsă – Necompetență vădită a Curții”

În cauza C‑407/15,

având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Curtea de Apel Bacău (România), prin decizia din 18 mai 2015, primită de Curte la 27 iulie 2015, în procedura

Ovidiu Rîpanu

împotriva

Companiei Naționale Loteria Română SA,

CURTEA (Camera a zecea),

compusă din domnul F. Biltgen (raportor), președinte de cameră, domnul E. Levits și doamna M. Berger, judecători,

avocat general: domnul M. Wathelet,

grefier: domnul A. Calot Escobar,

având în vedere decizia luată, după ascultarea avocatului general, de a se pronunța prin ordonanță motivată, conform articolului 53 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Curții,

dă prezenta

Ordonanță

1        Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 47 al doilea paragraf din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”).

2        Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între domnul Rîpanu, pe de o parte, și Compania Națională Loteria Română SA (denumită în continuare „CNLR”), pe de altă parte, în legătură cu decizia acesteia din urmă din 2 iulie 2014 de a suspenda contractul de muncă al domnului Rîpanu ca urmare a unei plângeri penale formulate împotriva sa (denumită în continuare „decizia în cauză”).

Dreptul românesc

3        Articolul 147 alineatul (4) din Constituție prevede că deciziile Curții Constituționale sunt obligatorii numai de la data publicării în Monitorul Oficial al României.

4        Conform articolului 52 alineatul (1) litera b) din Legea nr. 53/2003 privind Codul Muncii (denumită în continuare „Codul Muncii”), contractul individual de muncă poate fi suspendat din inițiativa angajatorului în cazul în care angajatorul a formulat plângere penală împotriva salariatului sau acesta a fost trimis în judecată pentru fapte penale incompatibile cu funcția deținută.

5        Articolul 509 alineatul (1) punctul 11 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă prevede că revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă, după ce hotărârea a devenit definitivă, Curtea Constituțională s‑a pronunțat asupra excepției invocate în acea cauză, declarând neconstituțională prevederea care a făcut obiectul acelei excepții.

6        Înainte de abrogarea sa prin Legea nr. 177/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a Codului de procedură civilă și a Codului de procedură penală al României, articolul 29 alineatul (5) din Legea nr. 47/1992 prevedea că „pe perioada soluționării excepției de neconstituționalitate, judecarea cauzei se suspendă”.

Litigiul principal și întrebarea preliminară

7        Din decizia de trimitere reiese că domnul Rîpanu este salariat al CNLR și că aceasta din urmă a formulat o plângere penală împotriva lui.

8        Prin decizia în cauză, directorul general al CNLR a dispus suspendarea contractului de muncă al domnului Rîpanu ca urmare a formulării acestei plângeri, întemeindu‑se pe articolul 52 alineatul (1) litera b) din Codul Muncii.

9        La 13 august 2014, domnul Rîpanu a introdus o acțiune împotriva deciziei în cauză, arătând că aceasta era abuzivă și arbitrară întrucât fusese adoptată ca răzbunare pentru hotărâri judecătorești anterioare prin care s‑a constatat nulitatea unor decizii de desfacere a contractului de muncă și prin care s‑a dispus reintegrarea persoanei interesate pe postul său.

10      Instanța de prim grad de jurisdicție a respins acțiunea domnului Rîpanu pentru motivul că erau îndeplinite condițiile legale pentru a decide în mod valabil suspendarea contractului de muncă. Aceasta a adăugat că, în calitate de instanță învestită cu soluționarea acțiunii împotriva suspendării contractului de muncă, nu poate aprecia dacă plângerea penală este întemeiată, acest aspect fiind de competența organelor de urmărire penală.

11      Domnul Rîpanu a declarat apel împotriva acestei decizii la instanța de trimitere, Curtea de Apel Bacău.

12      La 23 aprilie 2015, în timp ce procedura în fața acestei instanțe era încă pendinte, Curtea Constituțională a declarat neconstituționalitatea articolului 52 alineatul (1) litera b) prima teză din Codul Muncii.

13      La 27 aprilie 2015, instanța de trimitere a rămas în pronunțare după ce a pus în discuția părților aplicabilitatea acestei decizii de neconstituționalitate în cauza principală.

14      Conform articolului 147 alineatul (4) din Constituție, deciziile Curții Constituționale sunt obligatorii numai de la data publicării în Monitorul Oficial al României. Potrivit instanței de trimitere, pe de o parte, între pronunțarea unei decizii a Curții Constituționale și ziua publicării sale pot trece însă mai multe luni și, pe de altă parte, ea nu dispune de niciun mijloc procedural pentru a suspenda procedura în curs în așteptarea acestei publicări. Instanța de trimitere consideră totuși că prin faptul că nu aplică imediat decizia Curții Constituționale, fără să aștepte publicarea sa oficială, ar încălca dreptul domnului Rîpanu la un proces echitabil, astfel cum este prevăzut la articolul 47 alineatul (2) din cartă.

15      În aceste condiții, Curtea de Apel Bacău a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară:

„[…] articolul 47 [al doilea paragraf] din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, care reglementează dreptul oricărei persoane la un proces echitabil, se opune unei reglementări interne care, pe de o parte, prevede caracterul general obligatoriu al deciziilor Curții Constituționale a României pentru instanțele judecătorești doar din momentul publicării acestora în Monitorul Oficial [al României], așa cum prevăd articolul 147 alineatul (4) din Constituție […] și articolul 11 alineatul (3) din Legea 47/1992 […], iar, pe de altă parte, nu mai reglementează suspendarea judecării cauzei deduse judecății nici măcar pe durata cuprinsă între data pronunțării deciziei Curții Constituționale și data publicării acesteia în Monitorul Oficial [al României], așa cum prevede articolul 29 din Legea 47/1992 […], așa cum a fost modificat prin articolul 11 punctul 2 din Legea 177/2010, și nici posibilitatea revizuirii hotărârii judecătorești definitive prin care s‑a soluționat cauza în fond, în situația în care, după pronunțarea acesteia (a hotărârii), Curtea Constituțională a României a respins ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate invocată în cauză, în temeiul articolului 29 alineatul (3) din Legea 47/1992 […], ca urmare a faptului că, printr‑o decizie anterioară, Curtea Constituțională a României a constatat neconstituționalitatea acelorași prevederi legale care au făcut obiectul excepției invocate, cum prevede articolul 509 alineatul (1) punctul 11 din Legea 134/2010 […] interpretat per a contrario?”

Cu privire la competența Curții

16      În temeiul articolului 53 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Curții, atunci când aceasta este în mod vădit necompetentă să judece o cauză sau atunci când o cerere este în mod vădit inadmisibilă, Curtea poate oricând să decidă, după ascultarea avocatului general, fără continuarea procedurii, să se pronunțe prin ordonanță motivată.

17      Este necesar ca în prezenta cauză să se aplice această dispoziție.

18      Prin intermediul întrebării formulate, instanța de trimitere solicită, în esență, să se stabilească dacă articolul 47 al doilea paragraf din cartă se opune aplicării unei reglementări naționale care prevede că deciziile Curții Constituționale sunt obligatorii numai de la data publicării lor oficiale și care nu permite, în consecință, celorlalte instanțe naționale să ia în considerare în mod corespunzător aceste decizii între ziua pronunțării și ziua publicării lor, printr‑o suspendare a judecării cauzei în curs sau printr‑o revizuire a hotărârii judecătorești intervenite între timp.

19      Cu titlu introductiv, trebuie amintit că, în cadrul unei trimiteri preliminare în temeiul articolului 267 TFUE, Curtea poate interpreta dreptul Uniunii numai în limitele competențelor atribuite Uniunii Europene (Ordonanța Corpul Național al Polițiștilor, C‑434/11, EU:C:2011:830, punctul 13, și Ordonanța Pondiche, C‑608/14, EU:C:2015:313, punctul 19).

20      În ceea ce privește în special carta, articolul 51 alineatul (1) din aceasta prevede că dispozițiile sale se adresează statelor membre numai în cazul în care acestea pun în aplicare dreptul Uniunii. Articolul 6 alineatul (1) TUE, care atribuie o valoare obligatorie cartei, precum și articolul 51 alineatul (2) din aceasta din urmă precizează că dispozițiile cuprinse în cartă nu extind în niciun fel competențele Uniunii Europene astfel cum sunt definite în tratate (Ordonanța Pondiche, C‑608/14, EU:C:2015:313, punctul 20 și jurisprudența citată).

21      În speță, decizia de trimitere nu cuprinde niciun element care să permită să se considere că litigiul principal privește interpretarea sau aplicarea unei alte norme a dreptului Uniunii decât cea care figurează în cartă. Astfel, potrivit acestei decizii, litigiul principal are legătură cu aplicabilitatea în timp a deciziilor Curții Constituționale și nu privește nicidecum o reglementare națională care pune în aplicare dreptul Uniunii, în sensul articolului 51 alineatul (1) din cartă.

22      Or, atunci când o situație juridică nu intră în domeniul de aplicare al dreptului Uniunii, Curtea nu este competentă să o examineze, iar dispozițiile eventual invocate ale cartei nu pot constitui, prin ele însele, temeiul acestei competențe (Ordonanța Pondiche, C‑608/14, EU:C:2015:313, punctul 21 și jurisprudența citată).

23      În consecință, trebuie să se constate că Curtea este vădit necompetentă să răspundă la întrebarea adresată de Curtea de Apel Bacău.

Cu privire la cheltuielile de judecată

24      Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a zecea) dispune:

Curtea de Justiție a Uniunii Europene este vădit necompetentă să răspundă la întrebarea adresată de Curtea de Apel Bacău (România) prin decizia din 18 mai 2015.

Semnături

* Limba de procedură: româna.

 

 

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: