Platon şi Aristotel aveau „adresă de contact”?

Platon şi Aristotel aveau „adresă de contact”?

 Concursurile pentru posturile cele mai înalte din domeniul ştiinţific şi de cercetare, profesorul universitar şi cercetătorul ştiinţific gr. I, trebuie să treacă o probă nouă: adresa de contact.

Expresia „adresa de contact” este un fenomen relativ nou, apărut în epoca contemporană, în concurenţa reţelelor de socializare.

„Candidaţii la posturile de profesor universitar sau cercetator ştiinţific gradul I trebuie să includă în dosarul de concurs cel putin 3 nume şi adrese de contact ale unor personalităţi din domeniul respectiv din străinătate, care au acceptat să elaboreze scrisori de recomandare privitoare la calităţile profesionale ale candidatului.” (HG 36/2013)

Într-o ţară ca a noastră, în care învăţământul şi cercetarea sunt socotite dupa valoarea recomandării străinilor, nimic nu-i este interzis legiuitorului. Astfel, candidaţii trebuie să dovedească că au cel puţin 3 cunoştinţe în străinătate. De fapt, aceste trei cunoştinţe redactează scrisori de recomandare, în care, orice om civilizat include şi adresa de contact. Dar, în România, aceasta se constituie într-o hârtie separată în dosarul de concurs: „lista cu numelor şi adreselor de contact ale personalităţilor din străinătate”.

După cum se observă textul ne pune în faţa unei dileme – cine sunt aceste „personalităţi din domeniul respectiv din străinătate”?

Poate fi un român stabilit în străinătate? Da, pentru că ni se cere o personalitate din străinătate. Cred totuşi că românul ar fi bine să se fi căsătorit şi să aibă un nume străin ca să încurce comisia, altfel, „spiritul reglementării” pare să spună că avem nevoie de un străin.

Cine este „personalitate din domeniul respectiv din străinătate” în materia dreptului civil, la succesiuni: poate găsim în Franţa. Dar în domeniul „istoria dreptului românesc”? Apoi, desigur, CNATDCU ar putea, aşa cum a elaborat liste cu edituri „cu prestigiu recunoscut”, să elaboreze liste cu personalităţi. Şi asta e o modă: lista. Se vor găsi destule personalităţi care nu au ce face altceva decât să redacteze recomanări pentru români.

Poate că „domeniul respectiv” înseamnă domeniul „drept”. Şi o personalitate în dreptul concurenţei, pe care o cunoşti la un eveniment monden, să furnizeze mult dorita recomandare (şi mai departe, să poată fi trecut cu adresa de contact în dosarul candidatului) pentru stimabilul drept constituţional român. Şi personalităţii din străinătate, se poate observa, nu i se cer cine ştie ce studii, titluri etc. Poate fi membru marcat al unei organizaţii internaţionale, mare şef peste cineva. Va fi desigur persoana cea mai recomandată … să recomande profesori şi cercetători în România. Mai ales profesori: ca să recomanzi un profesor, nu este doar o vorbă-n vânt, ar trebui să-i cunoşti firea, tehnica pedagogică, nu să fie vreun erudit cu 20 de articole pe săptămână.

Care este finalitatea acestui text legislativ? Finalitatea este că proba „adresei de contact” dovedeşte abilităţi de socializare ale candidatului, pompos denumite „recunoaştere internaţională”. În final, dacă se predă adresa de contact, ce face comisia cu ea? Îi scrie un e-mail: „nu vă supăraţi, chiar dvs aţi semnat recomandarea”? Şi dacă străinul nu răspunde?

Mihai Sandru

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: