Prin Decizia Curtii Constitutionale nr. 691 din 11 septembrie 2007, publicata in Monitorul Oficial nr. 668 din 1 octombrie 2007 a fost declarata neconstitutionala transformarea dreptului de administrare in drept de proprietate, in privinta unor bunuri care au trecut din administrarea Regiei Autonome “Loteria Nationala” in proprietatea CN “Loteria Nationala” SA (prin art. 4 alin. 3 din OUG nr. 159/1999).
Exceptia a fost ridicata de Ovidiu Budeanu în Dosarul nr. 3.223/110/2006 al Tribunalului Bacău - Secţia civilă.
“Prin Încheierea din 2 martie 2007, pronunţată în Dosarul nr. 3.223/110/2006, Tribunalul Bacău - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 159/1999 privind înfiinţarea Companiei Naţionale “Loteria Română” - S.A., precum şi ale art. 28 alin. (2) din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, excepţie ridicată de Ovidiu Budeanu.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile legale criticate creează un regim privilegiat în favoarea unor instituţii publice, în detrimentul proprietarului de drept, persoană fizică, aducând atingere dreptului acestuia de proprietate, drept dobândit cu respectarea condiţiilor legale.”
“Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 159/1999 privind înfiinţarea Companiei Naţionale “Loteria Română” - S.A., Curtea reţine că actul normativ criticat reglementează înfiinţarea Loteriei Române, persoană juridică română, având forma juridică de societate comercială pe acţiuni cu capital integral de stat, prin reorganizarea Regiei Autonome “Loteria Naţională”, care se desfiinţează la data înmatriculării la oficiul registrului comerţului a Companiei Naţionale “Loteria Română” - S.A. La aceeaşi dată, Loteria Română devine proprietara, pe de o parte, a bunurilor aflate în patrimoniul Regiei Autonome “Loteria Naţională”, cu excepţia bunurilor deţinute cu alt titlu - art. 4 alin. (2) din ordonanţă, iar, pe de altă parte, a bunurilor aflate în administrarea Regiei Autonome “Loteria Naţională” - alin. (3) al aceluiaşi articol. Aşa fiind, se constată că legea reglementează, în primul caz, preluarea în patrimoniul nou-înfiinţatei companii naţionale a bunurilor deţinute cu titlu de proprietate de regia autonomă, în virtutea succesiunii universale a drepturilor şi obligaţiilor vechii persoane juridice, iar, în cel de-al doilea caz, transferul dreptului de proprietate a bunurilor aflate în administrarea regiei autonome, din patrimoniul unor persoane fizice sau juridice în patrimoniul companiei naţionale. A doua ipoteză consacră, deci, trecerea în proprietatea Loteriei Române, la o dată ulterioară intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 159/1999, respectiv data înmatriculării companiei la oficiul registrului comerţului, a bunurilor pe care Regia Autonomă “Loteria Naţională” le deţinea în administrare, deci cu titlu de detentor precar.
Or, nicio lege nu poate opera transformarea dreptului de administrare asupra unor bunuri al fostei regii autonome în drept de proprietate al Loteriei Române, deci schimbarea regimului juridic al acelor bunuri, fără a exista o cauză de utilitate publică, precum şi o justă şi prealabilă despăgubire, aşa cum reclamă art. 44 alin. (3) din Constituţie.”
motivat inclusiv pe deciziile CEDO
“Cu alte cuvinte, art. 4 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 159/1999, care dispune un transfer silit de proprietate - o expropriere, încalcă dispoziţiile art. 44 alin. (1) şi (3) din Constituţie şi ale art. 1 din primul Protocol la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Astfel, aşa cum a statuat şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudenţa sa, o privare de proprietate trebuie să fie prevăzută de lege, să urmărească o cauză de utilitate publică, să fie conformă normelor de drept intern şi să respecte un raport de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul vizat. Mai mult, privarea de proprietate trebuie să menajeze un just echilibru între exigenţele de interes general şi imperativele fundamentale ale individului, în special prin indemnizarea rezonabilă şi proporţională a valorii bunului, acordată titularului acestuia.
În ceea ce priveşte legalitatea exproprierii, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis că simpla existenţă a unor norme nu este suficientă pentru a justifica privarea de proprietate. Astfel, în cauza “Zvolsky şi Zvolska împotriva Republicii Cehe”, 2002, s-a statuat că legea pe care se bazează o atingere adusă bunurilor unei persoane trebuie să fie conformă cu normele de drept intern ale statului în cauză, inclusiv cu dispoziţiile constituţionale pertinente. În orice caz, aparţine în primul rând autorităţilor naţionale interne atributul interpretării şi aplicării acestor norme şi acela de a se pronunţa cu privire la constituţionalitatea lor. Referitor la noţiunea de “utilitate publică”, Curtea Europeană (cauzele “Malama împotriva Greciei”, 2001, “Almeida Garrett, Mascarenhas Falcao şi alţii împotriva Portugaliei”, 2000, “Honecker şi alţii împotriva Germaniei”, 2001) a statuat că aceasta trebuie să urmărească realizarea unui scop legitim, a unui interes general de ordin social-economic, fapt ce este de natură a conferi statelor semnatare ale Convenţiei europene a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale o anumită marjă de apreciere, întotdeauna aflată sub controlul Curţii. Cu privire la indemnizarea titularului pentru privarea de dreptul său, Curtea Europeană a statuat în sensul că, în absenţa unei compensaţii reparatorii, art. 1 din Protocolul nr. 1 n-ar asigura decât o protecţie iluzorie şi ineficace a dreptului de proprietate, în totală contradicţie cu dispoziţiile Convenţiei (cauza “James şi alţii împotriva Marii Britanii”, 1986).”
