Pentru a marturisi deschis, suprinderea ne-a fost moderata (cf. si “nu mica ne-a fost surprinderea” etc.), constatand patrunderea pe sest a cunoscutului cuvant “locatzie” (sic!) - nu, nu in sensul cunoscut din dreptul civil – ci in sensul “tinerilor nostri”, in dreptul comunitar, varianta oficiala…
Este vorba despre Directiva 2006/24, aceea cu pastrarea datelor din comunicatii electronice; incercati, de exemplu, art. 5 alin. (1) lit. f)…
Textul actului, in limba neo-vernaculara, e de ragasit & de cules de aici.
Daca ai timp si urmaresti cu atentie presa scrisa (si cea “vorbita” sic!) poti extrage o multime de concluzii interesante. De exemplu, un ziar central istoriseste despre “bumul” (sic!) cererii de product cultural (sic!) consecinta a castigarii premiului Nobel pentru literatura. Articolul incepe usurel, narand ignoranta cititorului local (sic!). Apoi se ajunge la “intervievarea” “profesionistilor”; redam in extenso:
„Premiul ne-a luat pe nepregătite” „A fost o surpriză, premiul ne-a luat pe nepregătite”, spune Cristina Popa de la Librăriile Humanitas. În cele 17 librării Humanitas din Bucureşti şi din ţară existau, ieri, între 10 şi 20 de exemplare, în fiecare magazin, din cele trei titluri ale Hertei Müller publicate la Polirom : „Regele se-nclină si ucide”(2005, traducere şi note de Al. Şahighian), „Este sau nu este Ion” (2005; poeme-colaj în limba română), „Animalul inimii” ( 2006; traducere de Nora Iuga). „Aseară, nu mai exista în nicio librărie Humanitas niciun exemplar din volumele ei”, declară Cristina Popa. La libraria Humanitas din Sibiu, s-au vândut ieri toate cele trei cărţi ale Hertei Müller, care mai existau în stoc, ale titlului de poezie „Este sau nu este Ion”. „Până acum cărţile erau la reducere, acum le vindem cu preţ întreg. Luni, Editura Polirom ne va trimite noi exemplare şi vom completa stocul. De altfel, lanţul Librăriilor Humanitas va organiza o săptămâna dedicată scriitorilor cu Nobel, iar cărţile acestor autori vor fi vândute cu 10% reducere săptămâna viitoare, în acest program”, explică Cristina Popa. „Nu mai avem nici un exemplar pe stoc, în reţeaua Cărtureşti, nu avem de ceva vreme cărţile Hertei Müller. Aşteptăm o reeditare a cărţilor la editura Polirom, pentru că sigur vor fi cereri”, a precizat Alina Jijău, PR Cărtureşti. Nici în reţeaua Diverta nu mai există exemplare pe stoc de luni de zile. „La nicio oră după anunţul referitor la acordarea Premiului Nobel Hertei Müller, în magazinele Diverta a urmat un val de cereri din partea consumatorilor. Titlurile scriitoarei se vor găsi în curând în magazinele Diverta, imediat ce acestea vor fi disponibile la furnizor“, declară Emilia Canea, de la Ceo Diverta”.
Incheiem citatul aici, dar nu si invatamintele trase de pe urma acestor istorisiri. Prin urmare, ce portret robot are consumatorul (sic!, asa apare mai sus) de cultura care la 10 minute de la anunt navaleste in librarie pentru a comanda & cumpara? Mai ales ca la ora in cauza, proletariatul, clasa muncitoare sau cum vreti sa-i spuneti populatiei active (sic!) era in timpul programului de lucru…
Sa fie ochii zgaiti pe geamul tramvaiului, obositi de lectura matinala a unor carti impachetate in ziar? Pesemne, traim in plin postmodernism.
PS. Suntem realmente curiosi sa ne exprimati gandurile domniilor voastre “pe” (sic!) acest subiect (subiectiv).
PPS. Acum, ne gandim ce soarta vor avea (auto)biografiile noului castigator al Nobelului pro-pacis?
Un scurt fragment dintr-o poveste de viata in culoare roz, din cotidianul de larga inspiratie & respiratie mentionat deja:
“În 2000, două cazuri de contestare a politicilor privind personalul armatei britanice au determinat Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO) să ratifice o directivă prin care li s-a permis atât bărbaţilor cât şi femeilor cu o altă orientare sexuală să servească în armată“.
Cf. sursa. Nu ar fi de mirare ca autorul sa fi folosit “google translate”; comentariile sunt de prisos.
Din Adevarul:
“Ceea ce mi se pare grav este că majoritatea nu mai au repere intelectuale, ca să nu mai vorbim de cele morale. Un profesor de la arhitectură mi-a spus că, în timp ce preda stilul bisericilor construite de Ştefan cel Mare, i-a venit să întrebe în ce secol a domnit acesta. Şi din tot amfiteatrul n-a ştiut nimeni, iar când le-a reproşat au spus că pot găsi oricând pe Google. Asta e greşeala de bază: Google poate să-ţi dea informaţii, dar nu poate să-ţi dea viziunea. Dacă habar nu ai care sunt structurile acestei lumi, criteriile, Google nu este decât o pleavă, neîntrebuinţabilă, de date”.
Ei? Adica tot despre goagălizare. Viitorul suna bine, oricum, nasha?
Tineret – mandria t(z)arii!
Prolog
Ei bine, (ne) radem, (ne) glumim sau pur si simplu ne veselim de ce spune cate un om politic, nasha?, ca noi, astia “educatii”, suntem “mai” superiori.
Numai ca lucrurile ar trebui privite in ansamblu. Asa ca, noua categorie de “posturi” va purta denumirea generica “Goagălizarea României sau neo-klingonismul“.
Va veti intreba: de ce un astfel de titlu? Ei bine, in primul rand, pentru ca ne-a placut acest concept care deja s-a impamantenit in “discursul public” (suna cam pretentios, nu?). In al doilea rand, pentru ca, privind cu respect, admiratie & uneori entuziasm astfel de cugetari, desfidem pe (de)formatorii de opinie sa recunoasca cinstit/onest/deschis faptul ca-l invidiaza pe acel cugetator, mai ales cand gazetele la respectivii care scriu (desigur, nu d-astea lucioase, ci din alea de prestigiu) ii pastreaza in anonimat (nu, nu “datorita” creatiei folclorice, “datorita” tirajului confidential, desigur, ati ghicit!), in timp ce astfel de vorbe de duh devin “brand”.
Cat despre al doilea termen al sintagmei, stie oricine ca traim in post-modernism si in tot felul de alte post- si neo-…
E clar ca “educatzia” e in criza, atunci cand produce, precum am ilustrat deja, tipuri umane bizare. S-a dus si cu idealul lui Haret (ilustrat atat de frumos de Cezar Petrescu [x], sa zicem), si asta de mult (nu “demult”), s-a dus si sloganul “prin noi insine”. Dar, poate, vom reusi cumva folosind un nou slogan, precum: “Mai pune si tu mana pe o carte, mai fa si tu niste cornete“. Daca nici manelistul, melteanul etc. nu se chinuie cu cititul (desigur, nici porno-ialomiteanca), trebuie sa precizam ca nici “corporatul”, “deontologul”, sofisticata, baiatul trendi (poate in trening, dar mai mult ca sigur in haine “de firma”) etc. nu depasesc nivelul lu’ “koelio” sau daniel maro (nu negru; sau poate negru in ceru’ gurii). Simtirea lor cam la asta se reduce; viata intelectuala se imparte intre periodice pentru masele largi populare sau “magazine” (nu cu marfa!) & carti trendi. Sau, cel mai frecvent, cu mana pe telecomanda, pe seminte si sticla de bere ori cu ochii pe chat, in vederea unei “socializari” la distanta. Sau mediate, nasha?
Iar daca de la meltean nu avem pretentii ca, deh… nu pricepem de ce “cel in tendintze” trebuie sa se umfle in penele lui rebegite de “mai-superioritatea” lui…
Asadar, sa revenim, ca am divagat putin, dar, ce sa-i faci?, e prologul, nasha?
Da, deci (asa incepe un discurs “modern”, nu?), intre tendintele care se pot discerne in prezent in lumea noastra romaneasca, pe langa stalcirea limbii/vorbirii/exprimarii etc. (cautati si sinonimii, sunteti liberi), dar si a topicii frazei – pe scurt, model de import, trendi, fensi, cul – este si aceea a nonsensului. Dincolo de formulari precum “strategia pe mediu” etc., induse de goagălizare & viqipedizare (ca, na, s-a democratizat cunoasterea cand “urbanul” isi umple neuronii, prin imbibarea cu viqipedia), avem de-a face (frecvent) cu ilustrarea lipsei de gandire.
Fiind un subiect fierbinte (sau caldut, nu avem de unde stii, nu “sti”), il vom cita ca atare; stirea (reprezentand doar o ilustrare a “trendului redactzional”, prezent in multe alte “locatzii” dă presa, scrisa, vorbita, citita & stalcita) suna astfel:
“Comisia Europeană a declanşat procedura de infringement pe taxa de poluare. România are la dispoziţie 2 luni pentru a răspunde notificării CE.
Surse de la Bruxelles anunţaseră intenţia Comisiei Europeane de a avertiza România pentru încălcarea legislaţiei comunitare. Executivul Uniunii Europene va trimite scrisori de notificare oficiale autorităţilor de la Bucureşti, aceasta fiind prima etapă a procedurii numite infringement.
Patru dintre aceste cazuri vizează piaţa internă a gazului şi energiei electrice şi capacităţile de transport şi de stocare a gazelor şi a energiei electrice.
În 2008, Comisia Europeană a declanşat 38 de acţiuni împotriva ţării noastre, pentru nerespectarea obligaţiilor europene. 13 dintre acestea priveau incompatibilitatea normelor juridice cu legislaţia comunitară sau aplicarea lor incorectă, iar 25 se refereau la necomunicarea măsurilor de aplicare a directivelor comunitare. Deşi numărul acţiunilor pare mare , la sfârşitul anului trecut, România era ţara cu cele mai puţine proceduri de infringement lansate“.
Asa. Va place cum suna? E stire de “CEO” (sic!) cu servieta sau poseta (dupa sex si posibilitati). Si atunci, ce pretentii sa avem? Ca nu intelegem nimic din pasareasca asta (si, nu, nu e vorba despre limba pasarilor), n-are nimic. Detestam tara asta (nashpa, de kkt, de 2 lei etc.); iarasi nu face nimic. Doar ca manelizarea reprezinta in oglinda ceea ce “performeaza” stalcitorii de limba. Adica intre “fata” care pune virgula intre subiect si predicat si “expertu” care se exprima in nonsensuri nu este, de fapt, vreo diferenta.
Prin urmare, ne aflam in prezenta aceeasi hipnotice “infringementizari“, despre care am scris si despre care vom mai pomeni, cu siguranta, si in viitor. Intr-un atare context, preferam “viata” (“trairismul”, bata-l vina, nasha, vorba criticilor mai vechi & mai noi; literari, desiguri), adica dialogul dintre doua gospodine purtat in “spatiul public” (i.e. o piata, un mijloc de transport la gramada, in locasul de asteptare de la coafor) unor astfel de exprimari vrute “pretioase” (dar care, din pacate, sunt doar inepte). Pentru ca despre ciorba ori despre permanent sau chiar despre legatura de ridichi nu te poti exprima imprecis: nu te intelege vanzatorul/prestatorul (sau spuneti-i cum doriti) si te faci de ras. Vorba unui estet postmodern: “Viata e in alta parte” (bagati o procedura de goagălizare si veti afla cine este; sau chiar viqipedizati).
In incheiere, o mentiune: o sursa de inspiratie ne-a venit si din “discleimăru” (sic!) din ce in ce mai frecvent intalnit la inceputul creatiilor intelectuale: opiniile exprimate/articolul nu reprezinta pozitia oficiala a lu’ cutarica/nu angajeaza institutia etc. Doar ca, atunci cand nu ai nici o opinie personala (sic!) cum poate invazia de locuri comune sa angajeze firma, biroul, “coledzii” etc. la care esti amploaiat?
PS. Puteti citi aici un articol interesant despre scoala & carti.
