Dreptul comunitar al afacerilor. blog
Apostolides, C-420/07
Scrieti un comentariu
Cerere de pronuntare a unei hotărâri preliminare – Protocolul nr. 10 «Dispozitii referitoare la Cipru» – Suspendarea punerii în aplicare a acquis‑ului comunitar în zonele în care guvernul acestui stat membru nu exercită un control efectiv – Regulamentul (CE) nr. 44/2001 – Competenta judiciară, recunoasterea si executarea hotărârilor în materie civilă si comercială – Hotărâre pronuntată de o instantă cipriotă cu sediul în zona controlată efectiv de guvernul cipriot si care priveste un imobil situat în afara acestei zone – Articolul 22 punctul 1, articolul 34 punctele 1 si 2, articolul 35 alineatul (1) si articolul 38 alineatul (1) din regulamentul mentionat
Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între domnul Apostolides, resortisant cipriot, pe de o parte, si domnul si doamna Orams, cuplu căsătorit de resortisansi britanici (denumit în continuare „sotii Orams”), pe de altă parte, având ca obiect recunoasterea si executarea în Regatul Unit, în temeiul Regulamentului nr. 44/2001, a două hotărâri judecătoresti pronuntate de Eparchiako Dikastirio tis Lefkosias (Tribunalul Districtual din Nicosia) (Cipru).
Faptele
Imobilul in litigiu este situat în Lapithos, în districtul Kyrenia, care face parte din zona de nord. Acesta se afla în proprietatea familiei domnului Apostolides, care îl ocupa înainte ca armata turcă să invadeze Ciprul în 1974. Deoarece familia domnului Apostolides apartinea comunitătii cipriote elene, aceasta a fost constrânsă să îsi abandoneze casa si s‑a stabilit în zona insulei controlată efectiv de guvernul cipriot (denumită în continuare „zona controlată de guvern”). [pct.18]
Sotii Orams pretind că au cumpărat imobilul în cursul anului 2002, de bună‑credintă, de la un tert care îl achizitionase de la autoritătile din Republica Turcă a Ciprului de Nord, entitate care, până în prezent, nu a fost recunoscută de niciun stat, cu exceptia Republicii Turcia. Achizitionările succesive ar fi fost conforme legilor în vigoare în această entitate. Sotii Orams au construit o vilă si stau frecvent în imobil, pe care îl folosesc drept casă de vacantă. [pct.19]
…si apoi faptele referitoare la Babilonul limbilor…
21 La 26 octombrie 2004, Eparchiako Dikastirio tis Lefkosias, instantă cipriotă cu sediul în zona controlată de guvern, a emis actele de sesizare a instantei în ceea ce priveste actiunea introdusă de domnul Apostolides împotriva sotilor Orams. Aceste acte, si anume câte unul pentru fiecare sot, au fost comunicate la fata locului în aceeasi zi, la adresa imobilului, de un agent procedural care îsi desfăsoară activitatea în raza instantei respective. Ambele acte au fost comunicate prin înmânare personală doamnei Orams, care a refuzat să semneze actul în care era consemnată această comunicare.
22 Agentul procedural nu a informat‑o pe doamna Orams nici în ceea ce priveste calitatea sa, nici în ceea ce priveste natura documentelor înmânate, acestea din urmă fiind redactate în greacă, limbă pe care sotii Orams nu o înteleg. Cu toate acestea, doamna Orams a înteles că aceste documente aveau caracter oficial si că erau de natură juridică.
23 Pe prima pagină a fiecărui act de sesizare, în limba greacă, era indicat că, pentru a evita pronuntarea unei hotărâri în lipsă, partea trebuia să se înfătiseze la Eparchiako Dikastirio tis Lefkosias în termen de zece zile de la comunicare.
24 Desi a întâmpinat dificultăti pentru a găsi în zona de nord un avocat vorbitor de greacă si care avea dreptul să pledeze la instantele din zona controlată de guvern, doamna Orams a reusit să obtină ajutorul unui astfel de avocat, care s‑a angajat să se prezinte în fata instantei în numele acesteia la 8 noiembrie 2004. Acesta nu s‑a prezentat însă în fata instantei mentionate la data indicată, ci numai în ziua următoare.
25 La 9 noiembrie 2004, întrucât nu s‑a prezentat nimeni pentru sotii Orams, Eparchiako Dikastirio tis Lefkosias s‑a pronuntat în lipsă asupra cererii domnului Apostolides. În aceeasi zi, instanta respectivă refuza să accepte împuternicirea adusă de avocatul doamnei Orams, pentru motivul că era redactată în engleză, iar nu în greacă sau în turcă.
Hotararea instantei de fond: [pct.26]
Potrivit instantei de trimitere, hotărârea pronuntată în lipsă de Eparchiako Dikastirio tis Lefkosias dispune ca sotii Orams:
– să demoleze vila, piscina si împrejmuirea pe care o construiseră pe imobil;
– să lase de îndată imobilul în libera posesie a domnului Apostolides;
– să îi plătească domnului Apostolides diferite sume cu titlu de despăgubiri speciale si de beneficii lunare nerealizate, si anume chirii, până la executarea integrală a hotărârii, sume care urmau să fie majorate cu dobânzi;
– să înceteze orice interventie ilegală în imobil, personal sau prin interpusi, si
– să plătească diferite sume cu titlu de cheltuieli de judecată, majorate cu dobânzi.
…mentinuta in urma contestatiei
27. La 15 noiembrie 2004, sotii Orams au formulat o opozitie la hotărârea mentionată. După ce acestia si domnul Apostolides si‑au prezentat probele si argumentele, Eparchiako Dikastirio tis Lefkosias, prin Hotărârea din 19 aprilie 2005, a respins opozitia sotilor Orams pentru motivul că, în esentă, acestia nu prezentaseră o apărare plauzibilă pentru a contesta titlul de proprietate al domnului Apostolides. Sotii Orams au fost obligati la plata cheltuielilor de judecată aferente actiunii.
28 Acestia din urmă au declarat apel împotriva hotărârii prin care le‑a fost respinsă opozitia. Apelul a fost respins prin Hotărârea pronuntată de Anotato Dikastirio tis Kypriakis Dimokratias la 21 decembrie 2006.
si trecerea la executare in Marea Britanie…
29 La 18 octombrie 2005, domnul Apostolides a prezentat documentele necesare în Anglia pentru a solicita, în temeiul Regulamentului nr. 44/2001, recunoasterea si executarea hotărârilor în cauză. Prin Ordonanta din 21 octombrie 2005, un Master al High Court of Justice (England & Wales), Queen’s Bench Division, a declarat hotărârile mentionate executorii în Anglia în temeiul aceluiasi regulament.
30 Întrucât sotii Orams au atacat ordonanta mentionată în temeiul articolului 43 din Regulamentul nr. 44/2001, un judecător al High Court of Justice a dispus anularea acesteia prin Decizia din 6 septembrie 2006. Domnul Apostolides a declarat apel la instanta de trimitere împotriva acestei decizii, în temeiul articolului 44 din regulamentul mentionat.
Curtea
1) Suspendarea punerii în aplicare a acquis‑ului comunitar în zonele din Republica Cipru în care guvernul acestui stat membru nu exercită un control efectiv, prevăzută la articolul 1 alineatul (1) din Protocolul nr. 10 „Dispozitii referitoare la Cipru” la Actul privind conditiile de aderare la Uniunea Europeană a Republicii Cehe, a Republicii Estonia, a Republicii Cipru, a Republicii Letonia, a Republicii Lituania, a Republicii Ungare, a Republicii Malta, a Republicii Polone, a Republicii Slovenia si a Republicii Slovace si adaptările tratatelor pe care se întemeiază Uniunea Europeană, nu se opune aplicării Regulamentului nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competenta judiciară, recunoasterea si executarea hotărârilor în materie civilă si comercială în privinta unei hotărâri pronuntate de o instantă cipriotă cu sediul în zona insulei controlată efectiv de guvernul cipriot, însă care priveste un imobil situat în zonele mentionate.
2) Articolul 35 alineatul (1) din Regulamentul nr. 44/2001 nu autorizează o instantă dintr‑un stat membru să refuze să recunoască sau să execute o hotărâre pronuntată de instantele dintr‑un alt stat membru cu privire la un imobil situat într‑o zonă a acestui din urmă stat în care guvernul acestuia nu exercită un control efectiv.
3) Faptul că o hotărâre pronuntată de instantele dintr‑un stat membru cu privire la un imobil situat într‑o zonă a acestui stat membru în care guvernul acestuia nu exercită un control efectiv nu poate fi executată, în practică, în locul în care se află imobilul nu constituie un motiv de refuz al recunoasterii sau al executării în temeiul articolului 34 punctul 1 din Regulamentul nr. 44/2001 si nici nu implică lipsa caracterului executoriu al unei asemenea hotărâri în sensul articolului 38 alineatul (1) din regulamentul respectiv.
4) Recunoasterea sau executarea unei hotărâri pronuntate în lipsă nu poate fi refuzată în temeiul articolului 34 punctul 2 din Regulamentul nr. 44/2001 în cazul în care pârâtul a avut posibilitatea să introducă o actiune împotriva hotărârii pronuntate în lipsă, iar această actiune i‑a permis să sustină că actul de sesizare a instantei sau un alt act echivalent nu i‑a fost comunicat sau notificat în timp util si într‑o manieră care să îi permită să îsi pregătească apărarea.
Veronika Gaertner, Conflictoflaws.net, 29.04.2009. [*]
Stefanos Evripidou, Non-EU buyers not safe from long arm of ECJ ruling [*]
Dorintele ascunse ale Comisiei: recomandari cu caracter de directiva (societatile comerciale)
Scrieti un comentariu
Alessandra Zanardo {*}, Does the Application by Member States of the Commission Recommendations on Corporate Governance Issues Depend on the Diversity of Ownership Structures and Corporate Governance Systems?, December 24, 2008. Bocconi Legal Studies Research Paper No. 1320195. Available at SSRN.
In December 2004 and February 2005, the EC Commission adopted two Recommendations in order to foster an appropriate regime for the remuneration of directors of listed companies and to strengthen the role of non-executive or supervisory directors and of the committees of the (supervisory) board, respectively. In July 2007 the Commission published two Reports on the application by the Member States of both Recommendations. The objective of these Reports – which covered 21 Member States – was to evaluate whether the Member States had put in place the necessary framework in order to give effect to the main principles of the Recommendations and to analyse, in detail, the principles actually implemented by each country. The findings of the Commission’s evaluation reveal significant differences in the approach to these issues, in the level of application of the single provisions and, to some extent, in the means used to comply with the Recommendations. In this paper, I first analyse whether the level and the modalities of the implementation by the Member States actually depend on the diversity of share ownership structures, corporate governance systems and legal environment in European Union and, where relevant, to what extent. Second, I examine the need and appropriateness of using Recommendations (’soft law’) instead of Directives (‘hard law’) to promote the process of convergence of corporate governance rules and practices across the EU.
Schimbarea climatica modifica sensul notiunii de Drept (Justitie)
Scrieti un comentariu
Stiati ca Marea Britanie este una dintre cele mai avangardiste state?
Staiti ca sistemul de juri este perdant?
Dar daca le combinam?
Spaniolii nu pot pescui in apele norvegiene
Scrieti un comentariu
Problema e ca Regulamentul stabileste ca anumite specii de pesti nu trebuie pescuite iar pescarul nu intreaba pestele ce fel de specie este. Prinde pestele, constata ca este eglefin, si-l arunca in apa cand este prea tarziu pentru bietul peste, dar il arunca pentru prinderea acestei specii este sanctionata. Politica comuna de pescuit…o sansa a pacii, vorba aia, Europa e o natiune maritima.
Gargani: O acţiune, un vot – Proporţionalitatea între proprietate şi control a întreprinderilor
Scrieti un comentariu
G. Gargani: O acţiune, un vot – Proporţionalitatea între proprietate şi control a întreprinderilor
Intrebare [*]
Discutii [*]
CRJ-Despre proprietatea nesolutionata. In vesnicie
Scrieti un comentariu
sau poate doar o noua amanare
Centrul de Resurse Juridice, comunicat.
Procurorul General al României a sesizat la data de 4 octombrie 2007 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu recurs în interesul legii în materie de proprietate, motivându-se practica neunitară a instanţelor judecătoreşti. Secţiile Unite ar trebui să se pronunţe luni, 2 iunie 2008, asupra admisibilităţii/indamisibilităţii acţiunii în revendicare întemeiată pe dreptul comun după intrarea în vigoare a Legii 10 /2001.
Din păcate Statul român nu este în posesia unei statistici privind numărul de condamnări pe care România le are la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, cauzate de nerespectarea dreptului de proprietate privată şi nici a sumelor de bani plătite de contribuabilul român în toate aceste cauze.
Atragem atenţia asupra faptului că, în cele mai multe situaţii, este pe cale de a se împlini termenul de 10 ani, termen în interiorul căruia cumpărătorii fostelor imobile naţionalizate nu aveau dreptul să le înstrăineze. Ori declararea ca inadmisibilă a acţiunii în revendicare duce, pe de o parte, la blocarea acţiunilor foştilor proprietari şi, pe de altă parte, la posibilitatea vânzării la preţul pieţei a unor imobile cumpărate la preţuri derizorii. Şi, cel mai probabil, la noi condamnări la CEDO.
Faţă de opinia îmbrăţişată de către Procurorul General, şi anume că acţiunea în revendicare întemeiată pe dreptul civil (art. 480, 481 Cod civil) nu este admisibilă după intrarea în vigoare a Legii 10/2001, Centrul de Resurse Juridice exprimă următoarele puncte de vedere:
- premisele de la care pleacă cele două texte (Codul civil, respectiv Legea 10/ 2001) sunt diferite: un drept de proprietate care nu a ieşit niciodată din patrimoniul proprietarului, respectiv reconstituirea unui drept de proprietate cu efecte pentru viitor;
- nefiind premise similare, regula “specialul derogă de la general” nu poate fi aplicată;
- pe de altă parte, orice derogare de la dreptul comun (regula generală) trebuie să fie clară, explicită şi de strictă interpretare; în acest sens, Legea 10/2001 nu conţine astfel de articole derogatorii de la dreptul comun;
- nu în ultimul rând România este parte a Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi, ca atare, aplicarea tratatului, respectiv a art. 1 din Protocolul Adiţional în materie de proprietate este obligatorie.
Solicităm, aşadar, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca o premisă a transparenţei şi responsabilităţii, să aducă la cunoştinţa opiniei publice felul în care a votat fiecare membru al acestei instanţe.
Textul Procurorului General referitor la Recursul in Interesul Legii.
Actiune in revendicare pentru nume de domeniu
Scrieti un comentariu
O interesanta constructie juridica.
Christine Kelly récupère son nom de domaine grâce à une requête en revendication, LEGALIS.NET, 15.05.2008
La journaliste de LCI, Christine Kelly, a utilisé une procédure peu commune pour récupérer un nom de domaine: la requête en revendication fondée sur l’article L 624-9 du code de commerce. Celle-ci s’inscrit dans le cadre d’une liquidation judiciaire. En effet, lors de l’ouverture d’une procédure collective, les détenteurs de biens mobiliers (équipements, fonds de commerce, logiciels, etc.) ont la possibilité de revendiquer leur propriété dans des conditions précises de forme et de délai, faute de quoi ces biens tombent dans l’actif de la société en liquidation.
Dans cette affaire, la société Kapado qui avait enregistré christine-kelly.fr en son nom alors qu’elle devait le faire pour le compte de la présentatrice a justement été mise en liquidation judiciaire. Avant la procédure collective, la journaliste avait pourtant entrepris des démarches pour récupérer son identité sur internet. Mais Kapado, qui a reconnu avoir commis une erreur, n’avait pas montré une ferme volonté de la corriger. Face à son inertie et sa négligence, Christine Kelly l’a mise en demeure de remplir un formulaire Afnic pour un transfert volontaire du nom de domaine. Kapado s’est engagée à le faire mais le transfert n’a pas été opéré. Les pourparlers se poursuivent cependant jusqu’au moment où la présentatrice découvre que la société qui détient son nom de domaine est en liquidation judiciaire. Comme le liquidateur refuse d’autoriser le transfert, Christine Kelly se tourne vers le juge.
Dans une décision du 4 avril 2008, le tribunal de commerce de Pontoise a ordonné le transfert du nom de domaine christine-kelly.fr à la présentatrice dont il juge la revendication bien fondée. Selon le tribunal consulaire, «seule Christine Kelly peut être propriétaire du nom de domaine christine-kelly.fr, dont elle revendique la propriété».
(*)
Buna credinta in cazul constructiilor pe terenul altuia
Scrieti un comentariu
Constructions sur le terrain d’autrui – Bonne foi – Portée. (*)
Aux termes de l’article 555, alinéa 4, du code civil, si les plantations, constructions et ouvrages ont été faits par un tiers évincé qui n’aurait pas été condamné, en raison de sa bonne foi, à la restitution des fruits, le propriétaire ne pourra exiger la suppression desdits ouvrages, constructions et plantations, mais il aura le choix de rembourser au tiers soit une somme égale à celle dont le fonds a augmenté de valeur, soit le coût des matériaux et le prix de la main-d’oeuvre estimés à la date du remboursement, compte tenu de l’état dans lequel se trouvent lesdites constructions, plantations et ouvrages.
Doit être considéré comme étant de bonne foi le gendre en instance de divorce auquel ses beaux-parents avaient consenti un prêt à usage du terrain et qui a été autorisé par le prêteur à y construire des bâtiments d’élevage. Par conséquent, la demande de démolition des constructions doit être rejetée et, par application de l’article 555, alinéa 4, du code civil, le propriétaire doit une indemnité à l’emprunteur constructeur.
C.A. Saint-Denis de la Réunion (ch. civ.), 6 octobre 2006 – R.G. n° 05/01014.
M. Ray, Pt. – M. Gros et Mme Jouanard, conseillers.
Sur la définition du constructeur de bonne foi, à rapprocher :
- 3e Civ., 1er mars 1995, Bull. 1995, III, n° 68 (cassation) et l’arrêt cité ;
- 3e Civ., 12 juillet 2000, Bull. 2000, III, n° 45 (cassation) et les arrêts cités.
08-24
“Proprietatea in dreptul comunitar”
Scrieti un comentariu
… este titlul unei cautari recente in blogul nostru.
Regula de ordin general din dreptul comunitar e simpla:
Articolul 295 CE
“Prezentul tratat nu aduce atingere regimului proprietăţii în statele membre”.
Insa exista si reguli particulare… 
Dreptul de administrare si dreptul proprietate
Scrieti un comentariu
Prin Decizia Curtii Constitutionale nr. 691 din 11 septembrie 2007, publicata in Monitorul Oficial nr. 668 din 1 octombrie 2007 a fost declarata neconstitutionala transformarea dreptului de administrare in drept de proprietate, in privinta unor bunuri care au trecut din administrarea Regiei Autonome “Loteria Nationala” in proprietatea CN “Loteria Nationala” SA (prin art. 4 alin. 3 din OUG nr. 159/1999).
Exceptia a fost ridicata de Ovidiu Budeanu în Dosarul nr. 3.223/110/2006 al Tribunalului Bacău – Secţia civilă.
“Prin Încheierea din 2 martie 2007, pronunţată în Dosarul nr. 3.223/110/2006, Tribunalul Bacău – Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 159/1999 privind înfiinţarea Companiei Naţionale “Loteria Română” – S.A., precum şi ale art. 28 alin. (2) din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, excepţie ridicată de Ovidiu Budeanu.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile legale criticate creează un regim privilegiat în favoarea unor instituţii publice, în detrimentul proprietarului de drept, persoană fizică, aducând atingere dreptului acestuia de proprietate, drept dobândit cu respectarea condiţiilor legale.”
“Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 159/1999 privind înfiinţarea Companiei Naţionale “Loteria Română” – S.A., Curtea reţine că actul normativ criticat reglementează înfiinţarea Loteriei Române, persoană juridică română, având forma juridică de societate comercială pe acţiuni cu capital integral de stat, prin reorganizarea Regiei Autonome “Loteria Naţională”, care se desfiinţează la data înmatriculării la oficiul registrului comerţului a Companiei Naţionale “Loteria Română” – S.A. La aceeaşi dată, Loteria Română devine proprietara, pe de o parte, a bunurilor aflate în patrimoniul Regiei Autonome “Loteria Naţională”, cu excepţia bunurilor deţinute cu alt titlu – art. 4 alin. (2) din ordonanţă, iar, pe de altă parte, a bunurilor aflate în administrarea Regiei Autonome “Loteria Naţională” – alin. (3) al aceluiaşi articol. Aşa fiind, se constată că legea reglementează, în primul caz, preluarea în patrimoniul nou-înfiinţatei companii naţionale a bunurilor deţinute cu titlu de proprietate de regia autonomă, în virtutea succesiunii universale a drepturilor şi obligaţiilor vechii persoane juridice, iar, în cel de-al doilea caz, transferul dreptului de proprietate a bunurilor aflate în administrarea regiei autonome, din patrimoniul unor persoane fizice sau juridice în patrimoniul companiei naţionale. A doua ipoteză consacră, deci, trecerea în proprietatea Loteriei Române, la o dată ulterioară intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 159/1999, respectiv data înmatriculării companiei la oficiul registrului comerţului, a bunurilor pe care Regia Autonomă “Loteria Naţională” le deţinea în administrare, deci cu titlu de detentor precar.
Or, nicio lege nu poate opera transformarea dreptului de administrare asupra unor bunuri al fostei regii autonome în drept de proprietate al Loteriei Române, deci schimbarea regimului juridic al acelor bunuri, fără a exista o cauză de utilitate publică, precum şi o justă şi prealabilă despăgubire, aşa cum reclamă art. 44 alin. (3) din Constituţie.”
motivat inclusiv pe deciziile CEDO
“Cu alte cuvinte, art. 4 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 159/1999, care dispune un transfer silit de proprietate – o expropriere, încalcă dispoziţiile art. 44 alin. (1) şi (3) din Constituţie şi ale art. 1 din primul Protocol la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Astfel, aşa cum a statuat şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudenţa sa, o privare de proprietate trebuie să fie prevăzută de lege, să urmărească o cauză de utilitate publică, să fie conformă normelor de drept intern şi să respecte un raport de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul vizat. Mai mult, privarea de proprietate trebuie să menajeze un just echilibru între exigenţele de interes general şi imperativele fundamentale ale individului, în special prin indemnizarea rezonabilă şi proporţională a valorii bunului, acordată titularului acestuia.
În ceea ce priveşte legalitatea exproprierii, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis că simpla existenţă a unor norme nu este suficientă pentru a justifica privarea de proprietate. Astfel, în cauza “Zvolsky şi Zvolska împotriva Republicii Cehe”, 2002, s-a statuat că legea pe care se bazează o atingere adusă bunurilor unei persoane trebuie să fie conformă cu normele de drept intern ale statului în cauză, inclusiv cu dispoziţiile constituţionale pertinente. În orice caz, aparţine în primul rând autorităţilor naţionale interne atributul interpretării şi aplicării acestor norme şi acela de a se pronunţa cu privire la constituţionalitatea lor. Referitor la noţiunea de “utilitate publică”, Curtea Europeană (cauzele “Malama împotriva Greciei”, 2001, “Almeida Garrett, Mascarenhas Falcao şi alţii împotriva Portugaliei”, 2000, “Honecker şi alţii împotriva Germaniei”, 2001) a statuat că aceasta trebuie să urmărească realizarea unui scop legitim, a unui interes general de ordin social-economic, fapt ce este de natură a conferi statelor semnatare ale Convenţiei europene a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale o anumită marjă de apreciere, întotdeauna aflată sub controlul Curţii. Cu privire la indemnizarea titularului pentru privarea de dreptul său, Curtea Europeană a statuat în sensul că, în absenţa unei compensaţii reparatorii, art. 1 din Protocolul nr. 1 n-ar asigura decât o protecţie iluzorie şi ineficace a dreptului de proprietate, în totală contradicţie cu dispoziţiile Convenţiei (cauza “James şi alţii împotriva Marii Britanii”, 1986).”
