Directiva privind pastrarea datelor a fost declarata nevalida

C-482/08, Regatul Unit / Consiliul, hotărârea din 26 octombrie 2010, ECR 2010 p. I-10413

C‑274/11, C‑295/11 – Spania si Italia / Consiliul, hotărârea din 16 aprilie 2013,

C‑274/11, C‑295/11 – Spania si Italia / Consiliul, hotărârea din 16 aprilie 2013, nepublicată.

Read the rest of this entry »

Cauza T-517/12, Alro/Comisia

Acțiune introdusă la 23 noiembrie 2012 – Alro/Comisia

(Cauza T-517/12)
Limba de procedură: engleza
Părțile
Reclamantă: Alro SA (Slatina, România) (reprezentanţi: C. Quigley, QC, O. Bretz, Solicitor, şi S. Verschuur, lawyer)
Pârâtă: Comisia Europeană
Concluziile
Reclamanta solicită Tribunalului:
anularea Deciziei Comisiei din 26 aprilie 2012 de deschidere, în conformitate cu articolul 108 alineatul (2) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, precum și cu articolul 4 alineatul (4) din Regulamentul (CE) nr. 659/1999 al Consiliului , a unei proceduri oficiale de investigare cu privire la un pretins ajutor de stat nelegal acordat de România, folosindu-se de controlul pe care îl exercită asupra Hidroelectrica SA, societății ALRO, sub forma unor tarife preferențiale la cumpărarea de energie electrică, în baza unui contract încheiat în 2005 și a modificărilor succesive ale acestuia;
în subsidiar, anularea deciziei menționate din 26 aprilie 2012 în măsura în care se aplică perioadei cuprinse între 1 ianuarie 2007 și 31 decembrie 2009;
obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.
Motivele și principalele argumente
În susținerea acțiunii, reclamanta invocă trei motive.
Primul motiv, întemeiat pe o eroare de drept materială:
în cadrul primului motiv, prin care se susține că Comisia a săvârșit o eroare de drept materială în legătură cu domeniul de aplicare a articolului 107 alineatul (1) TFUE, ALRO va demonstra că Comisia nu a aplicat în mod corespunzător exigențele în materie de imputabilitate, astfel cum reies din Hotărârea Curții din 16 mai 2002, Franța/Comisia (C-482/99, Rec., 2002 p. I-4397) (Hotărârea Stardust Marine). În particular, Comisia a încercat să își întemeieze analiza doar pe criterii “organice”. Or, ALRO va demonstra că criteriile care rezultă din hotărârea menționată impun Comisiei să demonstreze, de asemenea, existența altor criterii materiale, întrucât criteriile “organice”, privite izolat, sunt insuficiente pentru stabilirea imputabilității.
Al doilea motiv, întemeiat pe o eroare vădită de apreciere:
în cadrul celui de al doilea motiv, prin care se susține că Comisia a săvârșit o eroare vădită de apreciere atunci când a ajuns la concluzia că acțiunile Hidroelectrica erau imputabile statului român, ALRO va demonstra că Comisia nu a analizat în mod corespunzător structura societară a Hidroelectrica și impactul structurii respective asupra procesului decizional al organizației. În al doilea rând, ALRO va evidenția motivul pentru care Comisia a comis o eroare comparând contractul ALRO cu acordul dintre Hidroelectrica și ArcelorMittal. În al treilea rând, se va demonstra că Ordinul de ministru nr. 445/2009 este lipsit de relevanță în cadrul analizei efectuate de Comisie și se vor arăta motivele pentru care trimiterile la articolele de presă din anul 2010 nu permit să se stabilească imputabilitatea la standarde juridice corespunzătoare.
Al treilea motiv, întemeiat pe caracterul insuficient al motivării:
- în cadrul celui de al treilea motiv, ALRO va demonstra că Comisia nu a furnizat o motivare adecvată a aspectelor invocate (astfel cum sunt expuse la alineatul anterior), acționând astfel cu încălcarea cerințelor articolului 296 TFUE. Asemenea motivare este necesară pentru a permite Tribunalului să examineze legalitatea deciziei și pentru a furniza persoanelor interesate informațiile necesare pentru a aprecia temeinicia sau netemeinicia deciziei. Astfel cum se indică în mod mai detaliat în cererea introductivă, decizia atacată nu îndeplinește aceste cerințe.
____________

1- Regulamentul (CE) nr. 659/1999 al Consiliului din 22 martie 1999 de stabilire a normelor de aplicare a articolului 93 din Tratatul CE (JO L 83, 27.3.1999, p. 1, Ediție specială, 08/vol. 1, p. 41).

C-270/12, Marea Britanie / Consiliul si Parlamentul

In cauza C-270/12 inregitrata la 01.06.2012, Consiliul a publicat o Nota cu privire la aceasta cauza.

Semnarea regulamentelor, directivelor si deciziilor Comisiei, în cazul în care acestea din urmă nu indică destinatarii

Katja S. Ziegler, Strengthening the Rule of Law, But Fragmenting International Law: The Kadi Decision of the ECJ from the Perspective of Human Rights

Katja S. Ziegler, Strengthening the Rule of Law, But Fragmenting International Law: The Kadi Decision of the ECJ from the Perspective of Human Rights, (April 2009). Human Rights Law Review, Vol. 9, No. 2, 2009; Oxford Legal Studies Research Paper No. 11/2009. Available at SSRN.

Abstract:
The article analyses the ECJ’s decision in the appeals of Kadi and Al Barakaat. It first considers its importance for the constitutionalisation of the EU legal order. It argues that the judgment is significant because the ECJ asserts a new hierarchy within the EC legal order between economic freedoms and wider ‘constitutional principles’ and because it confirms that a Community based on the rule of law has practical significance. A second line of analysis concerns the repercussions of the judgment on the international legal order. On the one hand the article considers that a Solange-type redefinition of the relationship between the international and the EU legal order is possible, which might provide impetus for the development of human rights protection in international law. On the other hand, it raises also the question whether a human rights friendly and rule-of-law based result could have been achieved by a reasoning that is less antagonistic towards international law because fragmentation of international law might not always increase accountability over the long-term.

TPI respinge actiunile in anulare a unor scrisori ale Comisiei prin care se anuleaza trei contracte

T-289/06 CESD-Communautaire / Commission, Hotararea din 22.04.2009

objet une demande d’annulation de la lettre de la Commission du 11 août 2006, par laquelle celle-ci a informé le requérant qu’elle avait pris la décision de constater, en ce qui concerne trois contrats y mentionnés, un défaut grave d’exécution en vertu de l’article 93, paragraphe 1, sous f), du règlement (CE, Euratom) n° 1605/2002 du Conseil, du 25 juin 2002, portant règlement financier applicable au budget général des Communautés européennes (JO L 248, p. 1)

T-286/06 CESD-Communautaire / Commission, Hotararea din 22.04.2009

ayant pour objet une demande d’annulation de la lettre de la Commission du 18 mai 2005, par laquelle celle-ci a informé le requérant qu’elle avait pris la décision de constater, en ce qui concerne divers contrats mentionnés, un défaut grave d’exécution en vertu de l’article 93, paragraphe 1, sous f), du règlement (CE, Euratom) n° 1605/2002 du Conseil, du 25 juin 2002, portant règlement financier applicable au budget général des Communautés européennes (JO L 248, p. 1),

Actiunile au fost respinse; hotararile pot fi atacate la CJCE de catre Centre européen pour la statistique et le développement ASBL (CESD-Communautaire).

Albert Posch: THE KADI CASE: RETHINKING THE RELATIONSHIP BETWEEN EU LAW AND INTERNATIONAL LAW?

Albert Posch, THE KADI CASE: RETHINKING THE RELATIONSHIP BETWEEN EU LAW AND INTERNATIONAL LAW?, 15 Colum. J. Eur. L. Online 1 (2009)Conclusion:
The ECJ’s Kadi judgment leaves us with a number of open questions regarding its effects on the structure of the international legal order.[27] Indeed, the question must be asked whether the primacy of UN Charter obligations is jeopardized.[28]

In fact, the ECJ did not establish a new hierarchical structure regarding the interplay between international law and European law. Rather, the Court emphasized the primacy of obligations under the UN Charter. It also highlighted that the (European) review of lawfulness applies only to Community acts and never to acts of the UN Security Council under Chapter VII of the UN Charter, even if such a review were to be limited to examination of the compatibility of that resolution with jus cogens. Thus, at first the ECJ did not challenge the existing hierarchy of norms within the international legal order. But at the same time, by emphasizing the rule of law the Court stated that the judicial review also covers all Community acts, even if they are designed merely to give effect to resolutions adopted by the UN Security Council.

In effect, this approach of reciprocal concessions only works if there is a way to implement UN Security Council resolutions in conformity with fundamental rights of the EU. If it would only be possible to put a resolution into effect by adopting a Community act which breaches fundamental rights-if there were a real conflict between obligations arising under the UN Charter on the one hand and EU fundamental rights as “principles that form part of the very foundations of the Community legal order” (para. 304) on the other-EU fundamental rights prevail. Thus, the ECJ’s commitment to accept the primacy of UN Charter obligations and the integrity of UN Security Council resolutions ends in the absence of discretional power to implement such resolutions in a fundamental rights-friendly way. Therefore, a lack of discretion implies an obligation to give preference to fundamental rights even if this means a breach of UN Charter obligations; this could entail a “challenge to the primacy of that resolution in international law,” in contradiction to the explanations of the ECJ (para. 288).

The judgment of the ECJ in Kadi represents a strong commitment to fundamental rights and the (European) rule of law. Advocate General Maduro found an appropriate summary in advance: “[M]easures which are incompatible with the observance of human rights . . . are not acceptable in the Community.”[31] From a global perspective, the ECJ’s insistance on the protection of European fundamental rights standards means that political bodies are now on the ball. The ECJ made it harder for the UN Security Council to adhere to violations of fundamental rights. As such, Kadi stands for a new bottom-up process in which a regional court pressures the UN Security Council to change its policy towards fundamental rights.

{*}

CJCE respinge actiunea in anularea Directivei 2006/24/CE, introdusă de Irlanda (C-301/06)

Hotărârea din 10 februarie 2009, C-301/06, Irlanda/Parlamentul si Consiliul.

Irlanda a solicitat Curtii anularea Directivei 2006/24/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 15 martie 2006 privind păstrarea datelor generate sau prelucrate în legătură cu furnizarea serviciilor de comunicatii electronice accesibile publicului sau de reţele de comunicatii publice si de modificare a Directivei 2002/58/CE (JO L 105, p. 54, Ediţie specială, 13/vol. 53, p. 51), pentru motivul că nu a fost adoptată pe baza unui temei juridic adecvat.

Considerentul (9) al Directivei 2006/24:
În temeiul articolului 8 din Convenţia Europeană pentru protectia drepturilor si libertătilor fundamentale ale omului (denumită în continuare „CEDO”), oricine are dreptul la respectarea vieţii sale private şi a corespondenţei sale. Autorităţile publice pot interveni în exercitarea acestui drept numai în conformitate cu legea şi în cazul în care este necesar, într‑o societate democratică, inter alia, în interesele siguranţei naţionale sau ale siguranţei publice, în vederea prevenirii dezordinii sau criminalităţii sau în vederea protecţiei drepturilor şi libertăţilor celorlalţi. Deoarece păstrarea datelor s‑a dovedit a fi un instrument de investigare atât de necesar şi eficace pentru aplicarea legii în mai multe state membre şi, în special, în ceea ce priveşte problemele grave, cum sunt criminalitatea organizată şi terorismul, este necesară asigurarea că datele păstrate sunt puse la dispoziţia autorităţilor de aplicare a legii pentru o anumită perioadă, sub rezerva condiţiilor prevăzute de prezenta directivă. Adoptarea unui instrument de păstrare a datelor care să respecte cerinţele articolului 8 din CEDO este, prin urmare, o măsură necesară.

Considerentul (25):
Prezenta directivă nu aduce atingere competenţei statelor membre de a adopta măsuri legislative privind dreptul de acces la şi de utilizare a datelor de către autorităţile naţionale desemnate de acestea. Chestiunile privind accesul la datele păstrate în temeiul prezentei directive de către autorităţile naţionale pentru astfel de activităţi, menţionate la articolul 3 alineatul (2) prima liniuţă din Directiva 95/46/CE, nu se încadrează în domeniul de aplicare al dreptului comunitar. Cu toate acestea, ele pot fi supuse legii sau măsurilor de drept intern, în temeiul titlului VI din Tratatul privind Uniunea Europeană. Astfel de legi sau măsuri trebuie să respecte pe deplin drepturile fundamentale, astfel cum decurg din tradiţiile constituţionale comune ale statelor membre şi după cum sunt garantate de CEDO. [...]

Art. 4 din directiva:
Statele membre adoptă măsuri pentru a se asigura că datele păstrate în conformitate cu prezenta directivă sunt furnizate numai autoritătilor nationale competente în cazuri specifice şi în conformitate cu dreptul intern. Procedurile care trebuie să fie urmate şi condiţiile care trebuie să fie îndeplinite pentru a obţine acces la datele păstrate în conformitate cu cerinţele de necesitate şi proporţionalitate sunt definite de fiecare stat membru, în dreptul intern al fiecăruia, sub rezerva dispoziţiilor relevante ale dreptului Uniunii Europene sau ale dreptului internaţional public şi, în special, a dispoziţiilor CEDO, astfel cum au fost interpretate de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Sustinerea părţilor:
par. 28:
Irlanda arată că alegerea articolului 95 CE drept temei juridic pentru Directiva 2006/24 reprezintă o greşeală fundamentală. Nici acest articol şi nici vreo altă dispoziţie din Tratatul CE nu ar putea să reprezinte temeiul juridic adecvat pentru această directivă. Acest stat membru pretinde, în principal, că unicul obiectiv sau, cel puţin, obiectivul principal sau predominant al directivei respective este facilitarea cercetării, a depistării şi a urmăririi penale a unor infracţiuni, inclusiv din domeniul terorismului. Prin urmare, singurul temei juridic pe care s‑ar putea baza în mod valabil măsurile prevăzute de Directiva 2006/24 ar fi titlul VI din Tratatul UE, în special articolul 30, articolul 31 alineatul (1) litera (c) ţi articolul 34 alineatul (2) litera (b) din acesta.

par. 30:
În opinia acestui stat membru, s‑a stabilit că măsurile întemeiate pe articolul 95 CE trebuie să aibă drept „centru de gravitaţie” apropierea legislaţiilor statelor membre în vederea ameliorării funcţionării pieţei interne (a se vedea în special Hotărârea din 30 mai 2006, Parlamentul European/Consiliul şi Comisia, C‑317/04 şi C‑318/04, Rec., p. I‑4721). Dispoziţiile Directivei 2006/24 ar privi combaterea infracţiunilor, ţi nu ar fi destinate îndreptării disfuncţionalităţilor pieţei interne.
Par. 32
Irlanda arată în plus că Directiva 2002/58 ar putea fi modificată printr‑o altă directivă, însă legiuitorul comunitar nu ar fi abilitat să recurgă la o directivă de modificare adoptată în temeiul articolului 95 CE pentru a încorpora în Directiva 2002/58 dispoziţii care nu intră în competenţa atribuită Comunităţii în temeiul primului pilon. Obligaţiile destinate să garanteze disponibilitatea datelor în vederea cercetării, a depistării şi a urmăririi penale a unor infracţiuni ar face parte dintr‑un domeniu care nu poate să facă obiectul decât al unui instrument întemeiat pe titlul VI din Tratatul UE. Adoptarea unui astfel de instrument legislativ nu ar aduce atingere dispoziţiilor directivei respective în sensul articolului 47 UE. Dacă expresia „a aduce atingere”, care este folosită la acest articol, ar fi corect înţeleasă, ar trebui să fie interpretată în sensul că nu interzice posibilitatea ca unele acte comunitare şi unele acte ale Uniunii să se suprapună în măsura în care este vorba despre domenii secundare şi fără importanţă.

par. 33.
Republica Slovacă susţine poziţia Irlandei. Aceasta consideră că articolul 95 CE nu poate servi drept temei juridic pentru Directiva 2006/24, dat fiind că obiectivul principal al acestei directive nu este eliminarea barierelor şi a denaturărilor din cadrul pieţei interne. Finalitatea acestei directive ar fi armonizarea păstrării datelor într‑un mod care depăşeşte obiectivele comerciale, în vederea facilitării acţiunii statelor membre în domeniul dreptului penal, şi, pentru acest motiv, aceasta nu putea să fie adoptată în cadrul competenţelor Comunităţii.
par. 33:
Potrivit acestui stat membru, păstrarea datelor cu caracter personal în măsura solicitată prin Directiva 2006/24 determină o ingerinţă semnificativă în dreptul particularilor la respectarea vieţii private, prevăzut la articolul 8 din CEDO. Ar fi îndoielnic că o ingerinţă atât de importantă poate fi justificată prin motive economice, în cazul de faţă, funcţionarea mai bună a pieţei interne. Adoptarea unui act în afara competenţei Comunităţii, al cărui obiectiv principal şi nedisimulat ar fi combaterea infracţionalităţii şi a terorismului, ar reprezenta o soluţie mai potrivită, care ar oferi o justificare mai adecvată ingerinţei în dreptul la protecţia vieţii private.

par. 36:
Parlamentul European susţine că, în urma atentatelor teroriste din 11 septembrie 2001 de la New York (Statele Unite), din 11 martie 2004 de la Madrid (Spania) şi din 7 iulie 2005 de la Londra (Regatul Unit), anumite state membre au adoptat norme diferite în domeniul păstrării de date. Potrivit acestei instituţii, astfel de diferenţe erau susceptibile să constituie un obstacol pentru furnizarea de servicii de comunicaţii electronice. Parlamentul European consideră că păstrarea de date constituie un element care presupune un cost important din partea furnizorilor de servicii de comunicaţii electronice accesibile publicului sau de reţele de comunicaţii publice (denumiţi în continuare „furnizori de servicii”), iar existenţa unor norme diferite în domeniu poate să denatureze concurenţa pe piaţa internă. Acesta adaugă că obiectul principal al Directivei 2006/24 este armonizarea obligaţiilor impuse de statele membre furnizorilor de servicii în domeniul păstrării de date. Ar rezulta că articolul 95 constituie temeiul juridic corect pentru această directivă.

par. 37
De asemenea, Parlamentul European susţine că importanţa conferită combaterii infracţionalităţii nu interzice ca directiva în cauză să fie întemeiată pe articolul 95 CE. Deşi combaterea infracţionalităţii a influenţat în mod cert deciziile luate în legătură cu această directivă, această influenţă nu ar vicia alegerea articolului 95 CE drept temei juridic.

par. 46:
Potrivit Consiliului, drepturile protejate prin articolul 8 din CEDO nu sunt absolute şi pot face obiectul unor limitări în condiţiile prevăzute la alineatul 2 al acestui articol. Păstrarea datelor, astfel cum este prevăzută prin Directiva 2006/24, ar servi unui interes general legitim, recunoscut la articolul 8 alineatul 2 din CEDO, şi ar constitui un mijloc adecvat de protejare a acestui interes.

par. 50
Comisia aminteşte că, anterior adoptării Directivei 2006/24, mai multe state membre adoptaseră, în temeiul articolului 15 alineatul (1) din Directiva 2002/58, măsuri naţionale referitoare la păstrarea datelor. Comisia subliniază diferenţele semnificative care existau între aceste măsuri. De exemplu, perioada de păstrare ar fi variat de la trei luni în Ţările de Jos la patru ani în Irlanda. În opinia Comisiei, obligaţiile privind păstrarea de date au implicaţii economice importante pentru furnizorii de servicii. O diferenţă între aceste obligaţii ar putea antrena denaturări pe piaţa internă. În acest context, ar fi fost legitimă adoptarea Directivei 2006/24 în temeiul articolului 95 CE.

par. 53
Autoritatea Europeană pentru Protecţia Datelor susţine că obiectul Directivei 2006/24 ţine de articolul 95 CE, întrucât, pe de o parte, această directivă are o incidenţă directă asupra activităţilor economice ale furnizorilor de servicii şi poate, aşadar, să contribuie la instituirea şi la funcţionarea pieţei interne, iar pe de altă parte, dacă legiuitorul comunitar nu ar fi intervenit, s‑ar fi putut produce o denaturare a concurenţei pe această piaţă internă. Obiectivul privind combaterea infracţiunilor nu ar reprezenta nici unicul obiectiv şi nici măcar obiectivul preponderent al directivei în cauză. Dimpotrivă, aceasta ar viza în primul rând să contribuie la instituirea şi la funcţionarea pieţei interne şi să elimine denaturările concurenţei. Această directivă ar armoniza dispoziţiile naţionale referitoare la păstrarea anumitor date de către întreprinderile private în cadrul activităţii lor economice obiţnuite.
Aprecierea Curţii:

par. 53
Cu titlu introductiv, trebuie subliniat că problema competenţelor Uniunii Europene se prezintă în mod diferit în funcţie de împrejurarea dacă respectiva competenţă a fost deja recunoscută Uniunii Europene în sens larg sau nu a fost încă recunoscută acesteia. În primul caz trebuie să se statueze asupra repartizării competenţelor în cadrul Uniunii Europene şi, mai precis, asupra chestiunii dacă trebuie să se legifereze prin directivă în temeiul Tratatului CE sau prin decizie‑cadru în temeiul Tratatului UE. În schimb, în cel de al doilea caz trebuie să se statueze asupra repartizării competenţelor între Uniunea Europeană şi statele membre şi, mai precis, asupra chestiunii dacă Uniunea Europeană a adus atingere competenţelor statelor membre. Prezenta cauză se circumscrie primului dintre aceste cazuri.

par.54
De asemenea, trebuie precizat că acţiunea introdusă de Irlanda se referă în exclusivitate la alegerea temeiului juridic, iar nu la o eventuală încălcare a drepturilor fundamentale care ar decurge din ingerinţele în exercitarea dreptului la respectarea vieţii private pe care le‑ar presupune Directiva 2006/24.

par. 60
Potrivit unei jurisprudenţe constante a Curţii, alegerea temeiului juridic al unui act comunitar trebuie să fie fondată pe elemente obiective care pot fi supuse controlului jurisdicţional, printre care figurează în special scopul şi conţinutul actului (a se vedea Hotărârea din 23 octombrie 2007, Comisia/Consiliul, C‑440/05, Rep., p. I‑9097, punctul 61 şi jurisprudenţa citată).

par. 62
Potrivit articolului 95 alineatul (1) CE, Consiliul adoptă măsurile privind apropierea actelor cu putere de lege şi a actelor administrative ale statelor membre care au ca obiect instituirea şi funcţionarea pieţei interne.

par. 63
Legiuitorul comunitar poate recurge la articolul 95 CE, printre altele, în cazul existenţei unor diferenţe între reglementările naţionale, atunci când aceste diferenţe sunt de natură să îngrădească libertăţile fundamentale sau să dea naştere unor denaturări ale concurenţei şi să aibă astfel o incidenţă directă asupra funcţionării pieţei interne (a se vedea în acest sens Hotărârea din 12 decembrie 2006, Germania/Parlamentul European şi Consiliul, C‑380/03, Rec., p. I‑11573, punctul 37 şi jurisprudenţa citată).

par. 64
În plus, deşi este posibilă recurgerea la articolul 95 CE drept temei juridic în vederea prevenirii unor obstacole viitoare privind schimburile, care ar rezulta din evoluţia eterogenă a legislaţiilor naţionale, apariţia unor astfel de obstacole trebuie să fie probabilă, iar măsura în cauză trebuie să aibă ca obiect prevenirea lor (Hotărârea Germania/Parlamentul European şi Consiliul, citată anterior, punctul 38 şi jurisprudenţa citată).

par. 80
[...] este necesar să se constate că dispoziţiile acestei directive se limitează, în esenţă, la activităţile furnizorilor de servicii si nu reglementează nici accesul la date şi nici exploatarea acestora de către autorităţile de poliţie sau judiciare ale statelor membre.

Iin consecinta, actiunea Irlandei a fost respinsa.

Despre incertitudinea juridica a hotararii TPI People’s “Mojahedin Organisation of Iran”

Am mai scris despre aceasta. Din EUObserver.

Temeiul juridic al directivelor in materia publicitatii

Cauza C-376/98, Republica Federală Germania împotriva  Parlamentului European şi Consiliului Uniunii Europene„Directiva 98/43/CE – Publicitatea şi sponsorizarea produselor din tutun – Baza juridică – Articolul 100 A din Tratatul CE (devenit, după modificare, articolul 95 CE)”

Bibliografie