Dreptul european al afacerilor. blog

D-na Judecator Camelia Toader a fost judecator raportor in cauza C-133/08, ICF – prima aplicare a Conventiei de la Roma privind legea aplicabila obligatiilor contractuale | Oct 07th 2009

C-133/08, ICF, hotararea din 06.10.2009.

1) Articolul 4 alineatul (4) ultima teză din Conventia privind legea aplicabilă obligatiilor contractuale, deschisă spre semnare la Roma la 19 iunie 1980, trebuie interpretat în sensul că criteriul de legătură prevăzut la articolul 4 alineatul (4) a doua teză nu se aplică unui alt contract pentru curse charter în afara celui pentru o singură călătorie decât în ipoteza în care obiectul principal al contractului nu este simpla punere la dispozitie a unui mijloc de transport, ci transportul propriu‑zis al mărfurilor.

2) Articolul 4 alineatul (1) a doua teză din această conventie trebuie interpretat în sensul că o parte a contractului poate fi supusă unei legi diferite de cea aplicată restului contractului numai în ipoteza în care obiectul acesteia este autonom.

În ipoteza în care criteriul de legătură aplicat unui contract pentru curse charter este cel prevăzut la articolul 4 alineatul (4) din conventia mentionată, acest criteriu trebuie aplicat întregului contract, cu exceptia situatiei în care partea contractului referitoare la transport nu este autonomă fată de restul contractului.

3) Articolul 4 alineatul (5) din aceeasi conventie trebuie interpretat în sensul că, atunci când din ansamblul circumstantelor reiese în mod evident că respectivul contract prezintă legături mai strânse cu o altă tară decât cea determinată în temeiul unuia dintre criteriile prevăzute la articolul 4 mentionat alineatele (2)-(4), revine instantei sarcina să înlăture aceste criterii si să aplice legea tării cu care contractul mentionat prezintă cele mai strânse legături.



1 comentariu »

  1. [...] Onaca, Ioana Burduf, Cauza C-133/08, hotărâre din 6 octombrie 2009 (ICF): prima aplicare a Conventiei de la Roma privind legea aplicabila obligatiilor [...]

    Pingback de CSDE: «Legea aplicabilă obligaţiilor contractuale conform Regulamentului (CE) nr. 593/2008 din 17 iunie 2008 (ROMA I)» (30.10.2009) « Dreptul comunitar al afacerilor. blog — octombrie 27, 2009 @ 7:47 am


Spui ceva?Commentarii RSS Urmăreşte URI

    Domnia cantitatii & semnele vremurilor

    • 115,516 uitaturi pe blog