Scuzati titlul, insa il veti intelege dupa ce veti parcurge cele de mai jos. Intr-o revista de profil a aparut un articol mai putin obisnuit (ideologic, ideatic al respectivei publicatiuni, desigur) – se cheama “Mediul si procedura de infringement” (sic!). Ati priceput, prin urmare, ca este vorba despre un articol “pe” (sic!) Uniunea Europeana.
Nu cunoastem cine a elaborat aceasta prezentare, insa ea merita discutata mai amplu in cele ce urmeaza (textul in rosu este originalul, comentariile sunt ale noastre). Contributia este valoroasa nu numai prin ceea ce spune, ci, mai ales, prin ceea ce lasa sa intelegem. In orice caz, este o mica perla de popularizare.
In cele ce urmeaza ne veti permite, poate, sa recurgem la parafrazarea unui barbarism din ce in ce mai frecvent uzitat (de ce oare? sa fie de vina nestiinta?) prin literatura noastra de specialitate. Este vorba despre “infringement“‘; propunem “romanizarea” termenului, pentru a curma chinul desemnarii unui termen “fensi” in gradiul neaos. Desigur, traducerea dezirabila ar fi “procedura de constatare a neindeplinirii obligatiilor de catre un stat membru”. Na, am zis-o si p-asta…
Prin urmare, sa purcedem:
Procedura de infringement (“non communication infringement procedurei) consta in orice actiune declansata impotriva unui stat membru al Comunitatii Europene care nu-si indeplineste obligatiile asumate in urma semnarii Tratatului Uniunii Europene sau prin legislatia comunitara secundara (reprezentata prin directive, regulamente, decizii).
Asadar, ati priceput ca e vorba despre infringentimizarea unui stat membru al Uniunii care… Ma rog, va dati seama ca e posibil ca pe scaunul de coafor ori in interludiul unei discutii despre filosoful postmodernismului tarziu Louis Vuitton sa se iste grave intrebari pentru persoana care citeste o astfel de afirmatie?
Nerespectarea normelor europene din domeniul protectiei mediului este cotata a fi prima cauza care duce la declansarea procedurii de infringement.
Procedura propriu-zisa de infringement consta fie in actionarea in judecata a statului care a incalcat dispozitiile legislatiei comunitare, fie in aplicarea de amenzi foarte mari celor care s-au abatut de la politica comunitara.
Hm, cine “coteaza” infringentimizarea mediului drept prima cauza - primum movens? Apoi cine imparte amenzile? Si cum se constata infringentimizarea mediului?
Oricum, atentie mare: “aplicarea de amenzi foarte mari celor care s-au abatut (sic!) de la politica comunitara” se poate dispune doar de catre… cine? (lasam in suspans raspunsul; se poate recurge la 50/50 sau la suna un prieten; sau chiar mai bine “pune mana pe carte”; nu, nu pentru facut cornete…).
Ergo, nu e vorba despre “fie”…”fie”, ci doar despre o singura posibilitate…
De la data aderarii, Romania este supusa si ea procedurii de infringement.
Atunci sa pricepem ca infringentimizarea constituie o fatalitate pentru Romania? Si asta inca de la 1 ianuarie 2007? Au trecut 2 ani iar tara noastra este infringentimizata permanent…sau perpetuu…
Prin urmare, statul roman, prin autoritatile sale, este obligat sa aplice in totalitate acquis-ul comunitar si sa-l transpuna in plan national.
Orice incalcare a obligatiei de notificare a Comisiei Europene de catre statele membre, inclusiv de catre Romania, atrage dupa sine aplicarea procedurii de infringement.
Pare-se ca auctorele (sau auctritza, n-asha? tre’ sa feminizam in ton cu vremurile) a pierdut sirul ideatic, astfel inca a comis o repetitziune. Da’ n-are nimic – tre’ sa intre in capul cititorului… sau “consumatorului” dă “produse culturale”.
Comunitatea Europeana a creat un sistem electronic de notificare rapida (ENS) prin intermediul caruia statele comunitare transmit datele cu privire la indeplinirea obligatiilor pe care le au. Sistemul electronic este prevazut cu o procedura de validare nationala, centralizata, la care Romania, ca stat membru, are acces “onlinei.
Afirmatie corecta. Adica Romania are acces “onlinei (sic!). Pai na, intr-o logica simplista, desigur ca tzarisoara noastra a dobandit, odata cu infringentimizarea de la 1 ianuarie 2007, accesul la acel sistem electronic.
Problematica de mediu se afla in prim planul preocuparilor Comunitatii Europene, in sensul ca toate aspectele de mediu sunt prioritare altor interese.
Acum, am dori sa comunicam auctorelui ca afirmatia aceasta, atat de profunda, este, totusi, banala. Si parca e o picatura chinezeasca: se “aude” in fiecare contributie doctrinara autohtona in cheie apologetica. Sau encomiastica (na, bagam si termeni mai rari in text…). Dupa cate vedem prin astfel de uvraje stiintzifice, problematica “cutare” e in prim planul preocuparilor Uniunii sau Comunitatii ori institutiilor europene. Am soma pe acesti vajnici auctori, ganditori, filosofi, experti cu expertiza (sic!), corporatzi cu “gulere albe” (in fapt, mai curand, cu gulere cenusii…) sa ne spuie si noua vreun exemplu de domeniu care nu se afla “in prim planul preocuparilor” institutiilor “europene” (urmand termonologia consacrata, deh!).
Romania trebuie sa respecte procedura de notificare, in termenele stabilitate, in mod deosebit pentru urmatoarele domenii: “Controlul poluarii industriale si Managementul risculuii, “Managementul deseurilori, “Protectia naturiii si “Calitatea aeruluii.
Iarasi o cascada de afirmatii chinuite. Notificarea nu reprezinta singura ipoteza de infringentimizare a tzarii noastre sau a tarilor altora. E posibila infringentimizarea si pentru aplicarea incorecta/incompleta a iq-ului (sic!) comunitar, de exemplu. Notificarea catre Comisia Europeana poate fi omisa (na, mai uita si autoritatile nationale “responsabile” (sic!) - se tot intampla si prin alte state membre, mai vechi, chiar), insa respectivul stat poate aplica, intr-o forma sau alta, dreptul comunitar, caz in care, totusi, statul vinovat (sic!) va fi infringentimizat. Asa stau lucrurile.
Trecem succint peste formularea “termene stabilitate” (?) si ne gandim la Pactul pentru stabilitate & crestere…
In cazul in care Romania nu-si respecta obligatiile, va fi sanctionata prin procedura de infringement.
A treia oara cand se reia aceeasi idee in procesul ideatic mai amplu… Deja permanentul s-a facut coaja (dupa ce s-a incretzit) pentru curiosul lector… Gandul lui poate zboara spre filologul Versace. Sau poate spre Florenta, nu, nu la Ufizzi, ci la Ady Mouthou.
Masurile pe care le pot aplica responsabilii comunitari pot fi foarte drastice, de tipul: inchiderii instalatiilor neconforme cu standardele europene, pierderii fondurilor alocate pentru unele proiecte din domeniul managementului deseurilor, inchiderii Gradinilor Zoologice care nu indeplinesc criteriile de calitate cerute, sistarii activitatii agentilor economici care nu respecta managementul deseurilor etc.
Mda, enumerarea este chiar dadaista; cunoasteti modalitatea de creatzie a respectivului curent: se ia un text dintr-un ziar, se decupeaza bucatile continand cuvinte, se amesteca (intr-o caciula, intr-un sac, intr-o punga biodegradabila, sa fie in ton cu “preocuparile actuale dă mediu” (sic!)) precum la 6/49, se extrag bucatile si se alcatuiesc fraze. Un fel de telefonul fara fir.
De unde intelegem ca instalatiile de deseuri si gradinile zoologice (termen scris fara majuscula pentru ca e substantiv comun) se inchid chiar de Uniunea Europeana… poate chiar sub forma unei blocade intr-o infringentimizare continua…
Motivul e simplu: nu sunt la “standardele europene”. Bine, bine, astazi citim/vedem peste tot ca se tinde spre “standarde europene”: de la productia de caltabosi pana la scolile de soferi care ofera lectii de condus la aceleasi standarde. Evident ca daca Eugen Lovinescu ar mai fi trait astazi ar fi devenit, la randul sau, intr-un plan mai elevat, desigur, adeptul “standardizarii” permanente. Sau nu?
Iata cum, vrand, nevrand, Romania va raspunde in cazul in care nu-si va respecta angajamentele asumate prin Tratatul de Aderare la Uniunea Europeana.
Biata locutiune “vrand, nevrand” a fost violentata semantic: ar vrea tarisoara noastra sa raspunda? sau n-ar vrea? That is ze question.
Termenele sunt fixate, obligatiile sunt foarte clare, sectoarele cele mai vizate de procedura de infringement sunt prestabilite, astfel incat autoritatilor romanesti, cu ajutorul cetatenilor, nu le mai ramane decat sa le respecte.
A, am priceput; aici se face apel la simtul civic al intregului popor… in frunte cu… (ptiu!). Domeniile astea de infringentimizare sunt un fel de sabia lu’ Damocles din filmul “300″ cu baietii aia gen chippendales. Cum sunt prestabilite? Precum predestinarea in doctrina calvina? Nu, nu Calvin Klein ori Lacoste.
Oricum, fraza respectiva e de genul “noapte buna, copii”… adica, puteti dormi, toate sunt la locul lor: si termenele, si obligatiile, si sectoarele… mai ramane de “antamat” (sic!) doar elanul popular. Ca daca nu… vine infringentimizarea pe capul cetateanului…
Acum, ne permitem sa dam o sugestie auctorelui: poate elibereaza poporul muncitor de povara respectarii nemijlocite a sarcinilor trasate, atat in lupta cu poluarea factorilor de mediu (sic!), cat si cu incalzirea globala/globalista, avand in vedere “particularii”, in sens de, sa zicem, agenti economici. Adica, sa se mentzina in targhet sau in trend…
Sa ne ferim de procedura de infringement pentru ca, de fapt, ea inseamna o nota mica la materiile la care Romania mai are inca de recuperat.
… totusi. Dincolo de aceste metafore cu premiantul clasei (Ioropa e clasa, Romania e codasu’) ori de o fenomenogie a gandirii romanesti actuale privind misterium tremendum-ul “temelor nefacute pă plan intern”, este bine sa cunoastem (inclusiv auctorele) ca nu e vorba atat de note proaste, cat de amenzi colosale. Platite de statul infringentimizat Comisiei Europene. Si penalitati, care se percep pana la remedierea situatiei constatate… de catre Curtea de Justie a Comunitatilor Europene. Ca uitam, aproape, sa precizam cine trebuie sa infringentimizeze statele “codase”… “ca sa nu mai ramaie repetente”.
PS. revista respectiva are, totusi, si articole interesante, precum cel despre Sfantul Pahomie cel Mare.