CJCE & Romania. Hotararea in cauza C-33/07, Ministerul de Interne/Jipa…

Comunicatul de presa al Curtii:

 EURLEX: RO

CURIA: RO

Concluzii Mazak: RO

Hotărârea Curţii în cauza C‑33/07     

Ministerul Administraţiei şi Internelor – Direcţia Generală de Paşapoarte Bucureşti/Jipa

Resticţiile naţionale la dreptul de liberă circulaţie trebuie să se întemeieze pe conduita cetăţenilor si să respecte principiul proporţionalităţii

Această conduită trebuie să reprezinte o ameninţare reală, prezentă şi suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societăţii.

Domnul Jipa a părăsit România la 10 septembrie 2006 pentru a se deplasa în Belgia. La 26 noiembrie 2006, deoarece se afla în situaţie de „şedere ilegală” pe teritoriul acestui stat membru, a fost returnat în România în temeiul unui acord de readmisie semnat între cele două ţări.

Tribunalul Dâmboviţa a fost sesizat cu o cerere formulată de Ministerul Administraţiei şi Internelor – Direcţia Generală de Paşapoarte Bucureşti, de dispunere a unei măsuri prin care să i se interzică domnului Jipa să călătorească în Belgia pe o perioadă de până la trei ani.

În aceste circumstanţe, Tribunalul Dâmboviţa solicită Curţii să stabilească dacă dreptul comunitar şi în special Directiva privind dreptul cetăţenilor Uniunii la liberă circulaţie şi şedere pe teritoriul Uniunii Europene se opune legislaţiei româneşti care permite restrângerea dreptului unui resortisant al unui stat membru de a se deplasa pe teritoriul unui alt stat membru, în special pentru motivul că se afla acolo în situaţie de „şedere ilegală”.

Curtea arată mai întâi că, în calitate de resortisant român, domnul Jipa se bucură de statutul de cetăţean al Uniunii şi, prin urmare, poate să se prevaleze de drepturile aferente unui astfel de statut, inclusiv faţă de statul membru de origine. Curtea aminteşte că dreptul de liberă circulaţie cuprinde atât dreptul pentru cetăţenii Uniunii care deţin cărţi de identitate valabile sau paşapoarte valabile de a intra pe teritoriul unui alt stat membru decât cel de origine, cât şi dreptul de a părăsi acest stat membru.

Totuşi, acest drept nu este necondiţionat, ci poate fi supus unor limitări şi condiţii prevăzute prin tratat, în special pentru motive de ordine publică sau de siguranţă publică. Curtea aminteşte că statele membre sunt competente să stabilească, în conformitate cu nevoile lor naţionale, cerinţele de ordine publică şi de siguranţă publică. Cu toate acestea, în contextul comunitar, cerinţele respective trebuie interpretate în mod strict, astfel încât sfera lor să nu poată fi stabilită unilateral de fiecare stat membru, fără exercitarea unui control din partea instituţiilor Comunităţii Europene.

Curtea adaugă că o astfel de încadrare implică în special faptul că, pentru a fi justificate, măsurile luate din motive de ordine publică sau de siguranţă publică trebuie să se întemeieze exclusiv pe conduita persoanei în cauză, neputând fi acceptate justificări care nu sunt direct legate de cazul respectiv sau care sunt legate de consideraţii de prevenţie generală. Curtea precizează că o măsură restrictivă trebuie adoptată în lumina unor consideraţii care ţin de protecţia ordinii publice sau a siguranţei publice a statului membru care adoptă măsura respectivă. Aşadar, aceasta nu s‑ar putea întemeia exclusiv pe motive invocate de un alt stat membru în scopul de a justifica o decizie de expulzare a unui resortisant comunitar de pe teritoriul acestui din urmă stat. Totuşi, această consideraţie nu exclude posibilitatea ca astfel de motive să fie luate în considerare în cadrul aprecierii efectuate de către autorităţile naţionale competente să adopte măsura de restrângere a liberei circulaţii.

Amintind totodată că revine instanţei de trimitere sarcina de a efectua verificările necesare, Curtea arată, în speţă, că autorităţile române par a se întemeia numai pe măsura de returnare, lipsind orice apreciere specifică a conduitei domnului Jipa şi orice referire la vreo ameninţare pe care aceasta ar constitui‑o pentru ordinea publică sau pentru siguranţa publică.

Curtea concluzionează că dreptul comunitar nu se opune unei reglementări naţionale care permite restrângerea dreptului unui resortisant al unui stat membru de a se deplasa pe teritoriul unui alt stat membru, în special pentru motivul că se afla acolo în situaţie de „şedere ilegală”, cu condiţia îndeplinirii anumitor cerinţe. Pe de o parte, conduita acestui resortisant trebuie să reprezinte o ameninţare reală, prezentă şi suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societăţii. Pe de altă parte, este necesar ca măsura restrictivă avută în vedere să fie aptă să garanteze realizarea obiectivului pe care îl urmăreşte şi să nu depăşească cadrul a ceea ce este necesar pentru atingerea acestuia.

Curtea adaugă că revine instanţei de trimitere sarcina să verifice dacă acesta este cazul în cauza cu a cărei soluţionare este sesizată.

Hotararea aici.

Concluzia? Sau concluziile? Destul de simple:

1. din perspectiva ordinii publice si a sigurantei publice primeaza conduita personala, iar nu motive abstracte;

2. na, art. 234 CE, ergo instanta de trimitere se pronunta asupra proportionalitatii…

Respectivele concluzii se cuprind in dispozitivul hotararii:

Articolul 18 CE si articolul 27 din Directiva 2004/38/CE [...] nu se opun unei reglementări nationale care permite restrângerea dreptului unui resortisant al unui stat membru de a se deplasa pe teritoriul unui alt stat membru, în special pentru motivul că a fost returnat anterior din acest stat pentru că se afla acolo în situatie de „sedere ilegală”, cu conditia ca, pe de o parte, conduita acestui resortisant să reprezinte o amenintare reală, prezentă si suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societătii si, pe de altă parte, măsura restrictivă avută în vedere să fie aptă să garanteze realizarea obiectivului pe care îl urmăreste si să nu depăsească cadrul a ceea ce este necesar pentru atingerea acestuia. Îi revine instantei de trimitere sarcina să verifice dacă acesta este cazul în cauza cu a cărei solutionare este sesizată.